Și ne-am trezit pe o ceață de nu vedeai marginea poienii. Era și frig, bătea și vântul, vântul ăla de aseară. Deja 50 % din cei veniți aseară la campare începeau să se strângă și să se care, era clar că vremea nu era de picnic cum speraseră ei.
Unii veniți cu rulote și tot felul de echipamente puseseră stăpânire pe foișorul unde ne plăcea să luăm micul dejun, dar ne-am descurcat oricum. Au venit și dezinfectatorii de eco-toalete... Ăn fine, până ne-am moșcăit a început să se ridice și ceața. Noi ne mocăiam special, că trebuia să uscăm cumva corturile. Am încercat să prind ân poză niște păsărele care ciripeau tare mișto, dar nu era chip, se cărau imediat ce te apropiai cât de cât.
Vecinii motocicliți s-au tirat, noi am reușit să ne strângem corturile... Și ne-am pornit la drum. Am trecut și prin Potoc, ultima data pe anul ăsta. Am luat-o pe niște drumuri frumoasem pitorești, peisaje minunate, habar cu prea am pe unde anume, cred că am trecut prin Oravița dar nu bag mâna-n foc. Cert e că după mult mers am ajuns la Dunăre. Am trecut pe la Moldova Nouă, acolo am făcut și cumpărături pentru ziua respectivă și dimineața următoare. Și am tot mers pe malul Dunării. Am văzut o grămadă de chestii mișto, ruine, șlepuri, barje, malul sârbesc... Între timp am cam uitat.
Ar fi fost așa: stânca de la Clisura Dunării, pe nume Babacai, din dreptul localității Pescari, cu legendele ei...
Tricule și Drencova. Tot pe malul nostru, dacă nu ești prea atent, ai toate șansele să treci și să nu vezi nimic. Din TriCule se vedea cam un turn și poate un pic din al doilea, că anul ăsta apa era mare pe Dunăre. Drencova cred că se vedea mai bine, dar cum ai noștri erau grăbiți să găsim loc de campare am trecut și de asta făsă să căscăm gura.
Noi eram în căutarea localității Eibenthal, despre care știa ceva Lusien. Prost indicată, prost semnalizată, GPS-ul te ducea la naiba. Când eram deja siguri că am trecut și că n-aveam cum să mergem acolo, apare brusc indicatorul. Emoționați, am zis, hai, pe-aici! Era un drum nasol de tot, pentru mașini 4x4. Am mers ce-am mers, cu nervi, cu hurducăieli, până ne-am înfundat șoi ne-am lăsat păgubași. Ca fapt divers, fix la începutul acestui drum, era o casă construită cu creneluri, a cuiva care era clar fan chestii medievale. era cam creepy, o căpățână de vacă proaspăt jupuită în fața casei, niște saltele destundate trântite, în fine, o atmosteră dubioasă. Nervoși, ne-am întors, înjurând drumurile proaste, și cu gând să încercăm o campare prin zona Dubova - Mraconia. Ne-am oprit în Dubova, undeva lângă primărie, un nene polițist ne-a spus că putem campa chiar acolo, sau pe terenul de fotbal de lângă școală, ai noștri nu erau foarte încântați și ne-am continuat drumul. Am mai mers până la mănăstirea Mraconia, iar de acolo se făcea un drum în stânga, pe partea cu chipul sculptat al lui Decebal. Multe pensiuni înșirate pe malul lacului sau ce-o fi fost el... am mers, am ocolit tot golful, până am dat de locul fostei tabere de la Mraconia. Lăsată în paragină, cu o tăbliță cu accesul interzis și o sumedenie de stupi lăsați acolo. Mai mergem puțin cu mașina și dăm de un tăpșan cu corturi și pescari. Ne decidem că e bine aici. Când punem corturile - surpriză! Ghici cine ne erau vecini? Unii dintre vecinii de la păstrăvărie, ei plecaseră cu o zi înaintea noastră. Era iarba cam înaltă, mă rog, mici inconveniente. Am mâncat nici nu mai știu ce, a fost și o chestie cu cartofii care m-a enervat, noroc că au fost împăciuitori ceilalți și totul s-a terminat cu bine.
Noaptea însă am avut ghinion. Nițel mai încolo era o pensiune, unde veniseră unii să se sărbătorească de sf. Mărie. Și au dat muzica tare rău, au urlat în ultimul hal, că se îmbătaseră ciu cu toții. Așa că somnul a fost oarecum dificil, dar am supraviețuit.
Unii veniți cu rulote și tot felul de echipamente puseseră stăpânire pe foișorul unde ne plăcea să luăm micul dejun, dar ne-am descurcat oricum. Au venit și dezinfectatorii de eco-toalete... Ăn fine, până ne-am moșcăit a început să se ridice și ceața. Noi ne mocăiam special, că trebuia să uscăm cumva corturile. Am încercat să prind ân poză niște păsărele care ciripeau tare mișto, dar nu era chip, se cărau imediat ce te apropiai cât de cât.
Vecinii motocicliți s-au tirat, noi am reușit să ne strângem corturile... Și ne-am pornit la drum. Am trecut și prin Potoc, ultima data pe anul ăsta. Am luat-o pe niște drumuri frumoasem pitorești, peisaje minunate, habar cu prea am pe unde anume, cred că am trecut prin Oravița dar nu bag mâna-n foc. Cert e că după mult mers am ajuns la Dunăre. Am trecut pe la Moldova Nouă, acolo am făcut și cumpărături pentru ziua respectivă și dimineața următoare. Și am tot mers pe malul Dunării. Am văzut o grămadă de chestii mișto, ruine, șlepuri, barje, malul sârbesc... Între timp am cam uitat.
Ar fi fost așa: stânca de la Clisura Dunării, pe nume Babacai, din dreptul localității Pescari, cu legendele ei...
Tricule și Drencova. Tot pe malul nostru, dacă nu ești prea atent, ai toate șansele să treci și să nu vezi nimic. Din TriCule se vedea cam un turn și poate un pic din al doilea, că anul ăsta apa era mare pe Dunăre. Drencova cred că se vedea mai bine, dar cum ai noștri erau grăbiți să găsim loc de campare am trecut și de asta făsă să căscăm gura.
Noi eram în căutarea localității Eibenthal, despre care știa ceva Lusien. Prost indicată, prost semnalizată, GPS-ul te ducea la naiba. Când eram deja siguri că am trecut și că n-aveam cum să mergem acolo, apare brusc indicatorul. Emoționați, am zis, hai, pe-aici! Era un drum nasol de tot, pentru mașini 4x4. Am mers ce-am mers, cu nervi, cu hurducăieli, până ne-am înfundat șoi ne-am lăsat păgubași. Ca fapt divers, fix la începutul acestui drum, era o casă construită cu creneluri, a cuiva care era clar fan chestii medievale. era cam creepy, o căpățână de vacă proaspăt jupuită în fața casei, niște saltele destundate trântite, în fine, o atmosteră dubioasă. Nervoși, ne-am întors, înjurând drumurile proaste, și cu gând să încercăm o campare prin zona Dubova - Mraconia. Ne-am oprit în Dubova, undeva lângă primărie, un nene polițist ne-a spus că putem campa chiar acolo, sau pe terenul de fotbal de lângă școală, ai noștri nu erau foarte încântați și ne-am continuat drumul. Am mai mers până la mănăstirea Mraconia, iar de acolo se făcea un drum în stânga, pe partea cu chipul sculptat al lui Decebal. Multe pensiuni înșirate pe malul lacului sau ce-o fi fost el... am mers, am ocolit tot golful, până am dat de locul fostei tabere de la Mraconia. Lăsată în paragină, cu o tăbliță cu accesul interzis și o sumedenie de stupi lăsați acolo. Mai mergem puțin cu mașina și dăm de un tăpșan cu corturi și pescari. Ne decidem că e bine aici. Când punem corturile - surpriză! Ghici cine ne erau vecini? Unii dintre vecinii de la păstrăvărie, ei plecaseră cu o zi înaintea noastră. Era iarba cam înaltă, mă rog, mici inconveniente. Am mâncat nici nu mai știu ce, a fost și o chestie cu cartofii care m-a enervat, noroc că au fost împăciuitori ceilalți și totul s-a terminat cu bine.
Noaptea însă am avut ghinion. Nițel mai încolo era o pensiune, unde veniseră unii să se sărbătorească de sf. Mărie. Și au dat muzica tare rău, au urlat în ultimul hal, că se îmbătaseră ciu cu toții. Așa că somnul a fost oarecum dificil, dar am supraviețuit.
Comentarii