Treceți la conținutul principal

Stare lacustră

De trei zile plouă, plouă... cu mici opriri, dar plouă mereu, bacovian. Mai pe seară stă - sau noaptea. Iar dimineața pornește iar. N-ai zice că-i primăvară, ci toamnă. Pomișori înfloriți și iarba mai vie, doar astea îți amintesc de primăvară. Și mai bate și vântul. Senzația lacustră ți se infiltrează în oase, în ochi, în minte și în suflet. Parcă am fi în nu știu ce țară cu musonul ploios, unde zi de zi, vreme de nu știu exact câte săptămâni, plouă într-una. Gândurile vesele iau apă la bord, li se îneacă corăbiile, iau apă la șoșoni, nu pot să se plimbe și se îmbufnează, inutil.
Mă mai apucă, ca un reumatism vechi, tot soiul de gânduri și frustrări ancestrale. Dar din fericire, doar ca un disconfort ușor.
Mă enervează că la momentul ăsta, multe chestii pe care vreau să le fac n-am cum. Ăn primul rând nu am timp fizic, apoi ba nu am disponibilitatea psihica, ba nu am condițiile necesare la momentul respectiv... Așa, de vreo săptămână vreau să mă reapuc de alergat pe-afară. Dar când era frumos afară eu eram răcită cobză, iar acum, că mi-a trecut, plouă, plouă plouă și mai bate și vântul. De fapt nu știu nici e naiba e cu vântul ăsta, că dacă e o zi pe săptămână în care să nu bată vântul puternic, e mare lucru. Ne-am trezit la răscruce de vânturi și bat pe-aici din toate părțile. Iar eu, de prin toamna trecută, nu știu ce naiba am de prind toate gripele și răcelile și le leg una de alta. Anul trecut pe vremea asta și acum doi ani n-aveam nimic, mai răceam, dar nu așa la rând, și apucam să alerg zdravăn până să mă tragă pe tușă vreo gripă. Acu aleargă dacă ai când! Mă calcă pe nervi treaba asta. Și să nu-mi ziceși de tot soiul de chestii pentru creșterea imunității, că am tot luat diverse da degeaba. Pe vreme când nu-mi puseseră ăști termopane și eram cu hârburile alea prin care sufla vântul aproape ca afară și în casă nu era cald deloc eram mai sănătoasă ca acum, cu termopane și cu cădura dată by default de termocentrală. Că deh, n-am chestii d-alea, cum le zice, robineței d-ăia de unde să poți închide căldura dacă se face prea cald în casă, așa că acasă stau într-o căldură leșinătoare de trebuie să stau mereu câ niște geamuri întredeschise, să mai vină ceva răcoare. Poate și de asta șubrezeala asta nașpetă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş