Treceți la conținutul principal

shades of grey, fizica cuantică, religie și orchestra medicilor

Ce or avea cele din titlu în comun? Doar o Liubă care trecu prin ele. Se bate moneda și apa-n piuă pe 50 shades o grey, fir-ar mă-sa a naibii de modă, ce țeapă monumentală am luat... cu toate că am avut din start prejudecata că e vorba de o intrigă proastă - cartea n-am citit-o, tot din prejudecată, recunosc - am mers la film, la avampremieră, chiar, cu gagicile de la muncă, a fost așa o mișcare de mase încât am zis că măcar să ies și eu cu toate gagicile, și, cine știe, poate n-o fi așa prost filmul. Ei bine, a fost prost, chiar mai prost decât mă așteptasem - concluzie? nu te mai lua după alții, chiar dacă oameni dragi ție îți zic că ceva e mișto dar tu ai motive să te îndoiești puternic, mai analizează înainte să te duci cu valul. Apoi pe net, articole peste articole despre asta, bleah, mi s-a făcut silă de-a dreptul. Așadar o să trec peste tentația facilă de a freca și eu menta pe tema violenței și abuzului, mai ales că... de fapt e tot o sandra brown mai din zilele noastre, care a băgat și ceva sado-maso în ciorbă. Puah!

Apoi evenimentul mult așteptat, al excursiei la cetățile transilvănene. Frumos, instructiv ca întotdeauna. Nițică tristesse, c-așa îmi șade mie bine, de ce să fiu happy happy joy joy, puii mei. Multe cujetări. Și o discuție până la ore destul de târzii la bere cu trei băieți. Eh, ce dor mi-era de discuțiile filosofice la o bere până în zori din vremurile de aur ale găștii... Unde-s pumnalele, unde-s pistoalele, caii și flintele haiducilor? Așa că am stat și eu la taclalele băieților, combătând despre religie, știință, religie versus știință, fizică cuantică, tehnologie, limite umane și multe altele atinse mai mult sau mai puțin tangențial...

Luni, pe nepusă masă, ia Oana problema întâlnirii mini gășcuței noastre de la master și cum-necum, ne-am adunat. Din scurt, azi am vorbit, azi ne-am văzut asta e rocord mondial, așa ceva nu ni s-a mai întâmplat. Ne-am re-văzut după ceva vreme, a avut fiecare de povestit, mai ales Elena, cu peripețiile ei trecând de la extaz la agonie într-un timp atât de scurt...

Iar astă seară, iar o neprevăzută, prin Ralu, invitație la Ateneu, la un eveniment al medicilor, lansarea asociației viața fără hipertensiune, unde, ca cireașă pe tort aș menționa prezența și discursul lui Liiceanu și apoi al lui Pleșu, în calitate de hipertensivi vip. Ce înseamnă să fii om deștept - au fost tare simpatici, au găsit fiecare ceva interesant și amuzant de spus. Iar marea surpriză - pentru mine, ca necunoscătoare - a fost interpretarea orchestrei medicilor, care a fost foarte mișto. Eu mă așteptam la ceva cel mult mediocru, însă nu a fost așa, am numai cuvinte de laudă. Sopranele au avut volumul cam mic la voce, chestie care cred că face diferența între o soprană titrată și una mai de background, tenorii au fost - părere personală - parcă un pic mai buni. Iar orchestra s-a descurcat excelent.



Update de a doua zi:
Stare gripală pe muchie de cuțit. Cujetări semi-triste. Muzică care mi-a rămas de ieri de la concert, în incultura mea cred că n-am prea ascultat Sibelius, am descoperit că îmi place. Și parcă mi se potrivește, oarecum. Și nici „Gringo viejo“ de Carlos Fuentes pe care-l citesc de vreo două săptămâni nu mă înveselește. Cred că perioada asta a anului mă predispune la mici depresii, la lipsă de vlagă, la gripe, la oarece lipsă de chef și la tristeți. Anul trecut am avut chiar o cădere de dispoziție destul de nașpa, legat de muncă și viitor. Anul ăsta parcă nu e așa rău, dar fizic tot sfârșită mă simt.

Acum dacă m-am trezit cu „Gringo Viejo“... până nu uit ce-am citit... O carte despre viață și moarte, mai mult sub aripa morții, oarecum... A vieții lipsite de viață și a morții dorite, așteptate, pentru a semnifica ceva... Uitasem stilul specific scriitorilor spaniolo-portughezi, așa că l-am redescoperit cu oarecare plăcere cu ocazia asta... Trântesc aici un citat care cumva mi-a reținut atenția:

“ce faci dacă deodată tatăl se ridică din morți și dovedește că toți sunt morți deja (...) și că toți ne dublăm timpul în altă împrejurare, în altă poziție, în altă vreme: sunt toate aceste corpuri (...) ca niște marionete vopsite în alb (...) doar dovada că ei înșiși, bătrânul scriitor și tânărul general, tatăl ei rătăcitor și mama ei îndădăcinată, (...) erau cu toții corpuri ocupate de cei morți, cadavre locuite în prezent de oameni numiți „Harriet Winslow”, „Tomas Arroyo“, „Ambrose Bierce“?”

Simt nevoia să pun stop agitației și fervorii din jur, să mă bag undeva într-un cotlon ascuns și să mă liniștesc, să cuget, să încep să îmi pun oarecare ordine în ce vreau să fac... ca să am o șansă să ies din micul cerc vicios în care zăbovesc de oarece vreme. Și chiar să încep să fac ce tot zic că vreau să fac.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş