Treceți la conținutul principal

De la Maroc la Monteoru

Seara de marți ar fi fost o seară banală, cu o alergare în jurul Herăstrăului pe înserat. Dar mulțumită Elenei, a fost o seară plină de evenimente frumoase.
Văzusem de ceva timp că Sori Țigăeru, amică de călătorii cu Terra, fusese în Maroc. Și posta câte o poză de pe-acolo, aducând aproape zilnic o infuzie de exotism și de călătorie în zilele mele de job și de rutină. Apoi s-a întors și a făcut event la Journey Pub unde, ca și data trecută, urma să povestească, să arate poze, să ne transmită impresii de călător. Inițial voiam să merg, pe urmă mă răzgândisem pe principiul că mai bine mă duc eu în Maroc decât să ma oftic văzând ce mișto a fost la alții. Dar dacă Elena a tras de mine și deși parcă aveam un pic mai mult chef să alerg, am zis hai să merg. Și nu mi-a părut rău.
Am ajuns tocmai când soseau și Elena și Claudia la Romană și am făcut cei 20 de pași până la Journey Pub împreună. Aici frumos, mi-a plăcut și terasa, și partea închisă. Prezentarea lui Sori era la etaj. Decor plăcut, tematică de călătorii, ne-am pus la o masă lângă geam. Nici nu ne așezăm bine că hop, de la altă masă la geam vine la noi Radu, alt amic din călătorii. Văd că la masa lui era și Narcis Hai-Hui. Trăncănim ce trăncănim că văzuserăm că Radu se întorsese de curând din Japonia. Apoi Elena se duce să facă cunoștință și să vorbească cu Narcis despre care auzise atâtea de bine de la amicii noștri de călătorii. Mă duc și eu să îl salut și cum facem cum dregem, ne mutăm și noi la masa lor. Și cu Elena în vervă care ne povestește că o să fugă pe la 8 ca să ajungă la un concert, din vorbă-n vorbă concluzionăm cu toții că pare interesant concertul și că mergem toți.
Prezentarea a început mai târziu decât ne așteptam, dar a fost frumos, ne-a transportat în acel univers magic îndepărtat. Poze frumoase, condimentate cu istorisiri interesante. Plus o bere neagră, a mers strună.
Apoi dă Elena semnalul că e cazul s-o luăm din loc ca să ajungem la concert. Era vorba de concert Aida și Noi, la Terasa Monteoru.
Trecem de Eden, de Muzeul colecțiilor de Artă și ajungem. Ca și Eden, Monteoru e o terasă simpatică, colorată, pitorească, în spatele unei clădiri vechi și frumoase dar cam lăsate în paragină. Multe beculețe deasupra, printre copacii mărginași, măsuțe, scaune, atmosferă hipsterească - sunt convinsă că 80% dintre cei de-acolo erau oameni de prin publicitate sau wannabees. Ne-am așezat la o masă pe care scria rezervat dar era lipsită de locuitori - nu ne-a deranjat nimeni. Și chiar înainte să ne ia comanda, a început concertul. O trupă multinațională, solista din Serbia, doi români (chitariștii) și un baterist din Chile. Au cântat un melanj de „Glam Disco, Psychedelia, Gypsy, Funk, Drum’n'bass, Balkan, Urban Folk, Rockabilly etc“ drăguț, văd că e la mare modă îmbinarea asta de genuri peste teme etnice. Muzică ascultabilă, drăguță, după cum am zis, drăguți și ei, simpatici.Cred că ne era foarte bine aranjată sonorizarea, că parcă de multe ori tobele băteau restul, inclusiv vocalul, dar așa e cu concertele î aer liber ale trupelor mici. Ne-am simțit bine. Dar oricum pe la 22 - 22 și ceva ne-am tirat - cam în pauza concertului, eu și fetele spre Victoriei, Narcis spre alt concert (Radu o tăiase mai devreme, cred că nu fusese prea încântat de genul ăsta de muzică).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş