Treceți la conținutul principal

Sictireală


Da, mi-a ajuns până-n gât de minunata firmă la care lucrez. Mi s-a luat. Nu mai cred în nicio frumoasă promisiune de mai bine, de vom încerca să facem să fie bine.

Nu. Nu va fi bine. N-are cum. Bigger, better, stronger faster, un ritm nebun și din ce în ce mai nebun, să facem mai mult, mai repede, mai bine pana mea, dar timpul meu, viața mea, fir-ați voi să fiți? La naiba cu viața ta de angajat, ze firma să trăiască. Zău? Nu zău! De jumătate de an fima crește, crește, crește, angajează oameni, unii cedează pe parcurs, volumul de muncă crește, crește, crește. Face ce poți ba încă mult în plus. A, deci se poate? Păi atunci mai ia încă mai mult. Și mai mult. Și mai mult. Până cînd te-apucă dracii. Și nu mai poți, nu mai vrei, ți-e silă.

Și dacă mai auzi un discurs roz îți vine să verși sau strângi de gât pe cine s-apucă să cânte imnuri de glorie. Da, dar e la fel de rău și să primești un perdaf (în limbaj de agenție - o muie) pentru că managementului i-e târșă să-și recunoască eșecul mult-gânditelor strategii. Care poate nici n-or fi greșite, dar, ca orice teorie minunată, implementarea ne omoară. Poate chiar la propriu.

So, it-s time to make changes. Toate căcaturile care s-au adunat trebuie ușor ușor schimbate. De la sine, e clar, nu se rezolvă. Doar se-adună. N-am găsit soluția pe care o caut, aia pe termen lung care să-mi permită să am și timp, și siguranță pentru peste ani și ani, și un nivel acceptabil de viață. Dar măcar să am timp să mă gândesc la asta!

Nu, eu nu mă apuc de grădinărit. N-am grădină, nu de alta. doar niște ghivece obosite în care odată la ț-șspe luni apuc să pun un puiet de pe o bătrână plantă împovărată de atâția puieți și uitată, părăsită pentru că eu n-am timp. Și toate astea pentru ce? Nu-mi ridică nimeni statuie, nu fac chestii mărețe pentru binele omenirii, doar bag ca migu' displayuri, postere, flyere, rollupuri, mesh-uri, POSM-uri, POPM-uri, campanii mici, mari, evenimente site-uri, cutii, ambalaje, ștanțe, căcat, căcat, căcat.
Și fir-ar fă fie, că de fapt îmi place meseria mea. Dar am ajuns s-o urăsc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş