Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2014

Final de an ca de poveste

Zic final de an că până după revelion nu mai scriu. Oricum am în general o stare de tihnă, din când în când presărată cu nervișori gratuiți. M-am bucurat de zilele de vineri și sâmbătă, de vizita la Maria-Tudor și micul Vlad, de botezul aceluiași mic Vlad, asezonată cu petrecut în Piranha până târziu. Apoi, desigur agitația de pregătiri revelionistice, și ăndesat haleli la greu. Da, din nou, prea multă mâncare. N-are nici cine și nici când s-o mănânce. Și încă bine că am scurtat lista inițială... Diana mi-a tras clapa duminica, n-a mai sunat ca să antamăm vizita preconizată, dar a fost de bine până la urmă, că nu prea aveam timp și de vizite, timpul iar intrase-n turbincă... Azi mi-au tras clapa și gagicile de la master, de fapt nu știu de ce dar mă așteptam, și, din nou, abia am avut timp să fac ce trebuia musai să fac. Dar deh, nu-mi pot opri un gîng răzleț să nu e streseze și să nu se enerveze că de puii mei mai e și asta, halal parolism. Ei bine, ne-om vedea când ne-om vedea ceafa

... fără titlu

N-am un titlu. Nici măcar o temă, sau o idee clară... Știu doar că de câteva zile văd niște apusuri minunate, fiecare altfel, colorate ingenios, culori schimbându-se de la un minut la altul... Contemplare? Am șmotruit zilele astea de mi-au sărit capacele. Nuș'de ce am fost stresată că n-apuc să fac curat în casă ca lumea. Ciudat, că nu le prea am eu de la o vreme încoace cu stresatul pentru astfel de amănunte. Dar se pare că de data asta a fost ceva necesar pentru vreun pitic de pe creier. Mă bucur că a fost vreme bună, mă bucur că am alergat din nou pe-afară... prima dată luni, cred, era cam nașpa vremea, rece, vânt, bleah... și ieri, când a fost de vis. Parcă era toamnă devreme, incredibil de cald și de luminos, apă în lac, rațe, pescăruși, și mulți oameni ieșiți și ei precum gâzele la soare. Și ciripit de păsări mici. O senzație de distanțare de lume, cumva greu de explicat. Ca un fel de zoom, care mută focusul de pe ceva pe altceva, restul blurându-se. Mici coșmaruri pe

Fulgi de soare

Sclipiri de soare printre rămurele, care le cern mărunt în fulgi de lumină. Un vin bun, într-un pahar, pe o terasă, la o cramă minunată, împreună cu oameni frumoşi. Cât veyi cu ochii, rânduri de vie, dealuri-dealuri cucerite de vie... un apus poetic. Multe zâmbete, mult râs în hohote. Minunat! Explorator duminical în Jumbo. M-am rătăcit acolo, pe bune, printre atâtea şi atâtea chestii de toate felurile. Costumaţia pentru pastel party e completed, am tot ce trebuie. Sunt tare curioasa cum va ieşi the great party. Apoi să vedem cum evoluează seara de sâmbătă, dacă după operă va mai fi danţuiala preconizată... În rest, gânduri amestecate, fel de fel. crâmpeie. Mai devreme a fost soare, frumos. Acum ceţurile ne-au cotropit iarăşi. Şi tot vin, valuri-valuri. Ceaţa îmi dă un sentiment de izolare, parcă te decupează din lume doar cu o bucăţică de lume, cea vizibilă... Cu cât mai deasă ceaţa, cu atât mai mică lumea înconjurătoare... Am descoperit cu uimire o noutate prin zona de-acas

All that jazz

Pe acelaşi principiu cu "Moş Crăciun şi prietenii săi", nu cred c-o să aberez mai nimic legat de jazz. Doar ascultam fix acum nişte jazz. Ca de obicei în ultima vreme, când aberez cu gândul n-am timp să scriu, iar când am timp să scriu, aberările fug mâncând pământul. Desigur, nişte aberări despre sensul vieţii - ba nu, stai că nu de asta era vorba. Era vorba de cât de isteţi şi deştepţi tindem să ne credem şi cum brusc o chestie dintr-alea din artileria grea a vieţii ne aduce la realitate. Dur şi brutal. Ce am învăţat în cele nu foarte multe situaţii de genul ăsta, dar nasoale rău? Că oricât de logică, fundamentată, înfiptă în pământ e o teorie, sau o percepţie asupra vieţii sau asupra propriei persoane, nimic nu e 100% sigur, neschimbabil, infailibil. De asta să crezi cu tărie în nişte vorbe, teorii (chiar foarte ştiinţifice) ale unor oameni... E failibil. Pentru că ştiinţele tind să devină o nouă religie. Şi chiar fiind preot al acesti religii... e vânare de vânt să cr

Moș Crăciun și prietenii săi

Asta e-o vorbă de pe la noi la serviciu, zisa uneori când o ia careva mai pe arătură... când bate câmpii... mă rog, din când în când. Io zic că puteam să-mi re-botez chiar și blogul așa. Care vine de-aici: Nu știu exact ce-am de gând să scriu acum, multe și diverse îmi zumzăie prin cap, în orice caz vă garantez că n-are nicio legătură cu Moș Crăciun, asta e singura legătură cu titlul. Dat fiind că aici oricum îmi expun diverse aberații, e ok. Boooon... Deci a fost mini-vacanța de 1 decembrie. Loc: Muntele Roșu, cabana Silva. 3 zile. 19 sau 20 de oameni. jumătate gașca mea, jumătate gașca lui Dree. A fost ideea mea să aduc oameni noi la ieșirea asta. A început la nivel micro, adica doar cu Irina și Dree, apoi Dree a vorbit cu ai ei, și încet-ăncet ne-am adunat atâția câți zisei. Am avut emoții, drept să spun, poate fi riscant să mixezi găști, dar a ieșit foarte tare, s-a dovedit că sunt oameni compatibili, cumva din același aluat. Și a fost veselie mare, drumeții, vin, vișinată,

aaaa venit... a veeeeeniiiit... iaaaarnaaaaaaa

Şi m-am dus la munte în căutarea iernii. La început am găsit gheţuş, dar peste noapte a venit zăpada. Şi peisajul a devenit de poveste. Şi pe urmă iarna s-a ţinut după noi înapoi... Dincolo de asta, mi-am redescoperit câteva din chestiile care mă aricesc aiurea-n tramvai, semn că e de lucru... una e străvechea senzaţie că mereu lumea uită pur şi simplu brusc de mine, d-astea... desigur, nu e nimic de mirare la felul meu de-a fi şi ar trebui să fac ceva în sensul ăsta... sau dacă nu reuşesc să fac nimic, măcar să n-o mai iau ca pe-un ceva nasol. whatever. Cum am zis, drum în lucru Şi a doua, în unele situaţii mai nasoluţe între prieteni, am tendinţa să nu mă mai bag, ba chiar observ o laşitate care nu mă caracteriza înainte... sau cum să o definesc... uneori mi-e târşă să-mi mai bag nasul să scot pentru alţii castanele din foc, deşi ar fi frumos şi prieteneşte s-o fac. Asta apropo de faza mai veche, din vară, dintre Cristina şi Dana, sau de faza recentă, cu Dominicul beat la caba

fulgi de gând

Cum spuneam şi ieri, gândurile ba se-ncheagă într-o cugetare deep shit, ba se spulberă în toate zările ca nişte fulgi răzleţiţi de vânt. Ieri, citind pe sărite ce mai scria un prieten, mi se conturau nişte cugetări care azi s-au înceţoşat... Încerc să le readuc la viaţă. Observ că mulţi oameni tind să ia ştiinţa, diversele domenii ale ştiinţei, drept reper absolut. Orice chestie demonstrată ştiinţific este THE TRUTH. Ei bine, mă îndoiesc. În primul rând pentru că sasta deja sună a dogmă, a religie. S-a demonstrat ştiinţific, bun, gata, crede şi nu cerceta. Ei, nu zău!? De ce ar trebui să-mi construiesc zei în care să cred nestrămutat? De ce trebuie să iau ceva demonstrat ca fiind 100% corect şi adevărat? Cum pot crede că ceva creat de oameni - care-s imperfecţi - ar putea fi perfect? Că o teorie, teoremă, definiţie reprezintă un adevăr absolut? Când în fiecare zi văd că ceea ce părea adevărat se dovedeşte după un timp ca fiind nu neapărat fals, ci incomplet? Da, cam asta ar fi co

gripală

Şi a venit gripa. După ce toată firma a fost gripată, hop! şi eu la spartul târgului. Şi evident m-a pălit - când? - bineînţeles duminică. Da' bine de tot. Aşa de bine că nici nu m-am dus la teatru, eram prea varză. Mă durea şi capul de nu se putea, muci, tuse, cap greu, stare nasoală şi nervi. Am stat acasă şi luni... Ce să zic, greu, naşpa când eşti gripat. De fapt nici nu ştiu exact ce voiam să zic. Ceva mai mult de stare, de alb-gri lânos-scămos, lăţos ca un câine... frig muşcător... vânt ascuţit ca o lamă... respiraţie aburoasă... minte vătuită... stare de bebeluş neputincios nervos, moleşeală, somnolenţă aburoasă simultană cu acuitate ascuţită şi neastâmpăr. Contraste. Şi aceeaşi "Iarna decanului" care ba îmi coaguleagâ gândurile, ba mi le risipeşte...

De noiembrie

Dimineți cu miros de frunze uscate, dimineți sau seri cu miros de frunze ude, ploi cu miros de toamnă, toamnă cu miros de ploi, de ceață și de frunze. Cu miros de sfârșit. Cu miros de perpetuă schimbare, de cicluri de naștere - viață - moarte. Vi se pare tristă toamna? Mie nu chiar. Poate doar uneori. Cam cenușie, în ultima vreme. Dar doar pe-aici, prin zona Bucureștiului - prin țară cică a fost mai mult frumoasă decât urâtă, dovadă stau diverse poze, alunii înfloriți și alți copăcei derutați. Prin toate cețurile, frigulețele, cerurile plumburii, ploile și frunzele căzătoare și zilele tot mai scurte și mai întunecoase... am fost chiar ok. Nicio depresie, nicio tristețe adâncă. Doar gânduri și senzații lente precum mișcarea de revoluție a pământului, senzații că lucrurile se mișcă greu dar se alcătuiesc într-un mozaic care pare a fi... a deveni... ceva ce are sens... parcă lucrurile tind să se așeze cumva mai la locul lor. nu sunt la locul lor. Dar cumva parcă am ieșit din fixismul

Un concediu de pomină - ziua 15

Și așa ajungem la ultima zi. Dimineața ne-a trezit soarele, un soare superb, cer senin, cald, vreme de maieu. Ne-am plimbat nițel pe mal în căutare de un loc de taină pe post de wc (era tare greu să găsești așa ceva, era mare foiala peste tot). Cu ocazia asta am văzut și mai departe pensiuni-pensiuni, care cu mini-plajă, șezlonguri, căsuțe, marafeturi... unele chiar foarte frumoase... pontoane, bărcuțe... zburătoare de apă sălbatine se tot foiau pe lac... În fine ne-am strâns corturile și ne-am cărat. Drumul a fost lung, foarte lung, eu una mă așteptasem să ajungem acasă mult mai repede - fals! Am trecut pe la Porțile de Fier - Impresionant, ce pot spune, chiar impresionant! Am mers ce-am mers, am trecut prin Drobeta-Turnu Severin, am luat masa într-o parcare pe marginea grumului, am căsăpit ultimele conserve... Pe urmă habar n-am pe unde ne-am plimbat, Știu doar că la um moment dat ne-am oprit în slatina, să căutăm cofetăria cu halviță și nu știu ce. Și surpriză! Care era cofetăria

Un concediu de pomina - ziua 14

Și ne-am trezit pe o ceață de nu vedeai marginea poienii. Era și frig, bătea și vântul, vântul ăla de aseară. Deja 50 % din cei veniți aseară la campare începeau să se strângă și să se care, era clar că vremea nu era de picnic cum speraseră ei. Unii veniți cu rulote și tot felul de echipamente puseseră stăpânire pe foișorul unde ne plăcea să luăm micul dejun, dar ne-am descurcat oricum. Au venit și dezinfectatorii de eco-toalete... Ăn fine, până ne-am moșcăit a început să se ridice și ceața. Noi ne mocăiam special, că trebuia să uscăm cumva corturile. Am încercat să prind ân poză niște păsărele care ciripeau tare mișto, dar nu era chip, se cărau imediat ce te apropiai cât de cât. Vecinii motocicliți s-au tirat, noi am reușit să ne strângem corturile... Și ne-am pornit la drum. Am trecut și prin Potoc, ultima data pe anul ăsta. Am luat-o pe niște drumuri frumoasem pitorești, peisaje minunate, habar cu prea am pe unde anume, cred că am trecut prin Oravița dar nu bag mâna-n foc. Cert

Un concediu de pomină - ziua 13

A venit și ultima zi din Cheile Nerei, cea în care ne-am propus să ne luăm revanșa față de Lacul Dracului. Dacă nu reușiserăm să-l vedem în prima zi, măcar în ultima. Văzuseră băieții la un moment dat un indicator mai departe de Cărbunari care ducea tot la Lacul Dracului, ca să nu mai ocolim iar până la Șopotul Nou pe drumul ăla nasol. Pormirăm. Drumul tot prost, Am lăsat mașinile într-o poieniță de unde pornea traseul, am luat micul dejun copios și p-aici ni-i drumul! Nu era lung, dar era destul de solicitant. Fetele erau exasperate (și ușor exasperante) de coborâș. Am ajuns. Lacul era frumos, dar n-am prins ora aia când pica lumina cum am văzut în pozele altora... La noi era cam întunecat, în umbră, se vedea că e ditamai adâncimea, se vedeau și pești... Verde închis spre negru. Ne-am dus apoi peste Nera, pe o insuliță, băieții au făcut baie, plajă, relaxare. Apoi s-au dus să ia apă de la izvor - am aflat de la oamenii campați pe mal unde ar fi. Eu culegeam pietricele din Nera pentr

Un concediu de pomină - ziua 12

Inevitabil, parcă m-am plictisit să tot depăn amintiri din concediu, dar parcă nici nu le-aş lăsa aşa de izbelişte... Aşa că le scriu în continuare, mai e puţin, doar nu ma înec acum la mal... Carevasăzică, dormim până târziu, până ne dă afară din corturi soarele. Cum ne hotărâserăm să facem un traseu mai scurt, de control, de recuperare, prin tunelele către Sasca Română, ştiam că avem timp. Şi ne-am propus ca seara să luăm păstrăvi la la păstrăvărie şi să-i facem pe grătar. Am luat micul dejun în foişorul din mijlocul campingului, am mai schimbat câteva vorbe şi cu băieţii de la Iaşi, rockeri şi ei. Apoi ne-am adunat şi ne-am pus în mişcare. De la podu Bei am pornit spre Sasca Română. Partea naşpa e că am plecat târziu şi ne-a terminat arşiţa, mai ales la întoarcere. Ei, şi deci am mers prin tunelele pitoreşti, cică 6 la număr. Pe net se zice aşa: "şase tuneluri săpate în stâncă şi datând din perioada turcească, potrivit tradiţiei locale, deşi unii le atribuie chiar romanilor&

40

O cifră. O stare. Un gând. Un zâmbet dulce-amar. Mult în urmă, mult (poate?!) înainte. Undeva, oarecum pe la jumătate de drum. Te așezi pe-o buturugă și te gândești. O fi bine? O fi rău? Pe ce drum să mergi mai departe? Prieteni. Piranha. Agitație. Câteva zile în care vrei să faci cât n-ai apucat să faci de un an. Bine, na, de juma' de an. Cețuri reci, luminoase pe drumuri de seară. Cortină de ceață ridicându-se la amiază. Rațe, frunze, un fluture, încă un fluture, un cărăbuș verde metalizat semiînghețat. Multe, multe gânduri, buchete mari de gânduri diverse, contradictorii, nevoie de limpezire, de clarificare. Bate vântul, bate, rece, tăios și spulberă frunzele și gândurile și anii.

Iluzia unei insule (tematic iz de halloween)

Ziua de azi m-a inspirat: După ce că e una din preferatele mele melodia asta cu versuri ciudate, din când în când vine și-mi sună în urechi. Nu știu cum, nu știu de ce. Acum poate și prosteala cu halloweenul ăsta sau cum naiba i s-o zice poate m-a dus cu gândul încolo. Spre macabrul iluzii a unei insule din ziua de nicicând. De fapt gânduri tenebroase sunt prezente mereu... unde e viață e și moarte... Și ar trebui să ne obișnuim cu această normalitate... Dar noi nu, batman, batman! Ne considerăm infailibil și nemuritori. Și când apare o umbră ceva ne grăbim să întoarcem capul, să-l băgăm în nisip, să nu auzim să nu vedem să nu ne gândim... "Zadarnic te sperii că ninge mereu / Că străjile drumului fumegă mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-aștept cu făclii 4600" Nu știu de ce, nu pot spune că înțeleg, dar versurile cântecului ăsta mi se par geniale. Mai e și cartea pe care o citesc, "Iarna decanului" de Saul Bellow... pe ici pe colo tot către moarte mă duc

Oameni

Unul dintre subiectele fascinante pentru curiozitatea mea e reprezentat de oameni. Cum sunt, cum gândesc, ce fac, de ce. Toată gândirea am pornit-o din nevoia de autocunoaștere, în relație cu cunoașterea (cu-cu! da, știu!) celorlalți, a interacțiunilor etc. Sinceră să fiu, nici acum nu pot spune că mă cunosc 100%. Dar mă cunosc destul de bine. Și am reușit și să-i înțeleg (măcar în mare parte) și pe cei care îmi sunt cât de cât apropiați. Poate și din cauză că aceștia sunt tipul meu de oameni. Adică în multe privințe, pe aceeași lungime de undă. Oameni cu care mă înțeleg tocmai pentru că ne aflăm în aceeași oală. Marea provocare s-a dovedit să înțeleg că oamenii sunt chiar atât de diferiți încât pentru unul ceva e alb, iar pentru altcineva e negru. Același lucru poate fi pentru cineva o valoare iar pentru altcineva un lucru rău sau o prostie. Există oameni care sunt cu totul altfel. Nu știu dacă așa s-au născut, cu mintea funcționând pe alte circuite sau și-au dezvoltat singuri nișt

Intermezzo de toamnă

Și-am plecat iar pe coclauri. Fix când se dădea cu cod multicolor de ploi, vijelii și alte cele. Și când colo - pe unde ne-am preumbat a fost vreme bună, uneori chiar soare - mărturie stau pozele, sutele de poze . Și chiar în timpul ăsta, acasă la București era furtună de zăpadă, nenorocire. Se pare că am luat cu noi vremea bună, și la întoarcere am adus-o cu noi. Iar azi dimineață am ieșit din casă într-o atmosferă de primăvară - aer rece, curat, urme de zăpadă... A fost o excursie minunată, am vizitat obiective interesante în sine, iar cu poveștile ghizilor locali, completate de ale lui Răzvan, au fost de-a dreptul fascinante: castelul Iulia Hașdeu, prima școală românească din Șcheii Brașovului, cetatea Făgăraș, muzeul de artă bisericească de la Sâmbăta de Sus, izvorul tămăduitor al lui Arsenie Boca... iar a doua zi mănăstirea Sâmbăta de sus, satul Drăguș cu meșteșugarii săi fantastici, templul ursitelor și schitul de la Șinca Veche, Branul și cetatea Râșnov în cea de-a doua...

Un concediu de pomină - ziua 11

Să revenim la amintirile de vacanţă... Ajungem la ziua în care am făcut Cheile Nerei. Ştiind că va fi un traseu lung, ne-am trezit devreme, am plecat pe nemâncate, urma să luăm micul dejun pe drum, la Cantonul Damian. Am mers cu maşinile până la podu Bei. Acolo ne+am luat rucsacii în spinare şi dă-i înainte. Am mers mult pe răcoare prin pădure pe un drum forestier, dar pe măsură ce mergeam şi se înălţa soarele începea să fie mai cald. Climat tropical. Şi teamă abstractă de şerpi. Şi multe gâze înţepătoare. Mult Autan. şi chestii de după muşcăturile de ţânţari. Ajungem la Cantonul Damian cel plin de verdeaţă. Frumos loc! Erau acolo unii cu un jeep, un cort şi un câine husky, străini. Am întins masă mare pe o băncuţă, lângă nişte gropi săpate de câinele respectiv - avea temperament de explorator-săpător, se pare. Când strângem masa şi mai stăm niţel să facem poze ţuşti! ne pomenim cu un limax imens cu model de leopard bio pe băncuţa pe care adineauri mâncaserăm. Vrând nevrând ne-am gând

... sa mai întrerupem șirul

Cum mai am de scris amintiri pentru încă 4-5 zile din concediu, văd că n-apuc să mai scriu nimic din zilele noastre. Și au tot fost, chestii, trestii de povestit. Și dacă nu le-am scris, s-au dus, s-au cam uitat... praf și pulbere pe blog. Ce naiba să fac dacă tot n-apuc să revin în actualitate?! Hai pe repede înainte până nu se face anul 3000 și iar eu cu scrisul tot pe la 2014-15. Păi ia să vedem, chestiile notabile de la concediu încoace: bun, deci ziua Cristinei la Giurgiu am ratat-o; apoi a fost ziua lui Dominic, nu ne-a ieșit petrecerea surpriză, că ne-a luat-o înainte și ne-a invitat el; apoi a fost o întâlnire cu parte de gașcă dansatoare în septembrie, în centrul Vechi; apoi m-am înhăitat cu Elena la excursii cu Terra Incognita - excursia din Ciucaş şi Braşov; cum-necum m-am pomenit cu dorința arzătoare să particip la semimaratonul din octombie, ba m-am și înscris; m-am apucat de antrenamente, repede dă-i și lungește turele de parc, 2, 3, hai, hai că altfel e vai de mine; ad

Un concediu de pomină - ziua 10

Ne-am trezit dimineață dar nu chiar cu noapte-an cap, știam ca azi nu aveam traseu greu sau lung, așa că ne-am întins la mic-dejun și la taclale. A intrat cu noi în vorbă un nene dintrei cei veniți cu de toatele la camping, ditamai cortul, dusterul de care era foarte mândru și despre care ne-a împuiat capul, ne-a dat și el niște indicații despre cascadele Beușniței și nu știu ce izvor, care evident s-au dovedit eronate, l-am bănuit noi puțin că le cam înflorea... În fine, n-am pus în mișcare și-o luarăm pe potecă, pe marcaj, de-a lungul Beușniței, în amonte, către lacul Ochiul Beiului și spre cascadele Beușniței. Traseu frumos, prin pădure, iar Beușnița sau Bei sau cum s-o chema, de un albastru turcoaz incredibil șopotea în dreapta noastră. Pe traseu ne-am întâlnit cu vecinii de camping, moldovenii, care se întorceau - mai vrednici, plecaseră dis de dimineață pe traseu - ne-au spus că de la prima cascadă putem să mai urcăm și că o să dăm de-un loc unde putem sta pe un copac semicăzut d

Un concediu de pomină - ziua 9

Dimineața a venit cu soare și căldură, ne-a dat repede afară din corturi. N-am moșcăit primprejurul corturilor, am halit, ne-au bâzâit tăunii din răsputeri, am mâncat fabulosul pepene cadou de la vecinii de pe pajiște, ei s-au strâns ceva mai repede ca noi. Ne-am adunat și noi toate cele, ne-am aruncat iar claie peste grămadă în mașină și-am pornit. Cum mergeam noi prin sat, duminică fiind, vedem mare aglomerație în centru. Lume, cucoani înțolite ca de nuntă, multe mașini, muzică și dans... ne oprim să căscăm gura. Chiar era o nuntă, și mireasa, mirele și nuntașii încinseseră o horă în piața mare. Acolo am văgut ți o inscripție din care am dedus că în acest orășel există o super tare comunitate croată. De unde și anumite accente din costumația tănticilor vârstnice - niște bonete apretare care stăteau pe cap cumva într-un fel aparte. Oricum, era frumos, interesant să vezi tradițiile zonei. Cert e că oamenii erau clar înstăriți, toți veniseră la marea nuntă cu mașini, cu țoale festive de

Un concediu de pomină - ziua 8

Ne-a trezit soarele, se făcuse cald în cort. Ne-am decis să mergem pe jos până la cascada Lolaia aceea, să bem o cafea și să halim o omletă sau ceva la cabana Lolaia (aflasem în ziua precedentă de la un tip și-o tipă care veneau pe jos din sens opus că nu e așa departe, că există cabană, că drumul e și mai prost pentru mașină) și să ne întoarcem la mașini. Așa că am strâns bagajele și corturile, le-am îndesat în mașină iar noi am pornit pe jos către Lolaia. Era cald, zăpușitor și drumul parcă nu se mai termina, cei doi km au durat parcă foarte mult. Peisajul frumos, în continuare, ba desișuri, ba poieni, rugi de mure nu foarte coapte pe margini, și aluni cu alune nefăcute încă. În fine ajungem la un indica în lemn pe care scria Cârnic. Fleșcăiți, ne întrebăm cât o mai fi până la cabana Lolaia, o cafea, o cafeaaaaa, ajutooor. Ne târâim încă un pic și începem să vedem case în construcție. Ajungând mai aproape, vedem că în stânga, după vilele în construcție era ditamai campingul și o pe

Un concediu de pomină - ziua 7

Dis de dimineață m-am trezit, am strâns bagajul și-am plecat spre intrarea la Sarmisegetusa. Am ajuns repede, era deja deschis, în ciuda celor afirmate de nea Ion, care zisese ca se deschide la 10. Erau deja câteva mașini parcate, câteva grupuri care se preumblau. Am plătit, am intrat. Nu știu dacă am mai zis, dar pe mine personal m-a dezamăgit un pic. Nu pot spune cu precizie exact ce, dar per total... parcă lipsește ceva. În primul rând, semnalizarea prin areal total deficitară. Nu era mare lucru să pună o schemă cu ce ruine unde se află și înotro să o iei din punctul x dacă vrei să ajungi la templul nu știu care. Apoi informațiile de pe tăblițele explicative. Un bullshit total. Nicio informație cu adevărat interesantă, niște abureli. Cât să vii vacă și să pleci bou. Cu informațiile, varză. Ruinele - runine, deh. Frumos integrate în peisaj, prin iarba înaltă și plină de rouă. Am văzut clădirile de lângă intrare, amfiteatrul, apoi m-am prins văzându-i pe alții, că se mai continuă în

Un concediu de pomină - ziua 6

Ziua 6 a fost zi de lălăială prin Sarmisegetusa și Hațeg. Ne-am trezit când am avut chef, ne-am lălăit cu micul dejun, am intrat în vorbă cu doi dintre cei care aveau grijă de copilașii fotbaliști, o doamnnă între două vârste și un domn în vârstă și plin de povești. De la ei am aflat despre grupul vorbitor de engleză că-s arheologi, canadieni, că au stat o lună și ceva și în ziua următoare pleacă, că copilașii aveau azi meci nu mai știu unde, destul de departe, ceva gen alba Iulia, la câteva ore de mers cu autocarul... Ne informăm și cu ce chestii ar fi de vizitat în zona Cheile Carașului... Nenea în vârstă era umblat mult și era chiar din zonă, ne-a recomandat câte ceva prin Cheile Carașului. Apoi ne-am suit în mașină și ne-am dus prin Hațeg la vânătoare de sh-uri. În plan era să apucăm să vizităm nu știu ce biserică, of, ce lapsus... așa, Densuș, la întoarcere. Iar pe mine să mă lase la porțile Sarmisegetusei Ulpia Traiana, ca s-o vizitez, iar apoi să vin pe jos până la pensiune,

Un concediu de pomină - ziua 5

Ne-am trezit când au venit muncitorii. Primul lucru pe care l-am auzit - îi ziceau paznicului "ai chiriaşi?". S-a pornit şi telescaunul, ne-am iţit şi noi de prin corturi să ne deşteptăm cu o cafea. Am pus de-o cafea, le-am dat şi nenilor muncitori (erau vreo 3 neni în vârstă). Baftă era tot umflat, dar ceva mai puţin. Era lumină, dar nu foarte soare. Cer cam plumburiu. Zorim să strângem corturile, nu cumva să vină vreo ploaie şi să fie nevoie să strângem corturile ude. Am avut noroc, am reuşit să ne strângem şi abia după aia a început ploaia. Nu cine ştie ce, dar ploaie totuşi. Ne-am înghesuit la loc în maşină claie peste grămadă. Am coborât ce-am coborât până la un cot al drumului unde stăteau în mijlocul drumului nişte cai frumoşi. Care nu aveau chef să plece din drum. Baftă le dă claxoane, caii însă aveau chef de joacă. Trei dintre ei, tinerei, încep a se hârjoni, ridicându-se cu copitele în aer, nechezând a joacă aşa ca băieţii care se caftesc aașa nițel, prietenește. Î

Un concediu de pomină - ziua 4

Dimineaţa ne trezim noi ca nuşte prunci, bine dormiţi. Am ieşit din cort prima, m-am dus la lac, m+am limpezit pe faţă, am băut apa rece... au început uşor-uşor să mişune şi alţii. În cele din urmă se deschide şi cortul Baftelor. Baftă, cu ochii umflaţi, dar umflaţi rău, ziceai că e chinez sau ceva, Ginghis Han i-am zis noi. Ne-am alarmat, căci nu se ştia cît de grav e, dacă o să-i treacă sau o să se agraveze, dacă e o reacţie alergică la musculiţele infecte sau la betadină sau... naiba ştie la ce. Am stat, ne-am socotit, am decis că nu mai continuăm călătoria şi ne întoarcem fix pe drumul pe care am venit - adică urcăm în şaua Gruiul, apoi Parângul Mare, Gemănarea, Cârja apoi pe sub Parângul mic către telescaun. Cu menţiunea că am zis că dacă tot suntem aici, să mergem niţel mai încolo să vedem şi lacul Roşiile. Am ţopăit pe bolovani până la Roşiile, ne-am pozat cu lacul, apoi înapoi spre tabără, ne-am urcat rucsacii în spinare, cu corturi şi toate cele. Şi dă-i urcare abruptă pe gro