Treceți la conținutul principal

inversul curcubeului

da, sunt în toane nu foarte optimist-mulţumite, aceste două săptămâni m-au purtat printr-o largă paletă de stări sufleteşti de toate culorile. Cert e că per total nu e chiar de bine. Dar măcar, şi aici vorbesc foarte serios, am scăpat de făţărniciile portocalii, de zâmbetele false, de râsul falsificat, de oamenii auto-falsificaţi, de paranoile cu tentă psihologică folosite de psihopaţii care vor să-ţi intre în minte, sperând să găsească acolo... ce vor ei. Cum e să fii văzut ca o jucărie de care şeful-copil care e nemulţumit că jucărica nu face ce are el chef şi ba te dă cu capul de pereţi, ba te ameţeşte cu cică laude, ba te face de căcat, şi asta cel mai des... Mi-e greu să exprim starea de teroare psihologică ce domneşte la p.... Şi nu te prinzi foarte repede, poate doar dacă nimereşti într-o criză de isterie a doamnei. Şi, din ce îmi amintesc din toţi cei 20 de ani de când lucrez ca angajat... cel mai nasol e acolo unde un şef sau un sistem de şefi folosesc diverse mecanisme de teroare psihologică. Bine că n-am avut prea mulţi astfel de şefi. Dar am impresia că nebunia asta propagată la nivel de ţară (dar şi global) îi favorizează tocmai pe ăştia. E bine văzut doar cine se zbate, se bate cu pumnii în piept, promite pe spinarea altora şi îi manipulează pe ceilalţi ca să iasă el bine... Atâta vreme cât se iau în seamă doar rezultatele pe termen scurt... efectele pe termen lung sunt ignorate... cei care ies ca păduchii în faţă... sunt oamenii lipsiţi de umanitate, maipulatorii, dictatorii. Şi oamenii îi admiră, îi iau drept exemplu, vor să îi copieze.
Mă rog, nici nu mai ştiu ce voiam să spun când m-am apucat de scris. Sunt haotică încercând să-mi găsesc calea mea proprie, în vreme ce toate cele par să-mi pună beţe-n roate. Mă şi întreb ce să fac, cum să dreg să-mi fie bine. mai bine. M-am săturat să muncesc de dau în brânci şi să nu mă aleg cu nimic în afară de epuizare şi nervi. Da, simt c-am obosit, că m-am plictisit să trag la căruţele altora, mai ales când văd că le place să şi le bage în toate şanţurile şi gropile lumii.

Triumful mârlăniei. Odă tiraniei. Imnuri dedicate psihopaţilor mari şi mici. O lume cu valori răsturnate, cu polii inversaţi, cu albul devenit noul negru... Epocă dezumanizantă, epocă în care oamenii percep alţi oameni ca pe nişte obiecte, cu uz de obiecte... Paradoxuri moderne: toată lumea vrea să simplifice viaţa transformând oamenii în obiecte, dar nimeni, absolut nimeni nu vrea să fie tratat ca obiect. Şi totuşi, acceptă situaţia, devenind, în propria percepţie, simple obiecte, ascunzând frustrări, depresii, angoase imense sub măştile care li s-au lipit organic de feţe.
Oameni debusolaţi, care nu prea mai ştiu cine sunt, ce sunt, ce vor, minţindu-se constant pe ei şi pe ceilalţi, ignorându-se, aruncându-se în diverse dependenţe, manii, fobii, ticuri, droguri pentru a nu se gândi la ei înşişi, la toate cele care nu-s în regulă cu ei, cu lumea, care devin tot mai egoişti, mai egocentrici, mai lipsiţi de compasiune şi empatie...

O lume suferindă, fără speranţă, o lume opacă sub un lustru de cristale swarovski, cu bling-blinguri ameţitoare, putredă, viermuind de vicii şi boli mortale, cu spiritul decăzut până la nivel subanimalic...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş