Treceți la conținutul principal

de casă nouă

Nu, nu m-am mutat, în ciuda titlului. Și totuși, de unde până unde? Ei, s-a mutat firma cu arme și bagaje la câteva străzi mai spre centru. Și e prima dată când stau alea 8 ore de birou într-o clădire istorică, mișto cât cuprinde. Că e chiar mișto rău. Și la doi pași de piața Rosetti. Iar cafeaua de dimineață mi-am luat-o de la magazinașul lui Florescu, despre care citisem cu câțiva ani în urmă și mă tot gândeam cum să fac să ajung vreodată acolo. Eh, abia acum simt și eu atmosfera boemă și avantajele de a fi în buricul târgului.
Străduțe pitorești, case frumoase, chiar dacă unele ajunse în ruină... Tot soiul de magazinașe, restăurănțele, cafeneluțe, nenea tapițerul... toate se insinuează pe nesimțite și vin așa să îți dea o stare de a fi mai aproape de vechiul București, cu tot ce însemna el, cu oamenii, cu obiceiurile, cu tabieturile și starea lor de locuitori ai capitalei. Da, mă simt altfel stând și scriind această însemnare aici, în buricul târgului, e cu totul altă senzație decât traiul la bloc. Pot să zic că degeaba mă credeam eu capitalistă (joc de cuvinte, bre, nu greșeală, da?!) de capitală din fragedă pruncie... senzația asta de a locui într-o casă veche dar frumoasă, pe o stradă tihnită din centru... te face să te simți altfel, să vezi lucrurile cu alți ochi.
Sigur, și pe Drumul Sării erau case frumoase, străduțe liniștite... dar la ce bun... acolo cred că stresul și programul pre(a)lungit anihilau tot. Și nu știu cum, totuși acolo aveam o stare cam ca la mine în cartier, pe străduțele cu case... adică o atmosferă oarecum de periferie tihnită, nu de centru.
Iar de experiențele legate de zonele industriale... Frigocom-ul din Militari, vechea Pipera de dinaintea noilor construcții și platforma de la Metalurgiei... Astea sunt cumva atemporale, din alt film, altă epocă, sunt de sine stătătoare și deprimante. Creează altă realitate.
Și tot cam așa, dar alfel, în alt mod, te afectează și noile clădiri de birouri moderne. Și ele creează altă realitate, te fac să te simți, cumva ca și blocurile, parte a unui conglomerat oarecum elitist, oarecum alienat, oarecum parte a unei mase mai mult decât individ, decât om.
Tot scriind aici despre stările urbanistice ale aceluiași oraș acum mi-am limpezit ideea. Da, clădirile astea vechi din centru te fac să te simți mai om, mai individualitate, mai diferit, mai boier, oarecum.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş