Treceți la conținutul principal

Un concediu de pomină - ziua 12

Inevitabil, parcă m-am plictisit să tot depăn amintiri din concediu, dar parcă nici nu le-aş lăsa aşa de izbelişte... Aşa că le scriu în continuare, mai e puţin, doar nu ma înec acum la mal...

Carevasăzică, dormim până târziu, până ne dă afară din corturi soarele. Cum ne hotărâserăm să facem un traseu mai scurt, de control, de recuperare, prin tunelele către Sasca Română, ştiam că avem timp. Şi ne-am propus ca seara să luăm păstrăvi la la păstrăvărie şi să-i facem pe grătar. Am luat micul dejun în foişorul din mijlocul campingului, am mai schimbat câteva vorbe şi cu băieţii de la Iaşi, rockeri şi ei. Apoi ne-am adunat şi ne-am pus în mişcare.
De la podu Bei am pornit spre Sasca Română. Partea naşpa e că am plecat târziu şi ne-a terminat arşiţa, mai ales la întoarcere. Ei, şi deci am mers prin tunelele pitoreşti, cică 6 la număr. Pe net se zice aşa: "şase tuneluri săpate în stâncă şi datând din perioada turcească, potrivit tradiţiei locale, deşi unii le atribuie chiar romanilor". Varianta auzită de noi de la nenea care încasa taxe la podu Bei, e ca negustorii saşi (mă rog, ceva localnici) le-au construit, ca să scurteze traseul către... nu mai ştiu ce. Poate către morile de apă.
E tare frumos mersul prin tunelașele respective. Și pitoresc. Mi-a plăcut la nebunie mersul ba printre copaci, ba pe poteca, pe versant, ba prin tunelele răcoroase - afară era cald, se simțea că e plin august. Așadar, ba pe sus, ba pe jos pe malul apei, un traseu scurt dar frumos și variat. Cum intrai prin zone mai umbrite-împădurite te atacau țânțarii, cum ieșeai la soare te cam topeai... am ajuns la posul suspendat către Sasca Română. Aici tocmai treceau copiii dintr-o tabără. Și abia treceau, unii mai mari se țineau de pozne și drăcii - legănau podul ca naiba, iar fetelor le era frică să treacă, țipau, se îmbrânceau... cred că am stat spre juma' de oră să treacă. Abia când ne-am apucat să facem gură să se potolească ăla șmecherul care tot legăna podul și a intervenit, în sfârșit - o profa sau organizatoare ce-o fi fost, abia atunci s-a terminat bâlciul. Am trecut, am ajuns în Sasca Română.
Am tras la o pensiune pe care o știau ei, unde se mânca bine. Numai că am avut ghinion, cred că taman la pensiunea aia erau cazați cei 1000 de copii de toate vârstele care trecuseră podul. Drept care bucătarul era ocupat cu gătitul mesei pentru tabără și fata de la servire ne-a zis (cam necioplit, cam din topor) să comandăm toți un singur fel de mâncare rapid, gen ori ochiuri, ori MBS că n-are timp bucătarul să facă Ț feluri. Neplăcut impresionați, am comandat beri și MBS. Bunuț, cam sărat, dar a mers, la cât de obosiți eram. Cum nu mai era nimic să ne îmbie la ședere acolo, ne-am cărat, în ideea să ne învârtim prin sat să mai vedem ce mai e pe-acolo. Am mers până în capătul străzii, ne-a bătut soarele arzător în cap de ne-a terminat (era evident ora de maximă căldură), așa că ne-am lăsat păgubași, nu mai aveam chef de niciun plimbat, hai la corturi.
Drumul de întors prin căldura aprigă și cu burta plină ne-a toropit, a fost un mic chin. Și țânțarii dein umbră erau și mai furioși. La un moment dat ne-am oprit pe un trunchi aplecat spre apă, unii s-au semibălăcit în Nera, am făcut poze...
Am ajuns în cele din urmă la mașini, tâc-tâc la campare, ne-am delectat cu o bere.... apoi s-a pornit acțiunea Păstrăvul. Ne-am luat toți păstrăvi de la păstrăvărie. Băieții săracii (și în special Baftă) au făcut focu' au eviscerat și clătit peștii, apoi i-au pus pe grătar. Până să ajungem la mâncat s-a lăsat noaptea, am mâncat cu frontale. buni, demențiali păstrăvii proaspeți!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş