Treceți la conținutul principal

Plictiseală

Sunt din când în când momente când te-apucă plictisul. Ai treabă, treburi, dar nu în locul/momentul în care ești, și nici nu poți pleca de-acolo ca să faci ceea ce îți arde buza să faci. E unul dintre cele mai enervante sentimente. Nu-i vorbă, se poate găsi ceva cât de cât care să-ți umple timpul, dar... nu e ce trebuie.
Iar azi e una din acele zile. Am niște corecturi de făcut cât de repede. Dar iată c-a intervenit ceva, o serbare în gașcă și trebuie să fac permutări de program - beutură în loc de alergare și corecturi. Mă cam sâcâie ideea asta. Deși n-ar trebui. Că oricum nu se știe cum va fi vremea, în fine, e bine să poți să-ți ajustezi din mers planurile. Mai vezi locuri noi - de astă dată zona Nicolae Grigorescu, mai bei o bere, te mai vezi cu prietenii. A, știu de ce mă sâcâie schimbările mai tare săptămâna asta. Eram cât pe ce să cumpăr o biclă de la o fată din grupurile de călătorii, dar pentru că n-am fost duminică în București, a vândut-o până s-apuc să ne vedem și să testez bicla. Of!
Oricum, faptul că de când i-am văzut anunțul m-a împins ceva să vorbesc cu ea înseamnă că ceva s-a mișcat în lenea și inerția mea, și că deja sunt mult mai ready să-mi iau biclă. Acum doar să dau de una SH bunuță și relativ ieftină - asta e de fapt problema... În fine... o să fie când o fi. Acum se pare că nu a fost să fie.
Mi-am mai luat niște cărți - două de Karl Ove Knausgard - „Lupta mea. Moartea unui tată” și „Lupta mea. Un bărbat îndrăgostit” sunt curioasă dacă or să îmi placă, în orice caz am înțeles din cronici că sunt scrise cu o sinceritate de-a dreptul deranjantă, iar personalitatea scriitorului ar fi de artist egocentric, de un egocentrism asumat și conștient. Chiar sunt curioasă. Apoi ieri mi-am mai luat autobiografia lui LN Tolstoi „Spovedanie”, care am impresia că o să îmi placă la nebunie - deși nu se știe niciodată... una e scriitorul, alta e opera lui.... Și „Mă numesc Roșu”, de Orhan Pamuk. Am citit deja una sau două cărți de el și mi-au plăcut, chiar dacă nu la nebunie.
În altă ordine de idei, mă tot sucesc și mă-nvârtesc... cum să mă înțolesc la nunta Terra Incognita - Răzvan și Corina - că vremea asta sucită și instabilă e ceva de groază... ba cald, ba frig, ba ploaie... și unde mai pui că am și concertul Postmodern Jukebok înainte, așa, ca să fie programul zilei plin de dă pe-afară.
Cred că am o stare de agitație interioară, ceva, o neliniște, o nemulțumire, o nu știu ce care răzbate prin tendințe de shopping, prin setea de călătorii... Mișcări tectonice profunde care nu se știe exaact ce vor genera - sper că nu un dezastru, ci ceva bun.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş