Treceți la conținutul principal

Diverse, vară de primăvară, agitații, gânduri

Zile oarecum agitate dar așa, inexplicabil, aș zice. În fine. După revederea de joi cu tinerii viitori însurăței - mă așteptam să fie vorba despre asta, la așa revenire în forță după doi ani de absenteism total - a venit o zi bizară. Bizară în capul meu, cred, că în rest toate bune... Iar azi, tot cam așa. Cred că the job is the source of sictir. Da, de când mi-am dat seama ce ghiulea de picior e orice job, cam de-atunci nu mai cred în entuziasm, în minuni și că o să fie bine. D-aia n-am avut încredere nici în promisiunile Danei.
În fine, ca să combat plictiseala și sictirul, acum, când s-a îndreptat vremea, mai ies și mă mai plimb aiurea prin cartier, să-mi dezmorțesc picioarele obosite de șezut la birou. Că alții își iau pauze cu fumatul cu alea-alea și așa se mai mișcă din loc... da io... mă uită sfântu-așteaptă pe scaun de dimineața până seara. Și pe urmă degeaba mă agit eu cu spinning, cu alergat, că nu-i îdeajuns. Așa că vineri am descoperit o optică medicală pe-aici și mi-am făcut ochelari de soare cu dioptrii. Azi am descoperit că mai era o altă optică medicală pe celălalt mal al străzii... și dădeau fluturași cu reduceri... aș fi ieșit mai ieftin dacă făceam la ăștia. Ei, aia e, una din legile lui Murphy.
Plimbându-mă azi am descoperit cu tristețe că magazinul de reparații tapițerie al lui nene cel bătrân pe care-l vedeam anul trecut mereu meșterind la câte o mobilă stil era desființat. Și o notiță în geam. Și pe o laterală cineva scisese cu cretă neagră un ferpar. Am citit numai Dumnezeu să-l odihnească, am fugit până să prindă ochiul meu mai mult. Deci bietul nene care părea viguros ca un stejar s-a dus. Și ajungând aici, mi s-au închegat niște gânduri care tot zburătăcesc de-o vreme prin mintea-mi.
Cum moartea, cea omniprezentă, dar de care mereu vrem să facem abstracție, stă mereu primprejur și, la momentul X, care uneori pare fatidic, îți desfășoară aripile, se repede și-l ia pe cel desemnat. Că așa pare să fi stat la pândă pe versant în cazul montaniardului din Făgăraș, așa a stat la pândă ascunsă sub capotă în cazul accidentului lui Alex... așa l-a pândit ascunsă în cine știe ce canapea sau scaun tapisat și pe nenea tapițerul, Ion Burcea pe nume... ducând în neființă, odată cu el, și meșteșugul lui...
Când și când, trece în zbor fulgerător pe lângă noi și haț! ia pe cineva de lângă noi și abia atunci ni se face părul măciucă și ne reamintim cât e de vremelnică prezența noastră aici, on this side, și cât de într-o clipită poți să nu mai fii - tu sau oricine dintre cei din jur. Și uneori știi că ți se trage le la o suferință, o boală... dar alteori nu știi ce te poate lovi...
Ca să schimb registrul, ieri am văzut două albine - semn că acum chiar vine primăvara! - un fluture alb și mai mulți gândăcei roșii pe care-i știu sub numele de vaca-domnului. Și zilele astea, ți sânbătă, și duminică, a fost o vreme minunată. Drept care m-am dus și la picnicul despre care am scris deja, iar ca urmare m-am trezit aseară că eram roșie la față de la soare - m-am bronzat! inclusiv pe o mână. Ei, lasă că vine căldura ca lumea și o să mă bronzez cât de cât uniform în stil tractorist clasic.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş