Treceți la conținutul principal

Ziua în care nu s-a întâmplat nimic

Sunt multe dintr-astea. De obicei zile mai de rahat, nu excepțional de nasoale, dar nici deosebite prin ceva bun. Voiam să trântesc un titlu mai „interesant - literar”: ziua în care soarele nu a răsărit. Dar e prea dramatic pentru conținutul ipotetic și posibil. Zile cenușii, zile în care n-ai chef, când te calcă ceva pe nervi de dimineață și-ți stică cheful. Dacă vii la muncă și cu un autobuz arhiplin, cari chestii grele și stai lipit de geam, într-un picior, murind și de cald și neavând cum să scoți vreo haină de pe tine că n-ai loc nici mâni... și eventual ai și o vagă senzație de disconfort fizic nu se știe de unde și de ce apărută... așa ar fi portretul robot al unei zile care e nașpa deși nu e nimic grav, nimic foarte negru.
dar lăsând la o parte zilele astea lipsite de semnificație, să trecem la zilele cu semnificație.
Am fost la Therme, mi-a plăcut partea de piscineală. Din apă pare mai mult, mai mare, mai frumos. De pe uscat, cam înghesuit. Dar cum am stat 90% din timp în apă, mă declar super mulțumită.
Am fost, la început de februarie, în Ciucaș. Am prins un weekend însorit, cald, frumos tare. Am avut și zăpadă, și un vânt foarte puternic pe creste care ne-a scurtat, împreuna cu gheața, călătoria. Hăhăială la cabană (cabana Silva de la Muntele Roșu), amuzament, foarte plăcut.
Am lăsat-o mai ușor cu activitățile extracuriculare ca să strâng la ciorap niște biștari pentru Barcelona, de vizitat obiectivele.
Am primit o invitație la care nu mă așteptam la botezul fetiței lui Florin, din păcate a trebuit să o declin.
Am tot zis că ne vedem cu Elena dar tot nu s-au aliniat planetele.
Unele dintre colaborări s-au activat, ceea ce mi-a ocupat unele seri, dar e de bine, ca or veni și roadele acestor munci - bine că Aramisul e pe tușă deocamdată, ăia îmi lipseau, cu deadline-urile lor inumane - tanti cu cărticelele ei nepretențioase și Geni, cu bannerele lui pentru site.
Altfel, încerc ca unele lucruri pe care le tot lăsam pe ultimul plan să le fac cât de cât periodic, ca să nu se mai adune atâta treabă. Singurul lucru pe care nu l-am reușit - dar mă mai străduiesc - e să scriu des. Iaca, nu-mi reuși. Nici măcar săptămânal. Am reușit însă să fac mărțișoare din fimo împreună cu Mitzi - și sunt tare mândră de asta. Că, na, am mai învățat ceva.
Am terminat de citit Trei într-o barcă - apropo de asta trebuie să scriu ceva altă dată, separat, iar acum citesc Pădurea norvegiană.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş