Treceți la conținutul principal

Final de an ca de poveste

Zic final de an că până după revelion nu mai scriu. Oricum am în general o stare de tihnă, din când în când presărată cu nervișori gratuiți. M-am bucurat de zilele de vineri și sâmbătă, de vizita la Maria-Tudor și micul Vlad, de botezul aceluiași mic Vlad, asezonată cu petrecut în Piranha până târziu. Apoi, desigur agitația de pregătiri revelionistice, și ăndesat haleli la greu. Da, din nou, prea multă mâncare. N-are nici cine și nici când s-o mănânce. Și încă bine că am scurtat lista inițială...
Diana mi-a tras clapa duminica, n-a mai sunat ca să antamăm vizita preconizată, dar a fost de bine până la urmă, că nu prea aveam timp și de vizite, timpul iar intrase-n turbincă... Azi mi-au tras clapa și gagicile de la master, de fapt nu știu de ce dar mă așteptam, și, din nou, abia am avut timp să fac ce trebuia musai să fac. Dar deh, nu-mi pot opri un gîng răzleț să nu e streseze și să nu se enerveze că de puii mei mai e și asta, halal parolism. Ei bine, ne-om vedea când ne-om vedea ceafa și asta dacă o să am chef, mă scuzați. Sigur, o să-mi treacă până hăt încolo (doar s-au mai tot întâmplat d-astea), dar chiar și-așa. Chiar poate de data asta o să-mi țin hotărârea să-i las baltă pe cei care nu mai au chef să fim o gașcă și.. pur și simplu să-mi fac alte găști. Dar om vedea.
Așa că pa și pusi, ne-om vedea când ne-om vedea.

În agitațiile mele de azi cu drumuri încolo-ncoace am avut o porțiune sănătoasă de mers pe jos, abia se lăsase seara, ningea în continuare, beculețele sclipeau, străluceau, pe jos zăpadă ca lumea, alb peste tot, clădirile se albiseră, copacii cocoșați sub atâta alb... De vis, da, chiar de vis!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş