Treceți la conținutul principal

Mirări de flori de tei

Aversă de tei. Ploua torențial cu miros de tei, miros auriu pe cenușiul argintiu al zilei. Și brusc lumea s-a colorat pe interior. Nu m-am gândit niciodată că, trecând de putoarea de canal de vis-a-vis de Apaca, pe o ploaie dezlănțuită, cu oamenii alergând ca șoarecii, și eu alergând să prind un 139 spre muncă, un miros de tei mai puternic ca niciodată, împotriva ploii, îmi va face ziua frumoasă.

Și seara, în aceeași notă, prin Herăstrău, pe când coboram în pas alergător spre lac, pe jos ud, totul umed, mirosul de tei accentuata venit din nou în valuri amețitoare...

Alte mirări de-ale mele.

Duminică am alergat prin Herăstrău pentru prima dată pe ploaie de la un cap la altul. Când am ieșit picura mărunt, ok, nu-i bai, bine că am luat bluza șmecheră, abia o testez să dăd dacă chiar ține la ploaie au ba. Și încet-încet s-a întețit. Asta e, las' că merge. Îmi tot reconfiguram în cap traseul cum s-o iau sum să fac, până la urmă m-am decis că fie ce-o fi și cum o ploua, fac un tur de lac complet. Mirare mare mai erau câțiva omuleți care alergau - dar doar cu unul dintre ei m-am reîntâlnit pe traseu la jumătatea distanței inițiale. Concluzie - da, bluza de drumeție ține la ploaie, dar transpiri în ea ca naiba, eram la del de fleașcă pe sub ea ca și cum aș fi alergat prin ploaie, dar măcar nu mi-era frig de la vânt. Și mirarea? Da. La începutul buclei, când abia coborâsem spre lac și-o luasem în dreapta, văd vreo 4-5 rațe cocoțate pe mal la adăpost de ploaie. Rațelor nu le place ploaia?! Sigur, nu trag neapărat concluzia asta, pentru că pe malul celălalt erau vreo 3 rațe care plecaseră de la mal spre centrul lacului. Și încă una. Cum alergam eu și nu mai aveam mult până la pod, văd în depărtare un câine. Singurel, localnic. Stătea și se uita așa, oarecum spre lac. Mă apropiam. Ăsta pășea agale, s-a dus fix spre mal, credeam că vrea să bea apă. Câinele se ridică cu labele din față pe bordura lacului și... stă și se uită lung în gol, la ploaia care cădea și cădea pe lac. Câinii se se uită lung în ploaie, așa, contemplativ?! La ce s-o fi gândit câinele acela?

Citesc Nicotină a lui Conu. Vreo săptămână am citit fugar în troleibuze cîte una-două-trei poezii. Și mi-au plăcut mult. Apoi câteva zile n-am mai apucat să citesc niciun rând, că am prins super aglomerat deci pas de citește. Ieri în fine am prins mai lejer, deschd, cartea, ciesc de unde rămăsesem... și parcă nu-mi mai ajungea la suflet, parcă îmi rămânea exterioară. Ce înseamnă starea sufletească! Cât de mult ne schimbă percepția și recepția... Noroc că poeziile rămân și le pot reciti când sunt mai... altfel. Mai nestresată. Mai... nu știu cum. Mai profundă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş