Treceți la conținutul principal

Un concediu de pomină - ziua 8

Ne-a trezit soarele, se făcuse cald în cort. Ne-am decis să mergem pe jos până la cascada Lolaia aceea, să bem o cafea și să halim o omletă sau ceva la cabana Lolaia (aflasem în ziua precedentă de la un tip și-o tipă care veneau pe jos din sens opus că nu e așa departe, că există cabană, că drumul e și mai prost pentru mașină) și să ne întoarcem la mașini. Așa că am strâns bagajele și corturile, le-am îndesat în mașină iar noi am pornit pe jos către Lolaia. Era cald, zăpușitor și drumul parcă nu se mai termina, cei doi km au durat parcă foarte mult.

Peisajul frumos, în continuare, ba desișuri, ba poieni, rugi de mure nu foarte coapte pe margini, și aluni cu alune nefăcute încă. În fine ajungem la un indica în lemn pe care scria Cârnic. Fleșcăiți, ne întrebăm cât o mai fi până la cabana Lolaia, o cafea, o cafeaaaaa, ajutooor. Ne târâim încă un pic și începem să vedem case în construcție. Ajungând mai aproape, vedem că în stânga, după vilele în construcție era ditamai campingul și o pensiune ba parcă chiar mai multe. O pensiune fățoasă și drăguță ne tentează, n-o chema Lolaia ci nu mai știu, ceva gen Cristi sau altceva de genul ăsta. Intrăm, terasă frumoasă, pustie. Ne așezăm la o masă și începem să căutăm un proprietar ceva. Găsește Conu pe un nene, vine, ne întreabă ce am dori, cerem cafea, omul zice imediat, mă duc să fac... Moment în care am renunțat să mai cerem de mâncare, că și așa a fost amabil bietul om și s-a dus să pună de cafea. Bem cafeaua, intrăm în vorbă cu nenea, întrebăm și de cascadă, ne zice să mergem pe drum în sus, tot înainte pe drumul forestier până dăm de trepte, că e amenajat și nu e periculos, putem liniștiți să mergem în sandale.

Pornim încolo, moment în care ne dăm seama că sunt mai multe pensiuni înșirate pe drum, iar a treia e cabana Lolaia de care auziserăm noi, mare, am văzut că avea și un perete pentru cățărare, un foișor mare și o curte măreață. Trecem de ea, mergem ce mergem, la un moment dat din drum se face o potecă cam noroioasă, o fi pe acolo, nu o fi, încercăm dar parcă e prea nașpa, în plus omul zisese de trepte, or aici ciuciu trepte, ne întoarcem și continuăm pe forestier. Ne intersectăm cu un grup mare de copii, o tabără presupu, apoi cu mici grupuri de străini. Ajungel și la trepte, coborâm, da, frumoasă cascadă, și locul de belvedere tare deștept amenajat, inclusiv su suport pentru pus aparatul și făcut poze. Ne-a plăcut cascada Lolaia. Frumușică foc!

Am făcut apoi drumul întors spre mașini, am ciugulit ceva să nu murim de foame și o pornirăm mai departe. Urma să mergem spre Carașova, în Cheile Carașului, să campăm lângă Peștera Liliecilor - ne spusese nea Ion cel ce bucătărea pentru echipa de fotbal de juniori că e ok, că se campează și se ajunge și cu mașina acolo. Și am mers. Am mers cu mașina o grămadă.

Dacă nu mă înșel, prima oprite a fost Hunedoara?! voiam să vizităm castelul Huniazilor. Fiind weekend, era plin. Frumos, tare frumos. Trecem podul, ne apropiem de poarta, unde vedem preţ vizitare adulţi 25 lei. Calcule rapide, pentru un cuplu rezulând o cheltuiala bruscă de 50 de lei, aşa că renunţăm la idee. Săracii, ei s-au oferit să ma duc doar eu să vizitez iar ei s-aştepte, dar nu era ok. Poate cu alta ocazie.

Am trecut prin Reşiţa, în fine, am mers mult, mult, am obosit de atâta mers... Am uitat de tunelul fotogenic, aia e...

Am ajuns pe înserat la Carașova, în parcul național Cheile Carașului, în căutarea Peșterii Liliecilor, unde înțeleseserăm noi ca am putea campa, așa era planul. Parcăm, căutăm marcaj ceva... ciuciu... în cele din urmă vin două sau trei tipe cam nămolite, intrăm în vorbă cu ele, tocmai se întorseseră fix de la peștera liliecilor... aflăm că în niciun caz nu se ajunge cu mașina acolo, că e de mers ceva, de trecut și prin râu, așa că renunțăm să ajungem acolo chiar atunci, mai bine căutăm un loc de campare pe lângă Carașova.

Intrăm în Carașova, de învârtim pe străzi, la un moment dat, inspirați, oprim să întrebăm pe cineva, avem noroc, un băiat zidar sau ceva ne-a explicat ca sunt locuri de campare, ne-a zis cum să mergem pe ce străduțe. Ținem noi drumul, ieșim din Carașova, mergem pe malul râului, se văd poienițe micute pe mal... trecem și de un loc excavat... ajungem la o mare poiană, avea și cabina de wc, și coșuri de gunoi... erau și vreo două-trei mașini și 3 corturi. Aici e de noi! Ne ducem și-i întrebăm pe unii care erau cu ditamai cortul de camping, doi neni și o tanti, daca se poate campa, daaa, sigur, venți, veniți, uitați e loc aici cât china, noi suntem aici de o săptămână... e un loc minunat!
Zis și făcut. Am pus corturile, ne-am instalat, fix când începea să se lase seara. Singurul lucru era că, fiind noi pe malul apei, se ridicau aburi, era cam ca o ceață pe râu - ceea ce prevestea umezeală. și insecte. Altfel, era de vis! Ne-am luat beri, am halit pe săturate... Vecinii noștri pe pajiște, cei trei fani ai statului cu cortul, ne-au făcut cadou o jumătate imensă de pepene, l-am lăsat în râu la rece să nu se strice... Am stat la taclale până târziu, în ciuda ciupiturilor de țânțari... Pe noapte am descoperit, când să mergem la culacre, că ale noastre corturi au fost asaltate de zeci de melcușori, cocoțați peste tot. A, și a mai fost un episod straniu. La un moment dat cum stăteam noi pe scăunele cu berea în nas, vjjjt! din stânga, dinpre Carașova cum stăteam noi, trece un ceva, gen stea căzătoare, dar cu o traiectorie scurtă, căci brusc s-a inflamat, a luat foc, fșșșșt! și-a pierit. Am rămas mască. e-o fi fost, habar nu am.
O chestie fantastică. M-am trezit în toiul nopții, să fi fost ora 2 sau 3 noaptea... am ieșit din cort. Era lună plină-plină, mare, era chiar puțin deasupra mașinii lui Baftă. O atmosferă de basm, căci aburul cețos crease o perdea vaporoasă, tot peisajul părea complet ireal, ca un vis. Și lumină nu chiar ca ziua, dar aproape!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş