Treceți la conținutul principal

Picnic mic

Și cum mi-am propus să nu mai las să treacă timp să se aștearnă praful și uitarea pe întâmplări... iată scriu, aproape live, relatări de la micul picnic - căruia îi prevăd un mare viitor - prevăzut pentru duminica asta minunată de 3 aprilie. S-a iscat vumva ideea mai în glumă mai în serios, de a purcede la un picnic pe lista de discuții a fidelilor adepți ai excursiilor cu Terra. Și cineva a luat-o în serios și a zis păi ia chiar să facem asta. Rucsandra. Și, ca toate ideile bine, a prins rădăcini, lumea a percutat și s-a întâmplat. A fost cu permutare le locație, că întâi se vorbea de Mogoșoaia... în cele din urmă, cu ajutorul prognozei, am ajuns la Tineretului...
Devi iată-ne la 12 la ieșirea de la Brâncoveanu, adunându-ne ușor,ușor. Care după excursia la Constanța, care după băute... deci majoritar loviți în aripă. Dar soarele ne-a înviorat sau măcar ideea de a moțăi pe o pătură, pe iarbă, la aer și la soare.  După o siestă la gura metroului pe băncuțele de lângă taverna racilor ambulantă în așteptsrea întârziaților, am pornit-o prin orășelul copiilor către lac. Ne-am aprovizionat cu de-ale gurii și, după ce ne-a ajuns din urmă și Andrei, am ajuns la lac, ne-am întins păturile pe un versant însorit și am început prin a hali ce ne luaserăm, apoi am stins cu beri. După care soarele ne încălzea... ne cam trăgea la somn... a ajuns și Mihaela cât să ne vadă, să schimbăm câteva vorbe șiapoi să plece mai departe... era așa de bine și plăcut la soare... a ajuns în cele din urmă și Elena cu Dominika... numai bine că eu mă căram. Au fost multe caterinci, ce mai, super atmosferă!
Cum am zis prevăd un mare viitor ideii de picnic!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş