Treceți la conținutul principal

micul haos de toate zilele... de unele zile, de fapt

Iată, când am un pic de timp și-ncep să gândesc mai departe de-un gand răzleț lăsat și abandonat la marginea drumului, mă asaltează oarecum haosul. O multitudine de posibilități, o multitudine de dorințe, de curiozități. Vreau să alerg, să merg cu bicla, să călătoresc prin țări străine mai depărtate ca Bulgaria (se pare că anul ăsta chiar s-ar putea întâmpla asta... după... mai mult de 20 de ani? mă rog, pe-acolo). Uite, vezi cum e omul? Cică n-am mai ieșit din țară de 20 de ani, dar mint cu nerușinare, mă rog, uituceala m-a făcut să mi se șteargă din minte ieșirile bulgărești, odată la Metallica la Sofia de care am legat descoperirea lui Veliko Târnovo, prin 2008, și mai recentele călătorii, una cu Terra pe la niște biserici rupestre și prin Veliko, în 2014, și cea cu Hai-Hui, in noiembrie 2015, acoperind mai multă Bulgarie, cu parcuri naturale, orașe și peșteri. Invidia și jalea mea când auzeam că x s-a dus în... nu știu, oriunde într-o zonă interesantă și unde eu n-am fost mă rodeau. Mă rog, mult spus, că mă rodea pizma, dar cum visul meu din străvechime, de când mă gândeam ce aș vrea să fiu când o să fiu mare, era să călătoresc mult, prin toată lumea... și din x motive și situații nu s-a prea apropiat de realitate.... poate e mai de înțeles. Deci cum spuneam, în loc să mișun prin lume și să scriu pentru ceva gen National Geographic, stau la birou și dau din clape ca să pregătesc de tipar chestii, sau să machetez, în fine, ceva suficient de diferit încât să nu am cum să zic că mi-am împlinit visul. Mă bucur că totuși, în ultimii doi ani, am ieșit din nemișcarea seculară. Alerg de trei ani, am început să călătoresc mai mult, mai des, am găsit grupuri de oameni care călătoresc, aleargă, merg pe bicicletă, oameni interesanți care fac lucruri interesante, oameni căutători.
O mică concluzie târzie... e bine să ai curaj. Nu un curaj nebun, iresponsabil, ci acel curaj de a depăși teama de necunoscut, de risc. Nu pot spune că m-ar fi caracterizat prea tare o astfel de trăsătură de caracter, am fost (și încă mai sunt în mare măsură) temătoare. De ridicol, de ce-o să gândească sau o să zică x-ulică, de ce-o să fie dacă iese prost, de ce-o sa fie dacă e un eșec... de ce-o să fie, de fapt. Partea bună e că, după mai multe experiețe care mai de care mai ciudată sau mai sucită... s-au mai rupt din firișoarele de frică ce mă țineau prizonieră în propria capcană. Nu mai suport șefismele exacerbate, nu mai suport oamenii răi, reacționez (uneori un pic prea brutal) la chestiile care mă enervează și deranjează, la nedreptate... fățărnicia e noul meu mare dușman... și e mai peste tot, fiind social dezirabilă... nici eu, la o autoanaliză atentă, nu scap de ea, deseori mă văd pusă în situația de a fi politicoasă cu toate că aș mușca din câte o ființă oribilă care interacționează cu mine, mai ales când e vorba de job. Bine că prin evadarea din Pastel m-am salvat de imensa majoritate a situațiilor care-mi provocau stări de greață.
Partea mai proastă e că am devenit un pic mai cinică, mai dură, tind să văd mai repede riscurile, părțile slabe și să gândesc de rău într-o situație sau alta. Cumva, am devenit conștientă de răul, potențial sau manifest, din noi, din fiecare om. Și de asta, de multe ori mă tem de ce va fi, de ce se va întâmpla în cutare situație, cunoscând slăbiciunile celor ce participă la ea. De asta mi-e teamă de ce va fi la pastelul renăscut... sper să n-o ia razna ceva, și lucrurile să se desfășoare frumos și bine, organic, cum trebuie.
Altfel, cum spuneam, multe, foarte munte posibilități. Google style. Arhisaturație prin bombardare cu informații. Sau posibilități. Greu să alegi ce e mai important aici și acum, pentru tine, în corelație cu ce e important pentru tine pe termen lung. Unde vreau să ajung? Și cum să fac asta? Of!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş