Și așa ajungem la ultima zi. Dimineața ne-a trezit soarele, un soare superb, cer senin, cald, vreme de maieu. Ne-am plimbat nițel pe mal în căutare de un loc de taină pe post de wc (era tare greu să găsești așa ceva, era mare foiala peste tot). Cu ocazia asta am văzut și mai departe pensiuni-pensiuni, care cu mini-plajă, șezlonguri, căsuțe, marafeturi... unele chiar foarte frumoase... pontoane, bărcuțe... zburătoare de apă sălbatine se tot foiau pe lac...
În fine ne-am strâns corturile și ne-am cărat.
Drumul a fost lung, foarte lung, eu una mă așteptasem să ajungem acasă mult mai repede - fals! Am trecut pe la Porțile de Fier - Impresionant, ce pot spune, chiar impresionant! Am mers ce-am mers, am trecut prin Drobeta-Turnu Severin, am luat masa într-o parcare pe marginea grumului, am căsăpit ultimele conserve... Pe urmă habar n-am pe unde ne-am plimbat, Știu doar că la um moment dat ne-am oprit în slatina, să căutăm cofetăria cu halviță și nu știu ce. Și surpriză! Care era cofetăria? Era ATLETUL ALBANEZ, despre care citisem cu jind acum câțiva ani cum că ar fi unul din ultimele locuri unde se face bragă adevărată. Nici nu mi-aș fi imaginat că o să ajung acolo și o să beau bragă. E un loc ca pe vremuri, cum erau unitățile de alimentație publică, doar mai îmbătrânită și mai scorojită... Am halit niște înghețate ca pe vremuri, niște bragă, alții și-au luat limonadă... halviță nu aveau că nu făcuseră, nu aveau, s-au scuzat, bătrânețea, căldura... Una peste alta a fost ca o incursiune într-o bulă temporală din alt veac. Am luat și in litru de bragă pentru acasă. Evident că până la București a fermentat și maică-mea n-a vrut să se atingă de ea, eu însă am tot băut zile în șir braga asta, ba chiar după vreo 3 zile de stat la frigider si fermentat încet mi s-a părut și mai grozavă.
În fine ne-am strâns corturile și ne-am cărat.
Drumul a fost lung, foarte lung, eu una mă așteptasem să ajungem acasă mult mai repede - fals! Am trecut pe la Porțile de Fier - Impresionant, ce pot spune, chiar impresionant! Am mers ce-am mers, am trecut prin Drobeta-Turnu Severin, am luat masa într-o parcare pe marginea grumului, am căsăpit ultimele conserve... Pe urmă habar n-am pe unde ne-am plimbat, Știu doar că la um moment dat ne-am oprit în slatina, să căutăm cofetăria cu halviță și nu știu ce. Și surpriză! Care era cofetăria? Era ATLETUL ALBANEZ, despre care citisem cu jind acum câțiva ani cum că ar fi unul din ultimele locuri unde se face bragă adevărată. Nici nu mi-aș fi imaginat că o să ajung acolo și o să beau bragă. E un loc ca pe vremuri, cum erau unitățile de alimentație publică, doar mai îmbătrânită și mai scorojită... Am halit niște înghețate ca pe vremuri, niște bragă, alții și-au luat limonadă... halviță nu aveau că nu făcuseră, nu aveau, s-au scuzat, bătrânețea, căldura... Una peste alta a fost ca o incursiune într-o bulă temporală din alt veac. Am luat și in litru de bragă pentru acasă. Evident că până la București a fermentat și maică-mea n-a vrut să se atingă de ea, eu însă am tot băut zile în șir braga asta, ba chiar după vreo 3 zile de stat la frigider si fermentat încet mi s-a părut și mai grozavă.
Comentarii