Aseara, după o zi oribilă, și nu din cauza ploii de afară, ci a ploii din noi, când am ajuns pe la gară, undeva pe la opt jumate - nouă fără un sfert, chiar când să trec pe trecerea de pietoni, mă uit stânga-dreapta, ca omu' să nu vină vreo mașină, ceva... și ochii mi-au rămas pironiți către apus. N-aveam cu ce să fac poză, mi-a părut tare rău. Tot cerul până aproape de apus era vinețiu. înfofolit cu pătura groasă de nori. Spre apus, norii erau incendiați, printr-o crăpătură la nivelul orizontului, ardeau în flăcări imobile în nuanțe de aur topit, roz, portocaliu, iar silueta pasajului Basarab, luminat electric, se profila fantastic, fantasmagoric pe fundalul ăsta. Era o clipă, doar o clipă, hai câteva minute, și doar din unghiul ăla, vizibilă imaginea asta. Splendori incredibile, efemere, care într-o clipă topesc orice gând negru.
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii