Treceți la conținutul principal

munți și cețuri și tristeți și cugetări și...

De când m-a prins iar viroza sunt mai predispusă la tristeți. Iar vremea cenușie îmi cântă în struna melancolică. Și cartea „Te rog să ai grijă de mama” de Kyung-Sook Shin mă duce cu gândurile într-un tărâm al tristeților și al gândurilor despre viață și moarte, despre regrete, despre cum nu prețuim ce avem decât în momentul în care acel ceva dispare brusc, despre sacrificii, despre egoism, despre sucita natură umană... Singura chestie mai veselă a fost excursia la munte.
...
Şi a fost Piatra Craiului. Tradiţionala (de iarnă) Curmătura. Frumos, a și nins noaptea... În cameră cald, iar ne-am sufocat de prea cald, mai ales cei de la cucurigu... Văd că mereu uităm și punem prea multe lemne, după care crăpăm de cald. Mărie ne-a zis că au tot discutat și până la urmă o să plece după Tode, în Belgia, și asta nu foarte departe, posibil chiar de pe la mijlocul lui februarie... Puștanii Măriei, cei mari, au mai crescut de acu' doi ani când au fost cu noi tot așa, pe iarnă, la Curmătura... Și ce mișto că de data asta am prins la cabană câțiva cântareți - două chitare și un fluier și numeroase voci... Frumos și tihnit. Cred că aș fi stat mai multe zile, dacă s-ar fi putut.
....
„Te rog să ai grijă de mama“ e o carte tristă. Foarte sensibilă, plină de emoție, despre pierdere, despre cum îți dai seama de ce-ai pierdut abia când e prea târziu, despre cum cei dragi ne rămân necunoscuți pentru că nu trecem mai departe de cunoașterea cotidiană, îi luăm ca fiind „așa” și atât, fără să ne gândim că mama (sau oricine altcineva drag și apropiat), dincolo de mamă este și ea un om, care a fost cândva copil, sau tânără, sau altfel, că are cine știe ce aspirații, cine știe de doruri sau dorințe ascunse în suflet, despre care nu vorbește niciodată... Și cum neglijăm, sau ignorăm, sau nu vrem să vedem lucruri importante legate de cei dragi... Și cum trântim deseori câte o răutate, sau o chestie aiurea, sau ne enervăm pe cicăleala cuiva drag... sau ne răstim, ne rățoim, ne certăm și apoi uităm... și la un moment dat, când acel cineva nu mai este acolo, ne fuge pământul de sub picioare, începem să ne gândim (abia atunci!) cât însemna pentru noi acea persoană, câte a făcut pentru noi, câte răutăți i-am spus, cât regretăm că nu am spus sau nu am făcut unele lucruri... E o carte care, cumva corelată și cu ființa propriei mele mame, cu felul în care văd cum e parcă mai mică, mai zbârcită, cum obosește mai repede... mă umple de tristețe gândul bătrâneții și ideea despre ce lași în urmă, ce faci și cât contează... la „scopul și durata vizitei” pe lumea asta...
...
Zilele sunt cețoase, pâcloase, de toamnă-iarnă. Mă doare-n gât, am o stare nașpa, mă fleșcăiesc parcă brusc, ba îmi pică ochii în gură de somn, ba nu pot s-adorm... Ceață în cap, târșă, un pic de sictir, parcă aș zace un pic, parcă m-aș duce nu-știu-unde să fac nu-știu-ce... Parcă mi s-au terminat bateriile...
...
Vești neașteptate de la Elena, tare mă întreb ce-o să facă, cum o să se descurce... Of, fată dragă, cum toate ți se întâmplă în momentul nepotrivit? Sau poate, cine știe, o să fie bine în cele din urmă? Sper din tot sufletul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş