Treceți la conținutul principal

Moș Crăciun și prietenii săi

Asta e-o vorbă de pe la noi la serviciu, zisa uneori când o ia careva mai pe arătură... când bate câmpii... mă rog, din când în când. Io zic că puteam să-mi re-botez chiar și blogul așa. Care vine de-aici:


Nu știu exact ce-am de gând să scriu acum, multe și diverse îmi zumzăie prin cap, în orice caz vă garantez că n-are nicio legătură cu Moș Crăciun, asta e singura legătură cu titlul.

Dat fiind că aici oricum îmi expun diverse aberații, e ok.

Boooon... Deci a fost mini-vacanța de 1 decembrie. Loc: Muntele Roșu, cabana Silva. 3 zile. 19 sau 20 de oameni. jumătate gașca mea, jumătate gașca lui Dree. A fost ideea mea să aduc oameni noi la ieșirea asta. A început la nivel micro, adica doar cu Irina și Dree, apoi Dree a vorbit cu ai ei, și încet-ăncet ne-am adunat atâția câți zisei. Am avut emoții, drept să spun, poate fi riscant să mixezi găști, dar a ieșit foarte tare, s-a dovedit că sunt oameni compatibili, cumva din același aluat. Și a fost veselie mare, drumeții, vin, vișinată, țuică, mâncare bună, cabanier super de treabă...

A mai fost și comportamentul de facebook al lui Lusien și neașteptatele sale destăinuiri publice despre chestii complet neașteptate... chestii care m-au pus pe gânduri... Despre influențele psihoterapiilor, despre cum se pot schimba comportamentele și gândurile oamenilor... despre ce poate ascunde un calm și-o înțelepciune aparentă... Și mă gândesc la Mitzi și la ce-o sa facă, cum o să se descurce în situația complicată și ingrată în care a fost pusă...

A mai fost și ieșirea cu grupul găștilor reunite în Iron City la concertul Folk frate!... Atmosferă faină, muzică bună, dor de cântări cu chitări... Unde-s Șox & Dog & Plantă și cântările de altă dată?!

Muncă multă, colegi noi, diverse...

O oarecare diluare în răceală (gripală) a gândirii. Amintiri. Relații destrămate, oameni cu alte stări de normalitate decât cele știute, deznodăminte stranii, gen povestiri cu final neașteptat... și un soi de bătut pasul pe loc.

Ploaie, lapoviță, vânt.

Azi port biju-urile pe care le-am făcut cu mânuțele mele la cursul de biju-uri de la samargelim.ro. Și tare îmi plac. Și ar trebui să mă apuc serios de treaba asta, ca doar mi-am luat toate cele necesare. Tre' să încep de undeva, nu?! De la simplu la complicat... de la fir siliconat la modelare cu sârmă și argint, de la mărgeluțe la piele, lemn și decorațiuni cu dantele etc.

Parcă aș și scrie ceva, altceva decât gânduri răzlețe împrăștiate pe blog, dar nici nu pare a se închega ceva cu o oarecare idee & structură...

Muzică...

O concluzie pasageră: omul nu-și dă seama că greșește decât după ce dă cu capu'. Până atunci ar merge cu argumentația până-n pânzele albe. Omul e cel mai mare meșter în a se păcăli singur. Mai vorbim peste vreo 5 ani. Despre cum să-ți furi singur căciula.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş