Treceți la conținutul principal

Un concediu de pomină - ziua 5


Ne-am trezit când au venit muncitorii. Primul lucru pe care l-am auzit - îi ziceau paznicului "ai chiriaşi?". S-a pornit şi telescaunul, ne-am iţit şi noi de prin corturi să ne deşteptăm cu o cafea. Am pus de-o cafea, le-am dat şi nenilor muncitori (erau vreo 3 neni în vârstă). Baftă era tot umflat, dar ceva mai puţin. Era lumină, dar nu foarte soare. Cer cam plumburiu. Zorim să strângem corturile, nu cumva să vină vreo ploaie şi să fie nevoie să strângem corturile ude. Am avut noroc, am reuşit să ne strângem şi abia după aia a început ploaia. Nu cine ştie ce, dar ploaie totuşi. Ne-am înghesuit la loc în maşină claie peste grămadă. Am coborât ce-am coborât până la un cot al drumului unde stăteau în mijlocul drumului nişte cai frumoşi. Care nu aveau chef să plece din drum. Baftă le dă claxoane, caii însă aveau chef de joacă. Trei dintre ei, tinerei, încep a se hârjoni, ridicându-se cu copitele în aer, nechezând a joacă aşa ca băieţii care se caftesc aașa nițel, prietenește. În fine s-au potolit, iar noi ne-am continuat drumul.
Am ajuns în Petroșani, am luat micul dejun sub formă de sandwich de la o "mâncătorie", eu am luat țeapă cu șaorma, era cea mai proastă alegere. În timpul ăsta ploua, nu foarte tare. Apoi ne-am preumblat prin oraș, pe la farmacie pentru mușcăturile lui Baftă și nu numai, am luat Fenistil și un unguent cu arnică... Ne-am mai preumblat și prin sh-uri (la început n-am înțeles ce-i cu pasiunea asta a lor pentru colindatul sh-urilor, mai târziu mi-am schimbat părerea, m-am molipsit). Am vizitat și Muzeul Mineritului din Petroșani, destul de micuț, dar drăguț și interesant, în ciuda faptului că tănticile care tăiau bilete n-aveau chef șă ne facă vreun tur, oricum ne-am descurcat singuri. Am văzut multe chestii care mai de care mai interesante. A fost instructiv. Dar oricum, pe timpul vizitării ne-a lovit o moleșeală... În cele din urmă, obosiți, ne-am întors la mașini. Se oprise și ploaia, se făcuse zăpușeală.


Ne-am îndesat iar claie peste grămadă în mașină și ne-am continuat drumul. Am mers spre Hațeg. Nu mai știu prin ce orașe sau alte chestii am trecut. Am ajuns în Hațeg, în centru, ne-am parcat lângă Billa de unde ne-am făcut cumpărăturile pentru următoarele 2 zile, cât urma să stăm în Sarmisegetusa. Făcuserăm listă cu ce gătim și ce ne trebuie. Aveam pentru prima seară pulpe și cârnați la grătar cu salată de ceapă respectiv varză, iar pentru ziua a doua, fasole cu ciolan la ceaun. Ne-am luat și câte ceva de ciugulit pe loc. Apoi din piață am luat legumele necesare. Ocazie cu care am descoperit cele două ditamai sh-uri din piață, de unde evident ne-am luat câte ceva, dar cum nu prea aveam timp, a rămas să le vizităm altă dată mai pe îndelete.
Am pornit către Sarmisegetusa. Cum mergeam noi așa, era un drum lung, plin de meri ai nimănui pe margini. Ne vine poftă de mere, oprim și culegem de prin pomi mere, ba dintr-unul, apoi ia că din ăsta sunt mai gustoase, ba din ăla sunt și mai bune. Am strâns la mere cât pentru jumătatate de excursie.
Continuăm, ajundem în Sarmisegetusa, trecem pe lângă ruinele romane, îmi arată Baftă care-s și-mi zice că musai trebuie să mă duc să le vizitez - eu fuseseră fiecare de cel puțin 3 ori.
Spre capul satului intrăm pe o străduță și ajungem la Zamolxe, pensiunea atât de lăudată de ai noștri. Acum, atât o lăudaseră încât eu aveam niște așteptăti prea mari și am fost puțintel dezamăgită. Dar mi-a trecut repede. Cum am oprit mașina și am parcat în curte, cum s-a pus pe ploaie - era de așteptat, văzuserăm de departe norii de ploaie cum veneau dinspre munte. Ne-am refugiat în foișor, am stat acolo până s-a potolit ploaia, apoi am mai stat să se mai tragă apa în pământ. Între timp am făcut toți duș. Apoi am pus corturile și ne-am apucat de gătit. Mai mult băieții cu friptanele iar fetele cu salățile. Frumos, relaxat, o seară plăcută. Era destul de plină pensiunea și campingul, era o echpă de fotbaliști juniori în cantonament, precum și un grup de arheologi canadieni.
Liniștiți și sătui ne-am băgat la somn.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş