Iată, când am un pic de timp și-ncep să gândesc mai departe de-un gand răzleț lăsat și abandonat la marginea drumului, mă asaltează oarecum haosul. O multitudine de posibilități, o multitudine de dorințe, de curiozități. Vreau să alerg, să merg cu bicla, să călătoresc prin țări străine mai depărtate ca Bulgaria (se pare că anul ăsta chiar s-ar putea întâmpla asta... după... mai mult de 20 de ani? mă rog, pe-acolo). Uite, vezi cum e omul? Cică n-am mai ieșit din țară de 20 de ani, dar mint cu nerușinare, mă rog, uituceala m-a făcut să mi se șteargă din minte ieșirile bulgărești, odată la Metallica la Sofia de care am legat descoperirea lui Veliko Târnovo, prin 2008, și mai recentele călătorii, una cu Terra pe la niște biserici rupestre și prin Veliko, în 2014, și cea cu Hai-Hui, in noiembrie 2015, acoperind mai multă Bulgarie, cu parcuri naturale, orașe și peșteri. Invidia și jalea mea când auzeam că x s-a dus în... nu știu, oriunde într-o zonă interesantă și unde eu n-am fost mă rodeau. Mă rog, mult spus, că mă rodea pizma, dar cum visul meu din străvechime, de când mă gândeam ce aș vrea să fiu când o să fiu mare, era să călătoresc mult, prin toată lumea... și din x motive și situații nu s-a prea apropiat de realitate.... poate e mai de înțeles. Deci cum spuneam, în loc să mișun prin lume și să scriu pentru ceva gen National Geographic, stau la birou și dau din clape ca să pregătesc de tipar chestii, sau să machetez, în fine, ceva suficient de diferit încât să nu am cum să zic că mi-am împlinit visul. Mă bucur că totuși, în ultimii doi ani, am ieșit din nemișcarea seculară. Alerg de trei ani, am început să călătoresc mai mult, mai des, am găsit grupuri de oameni care călătoresc, aleargă, merg pe bicicletă, oameni interesanți care fac lucruri interesante, oameni căutători.
O mică concluzie târzie... e bine să ai curaj. Nu un curaj nebun, iresponsabil, ci acel curaj de a depăși teama de necunoscut, de risc. Nu pot spune că m-ar fi caracterizat prea tare o astfel de trăsătură de caracter, am fost (și încă mai sunt în mare măsură) temătoare. De ridicol, de ce-o să gândească sau o să zică x-ulică, de ce-o să fie dacă iese prost, de ce-o sa fie dacă e un eșec... de ce-o să fie, de fapt. Partea bună e că, după mai multe experiețe care mai de care mai ciudată sau mai sucită... s-au mai rupt din firișoarele de frică ce mă țineau prizonieră în propria capcană. Nu mai suport șefismele exacerbate, nu mai suport oamenii răi, reacționez (uneori un pic prea brutal) la chestiile care mă enervează și deranjează, la nedreptate... fățărnicia e noul meu mare dușman... și e mai peste tot, fiind social dezirabilă... nici eu, la o autoanaliză atentă, nu scap de ea, deseori mă văd pusă în situația de a fi politicoasă cu toate că aș mușca din câte o ființă oribilă care interacționează cu mine, mai ales când e vorba de job. Bine că prin evadarea din Pastel m-am salvat de imensa majoritate a situațiilor care-mi provocau stări de greață.
Partea mai proastă e că am devenit un pic mai cinică, mai dură, tind să văd mai repede riscurile, părțile slabe și să gândesc de rău într-o situație sau alta. Cumva, am devenit conștientă de răul, potențial sau manifest, din noi, din fiecare om. Și de asta, de multe ori mă tem de ce va fi, de ce se va întâmpla în cutare situație, cunoscând slăbiciunile celor ce participă la ea. De asta mi-e teamă de ce va fi la pastelul renăscut... sper să n-o ia razna ceva, și lucrurile să se desfășoare frumos și bine, organic, cum trebuie.
Altfel, cum spuneam, multe, foarte munte posibilități. Google style. Arhisaturație prin bombardare cu informații. Sau posibilități. Greu să alegi ce e mai important aici și acum, pentru tine, în corelație cu ce e important pentru tine pe termen lung. Unde vreau să ajung? Și cum să fac asta? Of!
O mică concluzie târzie... e bine să ai curaj. Nu un curaj nebun, iresponsabil, ci acel curaj de a depăși teama de necunoscut, de risc. Nu pot spune că m-ar fi caracterizat prea tare o astfel de trăsătură de caracter, am fost (și încă mai sunt în mare măsură) temătoare. De ridicol, de ce-o să gândească sau o să zică x-ulică, de ce-o să fie dacă iese prost, de ce-o sa fie dacă e un eșec... de ce-o să fie, de fapt. Partea bună e că, după mai multe experiețe care mai de care mai ciudată sau mai sucită... s-au mai rupt din firișoarele de frică ce mă țineau prizonieră în propria capcană. Nu mai suport șefismele exacerbate, nu mai suport oamenii răi, reacționez (uneori un pic prea brutal) la chestiile care mă enervează și deranjează, la nedreptate... fățărnicia e noul meu mare dușman... și e mai peste tot, fiind social dezirabilă... nici eu, la o autoanaliză atentă, nu scap de ea, deseori mă văd pusă în situația de a fi politicoasă cu toate că aș mușca din câte o ființă oribilă care interacționează cu mine, mai ales când e vorba de job. Bine că prin evadarea din Pastel m-am salvat de imensa majoritate a situațiilor care-mi provocau stări de greață.
Partea mai proastă e că am devenit un pic mai cinică, mai dură, tind să văd mai repede riscurile, părțile slabe și să gândesc de rău într-o situație sau alta. Cumva, am devenit conștientă de răul, potențial sau manifest, din noi, din fiecare om. Și de asta, de multe ori mă tem de ce va fi, de ce se va întâmpla în cutare situație, cunoscând slăbiciunile celor ce participă la ea. De asta mi-e teamă de ce va fi la pastelul renăscut... sper să n-o ia razna ceva, și lucrurile să se desfășoare frumos și bine, organic, cum trebuie.
Altfel, cum spuneam, multe, foarte munte posibilități. Google style. Arhisaturație prin bombardare cu informații. Sau posibilități. Greu să alegi ce e mai important aici și acum, pentru tine, în corelație cu ce e important pentru tine pe termen lung. Unde vreau să ajung? Și cum să fac asta? Of!
Comentarii