Treceți la conținutul principal

Barcelona (4)


Luni, în ultima zi... aveam de eliberat apartamentul la ora 11, așa că ne-am trezit suficient de devreme cât să apuce toate să facă duș, să se spele pe cap și să se usuce, să se machieze, să ne facem bagajele, să ne bem cafeaua, să ne facem și mâncăm micul dejun... A fost mișto că administratorul ne-a lăsat să păstrăm până la ora 4 bagajele în biroul lui, ca să nu ne cărăm cu ele prin oraș.

Și, după cum plănuiserăm, am vizitat parcul Guell. Din nou, am descoperit cu plăcere că linia noastră, L4, ne lăsa destul de aproape de parc iar de acolo aveam de mers pe jos pe străduțe. Am coborât la Alfons X, de unde am mai bâjbâit, am mai întrebat, am mai văzut câte un indicator... De unde ne-a fost frică c-o să dârdâim, ca în zilele precedente, am luat țeapă - a ieșit un soare strălucitor și cald. Și cum urcam tot soiul de străduțe în pantă (eram din nou, într-un alt cartier care eram iar ca un alt oraș) soarele ne-a încălzit strașnic.

Am ajuns la casa de bilete de la parc - ceva coadă, interval de intrare în zona monumentală... Ne-am luat bilete. Până să se împlinească ora de intrare ne-am învârtit printr-o latură a zonei libere la vizitare. Foarte frumoasă, cu galeriile unde o mică trupă cânta și dansa flamenco, cu aplomb spaniolesc bet-beget și zeci de privitori gură-cască împrejur. Am căscat și noi gura o vreme, apoi ne-am dat nițel mai departe - începuse foto session-ul de parc. Am observat zecile de vânzători ambulanți ca vindeau suveniruri: cercei, biju-uri, magneți, brelocuri, eșarfe. Interesantă modalitatea de expunere a cerceilor - pe o umbrelă neagră, de jur-împrejur cerceii înfipți. Și când trecea patrula poliției, omul strângea umbrela și se dădea mai departe de drum, să nu stea în vizorul polițiștilor. Cei cu cearceafuri cu alte mărunțișuri le strângeau gen desagă în spinare și tot așa, ieșeau din raza vizuală. Apoi, imediat ce trecea poliția, își reluau locurile și întindeau iar marfa.

A venit ora fatidică, am descoperit că trebuia să stăm la altă ditamai coada, noroc că asta mergea repede, în fine am intrat. Lume multă, multă rău! Am început prin a ne învârti pe terasa mărginită de banca mozaicată fără sfârșit, poze, apoi am coborât. Alte galerii fantastice, apoi ne-am întors ca să explorăm centrul. Am trecut pe sub terasa ca o pădure de piatră și am ajuns la fântâni, la șopârlă, iar poze poze (mai ales cu chinezi... că era plin, n-avea cum să nu îți intre careva în cadru). Mi-au plăcut toate detaliile, mozaicurile, formele... am ajuns și jos, la intrarea principală, la cele două clădiri de poveste, am dat să intrăm, era coadă de peste o oră, ne-am lăsat păgubașe și am ochit o terasă. Am ocupat o măsuță la soare și am băut cea mai plăcută bere din sejur - pentru că și locul era pitoresc, priveliștea frumoasă, animație, soare, lumină, cald, berea strălucea în halbe...

După ce am savurat odihna și berea, cu ochii plini de frumos am mai colindat puțin prin parc, am mai admirat papagalii verzi gălăgioși și am decis că e cazul să ne întoarcem în centru ca fetele să poată face shopping pentru ai lor consorți. La ieșirea din parc am ochit un autobuz care tocmai era pe plecate, am întrebat dacă ajunge la un metrou, a zis că da, așa că am inaugurat plimbarea și cu acest mijloc de transport. Am ajuns la metrou, iar cu metroul am ajuns la paseig de gracia. Fix la shopping. Fetele au intrat la Zara, și-au luat ce le trebuia, am decis să căutăm o cârciumioară să luăm prânzul. Am găsit-o repede, Tapas and Beer se numea, prețuri rezonabile, am luat meniul zilei și câte o bere, mâncarea a fost bună și suficientă. Apoi ne-am uitat la ceas, deja trebuia să ajungem la apartament să ne luăm bagajele, așa că asta am făcut.

Ne-am luat gentile și ne-am dus la veșnicul metrou. Nici nu mai știu la ce stație am coborât ca să facem transferul cu linia de tren care ducea la aeroport. Trenul avea ore fixe, așa că am avut grijă să nu fim nevoite să stăm încă jumătate de oră în stație. Am prins trenul și-am ajuns la aeroport.

E intersant metroul lor. Sunt unele linii mai noi, mai modernizate și altele mai aglomerate și mai dărăpănate ca aspect. Linia L4, cel puțin între stațiile mai centrale era foarte aglomerată mereu - ceea ce nu se aplica și altor linii cu care am mai mers - linia verde sau cea mov. Am mai zis de cântăreții din metrou? Cred că n-a fost zi să nu avem un concert în metrou. Câte un nene cu câte o boxă pe role ca un troler conectată la un device, probabil chiar telefon, plus vocea interpretului sau instrumentul său dădeau, după caz, concerte mai reușite sau mai puțin reușite. Cred că cel mai puțin mi-a plăcut cum a cântat saxofonistul din trecnul de întoarcere la aeroport. El cânta bine, săracul, dar piesele alese nu se pretau - părerea mea - la solo de saxofon.

Ajunse la aeroport cu câteva ore mai devreme, ne-am petrecut timpul mai în duty free, mai în magazinele din aeroport și în cele din urmă la o cafenea. Am apucat să îmi dau seama că aeroportul lor e mai mare ca al nostru.

Apoi coadă la îmbarcare, întârziere la decolare... cred că a fost spre jumătate de oră întârzierea. Am făcut o grămadă de volute pe aeroport, cu avionul, până să intrăm pe pista de decolare. Și la decolare am stat la coadă. Chiar în fața noastră am văzut decolând două avioane, și, cât m-am uitat în spate, mai era unul în spatele nostru care aștepta și el să decoleze. A turat motoarele și vrrrrummm... eram în aer. Orașul se vedea superb de sus, luminițe ce se îndepărtau... Călătoria ok, poate am reușit să moțăi, dar nu-s sigură... La aterizare am simțit că pilotul se grăbea. I-a dat bice. Dar n-a fost rău. Am admirat Bucureștiu mă rog, Otopeniul de sus, am aterizat. Daaar... La aterizare, anunț, nu vă ridicați de la locurile dvs, trebuie să vină întâi poliția. Am stat ce-am stat așteptând... Au venit, l-au luat pe un tip mai din față - noi am avut locuri fix în zona aripilor - și la dus, și la întors. Apoi am mai stat o grămadă la debarcare - de data asta n-am mai avut parte de tunelul mobil, au venit niște autobuze să ne ia și să ne ducă la clădirea aeroportului.



Cam așa a fost călătoria noastră de 4 gagici la Barcelona. Cu bune, cu rele, ne-am distrat și chiar a fost mișto.

Cum eu am apucat să fac cercetare înainte și știu ce ar mai fi fost interesant de văzut, am câteva regrete, câteva locuri pe care mi-aș fi dorit să le fi văzut: Montjuic cu tot cu castel, mănăstire, muzeu, fântână, grădina botanică și zoologică... cartierul gotic mai pe îndelete... poble espanol (muzeul satului de la ei)... și alte câteva parcuri și piețe. Dar ăsta ar fi un motiv suficient să vreau să mă mai duc... să mai am de văzut ăncă destule alte locuri

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş