Treceți la conținutul principal

Drumeție iernatică în Iezer-Păpușa

Iar n-am apucat să scriu la cald, luni-marți... ei, a fost o plimbare strașnică! Mă gândeam eu că o să fie solicitant, că știam din vremea când fusei cu gașca proprie că e urcuș continuu până în șa... Ei, prin zăpadă e mai distractiv! Și mai greu, dar am avut baftă de soare și de căldură. Abia când am ajuns aproape de vârf am intrat la propriu cu capul în nori. Și norii ne-au cernut zăpadă, ne-au glazurat cu fulgi mititei. Și apoi ne-a luat un vânt tăios care ne-a făcut pauza de poze de pe vârful Păpușa foarte scurtă, că-ți degera instant mâna sau orice suprafață neîncotoșmănată.

Coborârea ne-a testat la greu genunchii, care la mine s-au dovedit de gumă de la jumătatea coborârii încolo. Zăpada a fost în general cam până peste genunchi, parțial prăfoasă, parțial înghețată... aia combinată mi-a dat de furcă.

Traseul ne-a luat mai mult decât pe indicatoare, dar a fost și lupta cu zăpada, și ritmul monomului - oameni cu condiție fizică destul de inegală. Oricum, pe vârf am ajuns destul de mulți dintre cei chitiți să urce până pe vârf. Practic, cred că am continuat urcarea cam două treimi din cele două autocare... și posibil ca tot vreo 2/3 din ăștia să fi ajuns până pe vârful înghețat.

La coborâre am căzut în fund de o grămadă de ori, pe porțiunile cu amestec de zăpadă pulbere și zăpadă înghețată.

Îmi amintesc, la urcare, când soarele a fost înghițit de norul ce sălășluia pe fruntea albă a Iezerului și pe măsură ce ne afundam și noi în nor, fulgi mici, delicați, mi se așezau pe mânecă, iar desenul lor miniatural perfect se contura perfect.

Și zonele însorite... au fost porțiuni unde mi-era atât de cald de am dat jos două straturi. Dar pe măsură ce urcam, devenea necesar să mai pun câte ceva la loc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş