Treceți la conținutul principal

Crezuri, credințe, convingeri și păreri

Mă gândeam că anul ăsta n-am avut aproape deloc senzația de Paște. Din oarecare motive, am simțit acest Paște ca pe un 1 mai. Și din cauză că, fiind la o lună după cel catolic, cumva s-a diluat... dar și pentru că deja natura a trecut cam mult de punctul de înflorire și de înfrunzire obișnuit pentru Florii și Paște. Și peste toate, dispoziția mea cam analitică...

Spuneam mai demult că la un moment dat m-a pocnit o revelație, cum că noi, oamenii, iubim atât de mult poveștile încât le inventăm și ne agățăm disperați de povestea (sau poveștile) favorită/e, de parcă de trăinicia și adevărul poveștii respective ar ține însăși viața noastră. Partea nasoală e că din păcate, pentru a impune adevărul poveștii sale multiubite, omul e în stare să îl trateze cu cruzime și chiar să-l ucidă pe cel care nu vrea să-i accepte povestea ca adevăr absolut (pentru că acela la rândul său are o altă poveste favorită...), fiind convins că adevărul său e mai adevărat decât al celuilalt. Și asta nu s-a schimbat de dinainte de Isus până acum. De asta cred și zic eu că, în ciuda evoluției tehnologice și științifice... spiritual nu am evoluat prea mult. Avem aceeași încleștare și îndârjire în a nu accepta relativitatea „adevărurilor” noastre.

Sigur, e o linie fină între a-ți schimba mult prea ușor credințele și a fi flexibil în înțelegerea credinței celuilalt. La fel și între a nu crede în nimic și a împroșca pur și simplu cu noroi, disprețuitor, în credințele altora (deci a te crede superior) și a fi rezervat în a crede imediat în ceva ce sună minunat. Cred că o cale de mijloc e întotdeauna mai bună. Dar, desigur, oameni suntem și extrem de diferiți. Unul e împăciuitor din fire, altul mai războinic, altul mai bun de gură și tot așa.

Dar despre ce voiam să aberez de fapt? A, da. Credința mea e mai bună decât a ta? Dacă te conving sau te constrâng și în cele din urmă spui da, dom'le, asta e adevărata credință... Se cheamă că i-am demonstrat superioritatea? Sau mi-am demonstrat superioritatea argumentativă, sau interpretativă, sau forța asupra ta și... cam atât? Probabil că, dincolo de povești și credințe, de care totuși se pare că avem oricum nevoie ca de aer, ca de propriul nostru sânge, ca să funcționăm în lumea asta, avem o nevoie, o sete nebună de putere, de recunoaștere, de... admirație poate. Aici cred că un caz aparte e al misionarilor care mergeau prin locuri neumblate ca să salveze de la osânda focului veșnic sufletele păgânilor necreștinați. Ăsta e un caz pe care deocamdată nu-l demontez în piese mici-mici, pentru că acolo e ceva ce simt să îmi scapă, e ceva ce mi-e prea departe de ceea ce știu. Așa că vorbesc doar de noi, restul, fără cazurile cu adevărat extreme.

Iar am aberat pe lângă gard și am rătăcit firul ideilor. Așa e când mergi pe lângă drum pe lângă gard, din șanț în șanț... O să revin mai încolo, la un moment dat când mi se limpezesc iar gândurile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş