Treceți la conținutul principal

De noiembrie



Dimineți cu miros de frunze uscate, dimineți sau seri cu miros de frunze ude, ploi cu miros de toamnă, toamnă cu miros de ploi, de ceață și de frunze. Cu miros de sfârșit. Cu miros de perpetuă schimbare, de cicluri de naștere - viață - moarte. Vi se pare tristă toamna? Mie nu chiar. Poate doar uneori. Cam cenușie, în ultima vreme. Dar doar pe-aici, prin zona Bucureștiului - prin țară cică a fost mai mult frumoasă decât urâtă, dovadă stau diverse poze, alunii înfloriți și alți copăcei derutați.

Prin toate cețurile, frigulețele, cerurile plumburii, ploile și frunzele căzătoare și zilele tot mai scurte și mai întunecoase... am fost chiar ok. Nicio depresie, nicio tristețe adâncă. Doar gânduri și senzații lente precum mișcarea de revoluție a pământului, senzații că lucrurile se mișcă greu dar se alcătuiesc într-un mozaic care pare a fi... a deveni... ceva ce are sens... parcă lucrurile tind să se așeze cumva mai la locul lor. nu sunt la locul lor. Dar cumva parcă am ieșit din fixismul obsesiilor și obișnuințelor iraționale, cu gândul măcar... Mental am evadat din nu știu exact ce. E ca o năpârlire. Parcă am crescut și mi-am ieșit din vechea... ceva. Închistare? Auto-închisoare? Greu de zis. E ca și cum ușor ușor îți scad dioptriile și ce era cețos și neclar capătă din ce în ce contur, profunzime, formă, detaliu și ansamblul începe să ți se reveleze. Sau ca o permutare de pe zoom pe un detaliu pe o panoramare clară. Sau ca developarea manuală a unei poze. O senzație cam stranie, dacă mă gândesc că de făcut n-am făcut de fapt nimic revoluționar. Doar parcă mi s-au limpezit niște lucruri în minte.

Arabescul zilelor e complex, dacă mă gândesc bine nici nu știu dacă-mi aduc aminte toate chestiile de noiembrie.
A fost ziua Ottului, cu tradiționala adunare la moșia sa de la Ciocănești, reușită ca de obicei, plăcută...
Apoi săptămâna de concediu, în care am âncercat să rezolv tot ce n-am apucat de mai bine de jumătate de an... Am rezolvat cam 80%, tot au rămas restanțe. Da, și pentru că în două zile au intervenit neprevăzute chestiuni. Cred că fără acele deturnări de la plan chiar rezolvam tot. Dar... nici să fii fixist nu e bine. așa că i-am dat neprevăzutului onoarea cuvenită.
Am apucat să mă văd cu oameni dragi, am băut beri împreună și a fost tare bine.
Am rezolvat și cu cartea lui tanti, am plătit și banca, am făcut și ceva curățenie...
Apoi prima zi cu neprevăzut, apoi a doua. A doua (de fapt și prima, într-un fel) a fost o surpriză plăcută. m-am revăzut cu Mirela și Anca plus copiii lor.
Iar în ziua următoare călătoria cu Terra Incognita la Veliko Târnovo. Din nou, alături de oameni dragi.
Am alergat în săptămâna de vacanță, am profitat de vremea bună (pentru că a fost cea mai frumoasă săptămână din toată luna noiembrie cel puțin până acum), prin frumze foșnitoare, pe maluri ruginii - roșcat-aurii, populate de rațe, veverițe, cufundari, pisic și fel de fel de vietăți care-si vedeau liniștite de treburile lor.
Apoi o săptămână de muncă din plin.
Apoi weekendul apoteotic, mult așteptata și amânata (din cauza mea) a ieșirii cu fetele de la dansuri în oraș la o băută dansată. Și cu toate emoțiile, a fost super, și locul, și muzica, și atmosfera. Am plecat abia pe la 4:30 noaptea. Urmată a doua zi de ieșirea la operă cu colegii, la Aida. Păcat că eram atât de obosită. Dar a fost oricum foarte foarte frumos.
Și ieri, da, miercuri, am dat curs invitației primite în excursia de la Veliko pentru Teatrul Roșu. Diana e o drăguță, iar găselnița cu piesele jucate în Music Club e foarte tare. Nemaipunând la socoteală faptul că mi-a plăcut foarte mult piesa și jocul actorilor. Drept care mai urmează, mai mergem...

Ploi, cețuri, cer gri flocos, aer rece, gripă, tuse... Planuri de 1 decembrie, planuri pentru operă, planuri pentru teatru, planuri pentru cursul de mărgelit...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş