Treceți la conținutul principal

Un parcurs fulger Făgăraș - Eforie sau de la munte pân' la mare în fuga mare (2)

Dimineață ne propuseserăm să ne trezim pe la 8 și să plecăm pe la 9 - 9:30. Dar cum lumea din cameră (eram două camere unite, fiecare cu vreo 8 paturi) s-a trezit, a foșgăit, vorbit, trântit vânturat pe ușă... ciuciu somn dulce. De la 6 încolo a fost mai mult un chin de-a ațipi la loc. M-aș fi sculat, dat n-aveam loc nici să mă schimb nici să nimic. Așa că toată dimineața am fost în toane proaste. În fine, multa lume s-a cărat, a ieșit afară, s-a dus pe trasee, treaba lor și am avut în fine loc să mă schimb, să fac duș cu șervețele și să fac bagajul. Mic dejun, unde am halit de toate de la toată lumea - toți și-au adus de mâncare ca disperații, au cărat de le-au sărit capacele - și apoi p-aici ni-i drumul.

Din nou, cel mai greu a fost să pornim și să urcăm până pe marginea căldării Podragului, de unde începea traseul către Moldoveanu. Măgărușii cabanei ne acompaniau din când în când cu răgete tunătoare, de ziceai că zbiară dinozauri. Odată ajunși în șaua Podragului o luarăm ușor-ușor către Moldoveanu. La vremea aia nici nu se vedea, am ajuns să-l zărim muuult mai încolo pe el, faimosul trapez Viștea Mare-Moldoveanu. Și am mers, am mers până la un moment dat am început să-l vedem. Apoi am ajuns în șaua fix de dinaintea Viștei Mari, unde făcurăm popasul de revigorare. A urmat apoi un urcuș destul de pieptiș până pe Viștea Mare. Aici grupul de cu o zi înainte, care plecase înaintea noastră cu vreo oră, ne-a intersectat - ei coborau deja, se întorceau tot la Bâlea. Noi am urcat urcat urcat până în creștetul lui Viștea Mare. Ne-am lăsat acolo rucsacii grei și am luat-o pe creasta către Moldoveanu. Tare frumos se vedea de acolo! Și au fost și câteva porțiuni mai dificile, unde ne-am felicitat c-am lăsat naibii rucsacii. Ei, și în jur de ora 1-2 am ajuns în vârful Moldoveanu. Poze, poze, multe poze, era și soare, frumos, vânt nu foarte tare, o vreme minunată. Am zăbovit pe-acolo ceva timp și a fost tare mișto. Doar că ne gândeam că musai să ajungem pe lumină la obiectivul de campare - refugiul din Fereastra Mică a Sâmbetei. Așa că, în cele din urmă, am plecat.

Aura se decisese să renunțe la restul excursiei și să coboare singură prin Valea Rea până la drumul forestier unde urma să o recupereze Dominic. Curajoasă sau disperată, nu știu. Am coborât până la Portița Viștei Mari unde am făcut iar un popas de masă - era deja ora 3:30 - 4, ultimul până să ajungem la punctul de campare. După o masă copioasă ne-am despărâit, Aura coborând pe Valea Rea, noi mergând către refugiul Viștea și apoi spre Fereastra Mică a Sâmbetei. Am tooot urmărit-o cu privirea pe Aura până n-am mai văzut-o. Și apoi am tot urcat și coborât șiruri-șiruri de culmi și văi, Valea rea, Galbenele, Gălășescu, Răcorele... Am ajuns tot pe înserat la Fereastra Mică a Sâmbetei, unde i-am găsit pe cei doi nemți. Ei se instalaseră în refugiu, dar cum pe noi nu ne-a încântat foarte tare, am decis să punem marele cort pe care-l căraserăm ci toții pe bucăți. Zis și făcut. O chestie amuzantă - ceva mai sus, la câțiva zeci de metri, se instalase un nene cioban. Iar mai pe seară a venit și turma. Așa că practic am dormit lângă stână. Nu era niciun țarc sau ceva, pur și simplu acolo alesese ciobanul loc de înnoptat.

Și a venit noaptea. Ne-am băgat toți 4 la somn în marele cort. Mă așteptam să adorm buștean la cât de obosită eram. Dar ciuciu. Și mi-a fugit somnul de tot pe la vreo jumătate de oră de la stingere când oile s-au speriat, au luat-o la fugă și pământul a început să duduie de parcă era cutremur. Ioa a fost singura care nu adormise și a auzit și ea panica turmei. Pe urmă a început să mai fâlfâie și vântul. Ciobanul tușea de ziceai că moare undeva mai încolo. Pe urmă s-au auzit dintr-o parte de lângă cort niște chițăituri. Câinii lătrau, mai departe, mai aproape, ciobanii au adunat iar oile la loc, una rămăsese răzleață și behăia... După o vreme iar s-au speriat și au luat-o la goană. După care cred că aâipeam, mă trezeam, mă întorceam pe altă parte, iar auzeam ciobanul tușind, tălăngile sunând în apropiere sau cortul fâlfâind sub vânt. Cred că doar în noaptea de pe valea de la lacul Mija din Parâng să fi dormit atât de prost, atunci când a fost vânt cu rafale puternice, de îmi lipea cortul de față, vânt care urla învârtindu-se prin căldarea de piatră.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş