Treceți la conținutul principal

Iluzia unei insule (tematic iz de halloween)

Ziua de azi m-a inspirat:


După ce că e una din preferatele mele melodia asta cu versuri ciudate, din când în când vine și-mi sună în urechi. Nu știu cum, nu știu de ce. Acum poate și prosteala cu halloweenul ăsta sau cum naiba i s-o zice poate m-a dus cu gândul încolo. Spre macabrul iluzii a unei insule din ziua de nicicând.
De fapt gânduri tenebroase sunt prezente mereu... unde e viață e și moarte... Și ar trebui să ne obișnuim cu această normalitate... Dar noi nu, batman, batman! Ne considerăm infailibil și nemuritori. Și când apare o umbră ceva ne grăbim să întoarcem capul, să-l băgăm în nisip, să nu auzim să nu vedem să nu ne gândim...
"Zadarnic te sperii că ninge mereu / Că străjile drumului fumegă mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-aștept cu făclii 4600" Nu știu de ce, nu pot spune că înțeleg, dar versurile cântecului ăsta mi se par geniale.
Mai e și cartea pe care o citesc, "Iarna decanului" de Saul Bellow... pe ici pe colo tot către moarte mă duce cu gândul. Și la viață. Și la trecut. Și la realitățile diferite ale diferiților oameni. La umbre ale umbrelor în umbre, oamenii ca umbre în umbre.
Și ceața de astă seară de pe străzile cam pustii. Și un câine care lătra și țopăia. Și din nou cartea, cu trimiterile ei către vremea de după cutremur. Și gândul că, atunci când brusc, pe firul continuu și previzibil al vieții intervine un cutremur mare, devastator, totul se dă peste cap, o ia razna și nimic nu mai e ce-a fost. Un cutremur, un război, un dezastru major, un cataclism. Mai zi atunci că ești în control al propriei vieți!

Ascult Sterian și cuget indefinit făcând surfing pe ceață la schimbare. Îmi trebuie curaj, mult curaj să fac ceea ce se conturează, se încheagă ușor-ușor în sufletul meu. Să arunc pe fereastră siguranța zilei de azi și să îmi asum neantul, nesiguranța la modul absolut... Practic, metaforic, să sar din avion fără parașută. Deși bănuiesc că aș putea încerca să-mi confecționez niște aripi. batman, batman, sigur. Eh. Poate oi găsi o soluție mai puțin radicală. Cert e că mi-e din ce în ce mai greu să fiu unde sunt, mi se pare că atmosfera devine tot mai grea, mai irespirabilă, otrăvitoare, matrixantă. Și da, there is no spoon. Sunt lucruri care ți se impun, și pe care, dacă refuzi să le accepți așa cum ți se bagă pe gât, își pierd realitatea. Pentru că închisoarea ne-o construim singuri. Sigur, sunt unii care îți spun: aici sunt gratii, dar, dacă nu pui botul, și vezi că acolo nu e nicio gratie... poți să pleci, pentru că... închisoarea modernă există doar dacă ești convins de existența ei și de faptul că meriță să te afli în ea, închis. Și mă gândeam la martirii închisorilor comuniste, la Jurnalul fericirii... oamenii care, închiși cu adevărat, fizic (nu ca noi, fraierii) în cele mai groaznice condiții, s-au eliberat în spirit. Au găsit singura evadare posibilă. Și noi, retardați spiritual, ne împotmolim în niște vorbe, fițe și crize ale unora și altora? Liberi fiind, ne închidem singuri în temnițe iluzorii, dar la fel de terifiante. E bizar. Prefer iluzia unei insule.

PS. Și mai e ceva, acum mi-am dat seama. Am aflat (de pe facebook, culmea!) că o persoană care mi-era tare graga, doamna Marie Jeanne Nițescu nu mai este. Și ca de fiecare dată când un om bun și interesant dispare din această lume, brusc lumea îmi pare mai săracă. Tot așa cum de fiecare dată când cunosc un om frumos (definiția mea de om frumos ar fi ceva de genul un om bun, un suflet mare, care e frumos prin ceea ce radiază din interior) lumea îmi pare mai bogată și mai frumoasă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş