Treceți la conținutul principal

atmosfera

De când s-a stabilizat vremea parcă e mai vesel. Iar vremea asta caldă şi răcoroasă, cu briză, mă duce cu gândul la mare, la vacanţă. Cred cî şi plimbarea de ieri cu elena prin herăstrău a contribuit la accentuarea senzaţiei ăsteia. Într-un fel, uitasem cum e să te plimbi pe îndelete şi îndelung, trăncănind vrute şi nevrute. Face bine la psihic, chiar dacă povestirile noastre nu erau neapărat vesele din cale-afară, ba uneori chiar dimpotrivă.

Puiul de pescăruş şi-a pierdut complet puful de pe gât - l-am văzut foarte clar, iar stătea pe mal la soare. Acuş-acuş o să scape şi de penajul de camuflaj. A început ţârâitul insec telor misterioase care apar când vine căldura mare. Semn, zic eu, că a venit vara. Am mai auzit şi o broscuţă orăcăind din iarbă, pe la Insula Trandafirilor.
Am început o carte de la Miha, "Splendida cetate a celor o mie de sori" - îmi place mult. Deja întreyăresc firul unor viitoare meditaţii personale pe tema condiţiei umane şi în particular a femeii în societate. Cuprinyând şi temele din carte, şi ofurile Elenei şi ale mele...
Am făcut şi o incursiune într-o lume paralelă, aparent mai tradiţională, mai meşteşugărească, a unui atelier tipografic care mi-a amintit de atelierul-şcoală dar şi practica de la Casa Presei şi de Vizual... ce vremuri! ce tehnologie! Şi de şcoala-muzeu din Şcheii Braşovului cu tiparniţa cu matriţe de lemn... Am redescoperit străzi din cartierul meu de baştină, am mers pe o stradă care era, cred, cumva spre grădiniţa la care-am fost... Case frumoase, corcoduşi doldora, cireşi, vişini... Mi-am propus să redescopăr cartierul, să mă plimb aiurea pe străduţe... Clar s-a schimbat mult faţă de cum era în copilăria mea, dar încă nu e chiar de nerecunoscut... Tare mi-ar plăcea să îmi iau o căsuţă cu curte chiar pe una din străduţele astea... Ştiu, visez, bat câmpii... Şi ce dacă.
Şi tot la capitolul reamintiri din copilarie, sâmbătă, când am alergat prin Herăstrău, tocmai trecuse cu 2-3 minute trenul pe podul dinspre Băneasa... Când am trecut şi eu podul, am recunoscut mirosul de cale ferată din copilărie... Când mai plecam de la şcoală şi bănănăiam prin cartier încolo-încoace cu ceilalţi copii, treceam frecvent pe lângă sau peste şina de cale ferată... Un miros specific. Doar că interesant e că până acum am trecut podul ăsta de x ori şi n-am simţit niciun miros. Probabil s-a rărit muuult de tot traficul feroviar faţă de vremea copilăriei mele...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş