Treceți la conținutul principal

Barcelona (1)

Ei, și deci între 4 și 7 martie am ajuns la Barcelona. A fost o idee, o vorbă aruncată la început de Irina. Am marșat vreo 4 gagici din clubul nostru pastelat. Și, ca prin minune, a început să se concretizeze repede, cu biletele de avion - am prins la wiizz o promoție... apoi au căutat cazare... s-a votat pentru apartamentul din Eixample, Espais Blaus Market Concepciao. Apoi a stat în hibernare până aproape de plecare, când ne-am agitat iar cu bilete de intrare, cu pass-uri pentru transport etc. Și, într-o zi ploioasă de vineri...

Ca picanterii: Baba de vineri, baba mea, 4 martie a fost ploioasă rău, dar rău, frate. A fost nașpa că m-am luat după Dree - ea săraca mânată de cele mai bune intenții, a zis că trece să ne ia pwe toate în drum spre aeroport. Numai că a plecat mai târziu, că era trafic, ca în orice zi ploioasă. Drept care întâi m-a sunat să mă duc la Bazilescu ca să ne adune dintr-o dată pe mine și pe Andre.

Când am ajus acolo, pleoscăind în ploaie și înjurând ușurel și mărunt că tre să stau în ploaie... apel de la Dree. O sun, aflu că nu mai are timp să ajungă încoace și trebuie să iau un taxi, să încerc să mă cuplez cu Andre. Andre era deja într-un taxi, era departe. Ploua cu găleata, toate taxiurile erau ocupate, n-aveam nici aplicație pe telefon, aveam niște numere de taxi, la 90% nu răspundea nici dracu, la speed a răspuns dar m-a pus pe hold vreo 10 minute și evident no taxi for me. O sun disperată că nu găsesc taxi, sună ea, îmi găsește din fericire unul care și vine repede, un meridian. Am avut noroc cu băiatul ăla, s-a străduit să mă ducă cât de repede posibil în condițiile date. Eu una, nici nu mai speram să ajung înainte să se închidă poarta, mă împăcasem cu ideea după ce întâi trecusem prin toate stările de la furie la disperare și panică. Dar am ajuns cred în ultima clipă, le-am găsit pe fete și am intrat. Nașpa a fost că așa mi-am pierdut zen-ul de plecare inițial.

În avion, datorită conaționalilor noștri cu tenul mai închis la culoare, m-am simțit ca într-un autobuz preorășenesc. Se vedea că erau mai umblați ca mine, se descurcau mai bune în toate cele - Blue Air-ul îți dădea bilete aiurea prin tot avionul chiar dacă le luai pe toate odată, dar ei au făcut și-au dres de s-au adunat în gașcă - ceea ce eu una nu am reușit.

Prima mea experiență de zbor cu avionul a fost ok. Fetele, mai umblate, s-au plâns că aterizarea a fost prea palpitantă - mie nu mi s-a părut cine știe ce. Da, ne-a înclinat ba încolo, ba încoace cât își făcea întoarcerile, dar nimic cu adevărat palpitant. Mi-a plăcut și decolarea, și zborul în sine, și aterizarea. Și, la aterizare, s-a văzut mișto de tot portul.

Ajunse la Barcelona, m-a impresionat trecerea de la aeroport spre tren, așa frumos acoperită, și apoi toată rețeaua lor de metrou. Am bâjbăit noi un pic, dar am ajuns fără probleme la cazare.

Am stat într-un apartament lângă Concepciao Market - frumoase piețele lor, și bogate - iar apartamentul era tot ce îți puteai dori pentru 4 persoane venite cu gândul să nu cheltuiască prea mult pe restaurante: dormitoare spațioase, un living frumos, bucătărie complet dotată (mai dotată decât a mea de-acasă), plus mașină de spălat și fier de călcat.

Amplasarea a fost excepțional de bună, la 10 minute de mers pe jos de Sagrada, la 10 minute și de Paseig de Gracia... practic, în buricul târgului. Și pe magistrala L4 (galbenă), cea pe care am folosit-o și cel mai mult.

În concluzie, am ajuns în Barcelona mai târziu decât plănuiserăm inițial, pentru că au mutat zborul mai târziu cu o oră ei, dragii de la Blue Air, așa că n-am mai apucat să facem mare lucru - ne-am cazat, ne-am cumpărat d-ale gurii dintr-un supermarket, am mâncat și-am băut bere ca fetele și am tras o scurtă plimbărică de seară până lângă Sagrada Familia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş