Treceți la conținutul principal

exorcizarea sictirului prin scris

da, cam asta e blogul, scrisul pentru mine. da, sunt sictirită în continuare. și o să mai tot fiu. până schimb ceea ce trebuie schimbat.
în plus față de motivele deja învechite, mai apar ici-colo tristețoidități episodice. da, luni după paști m-a sunat aura, tarziu, pe la 5 jumate cum că ei sun in piranha, cu maria, tode, mimi si conu. eu taman atunci ieșisem din casă la plimbarea de seară cu maică-mea. nu mi-a picat deloc bine, m-am ofticat, că tare m-aș fi dus dacă mă anunța careva mai din timp. căcat, cine să m-anunțe, am impresia că pentru ei sunt dead and gone, au și uitat că exist. deh, așa e când ești pui ce cuc al nimănui, nu dă nimeni doi bani pe tine. și mi-a venit iar nervu' ăla nașpa, gândul ăla urât cum că mai dă-i dracului, duc-se învârtindu-se cu toții.
alta din gama chestiilor enervante care îți pică cam amar a fost și cu amânarea evenimentelor de vineri- sâmbătă. Au picat aproape concomitent, și ieșirea cu colegii de vineri seara, și ieșirea la gratar cu fetele de la muncă de sâmbătă. mi-au lăsat un gust amar, că până la urmă arată cam acelați lucru: majoritatea și-au găsit alte chestii mai bune de făcut așa că totul s-a dus de râpă. fiecare pentru el, de fapt se pare c-a fost cam ei, daca nu-mi găsesc ceva mai bun de facut, ies cu astia. nu că vreau să petrec niște timp cu oamenii ăștia, și doar dacă intervine ceva renunț. și toate astea îmi clopoțesc a pieire, a ducă-se pe pustii.
Simgura chestie care-a rămas, floricică colorată și parfumată printre ruine - întâlnirea cu gașca de la dansuri. La care am ajuns târziu și nervoasă, tot din cauză de seviciu în publicitate, arz-o focul de mitomană. Păcat doar c-a durat cam puțin. Deh, asta e.
Nu-mi place de mine, de atâta stres și oboseală și nemulțumire nu mai sunt eu, îmi vine să sar la jugulară, totul mă scoate din sărite imediat, mă analizez și nu-mi place ce văd, trebuie să mă salvez. nu sunt atât de puternică încât să plutesc zen printre toate chestiile ne-bune, cum-necum mă afectează.
Mda.
Citesc Sorgul roșu. Foarte tare scris. Și halucinant de dur, sângeros, și incredibil de liric, e un amestec fantastic. Of, cât mi-ar plăcea să pot scrie așa! Dar deh, n-am așa talent. Io-s cu câte puțin din multe. Un pic de talent la desen, un pic de talent la scris. un pic de ureche muzicală. un pic de îndemânare manufacturieră. un pic de abilități tehnice. un pic de talent bucătăresc. un pic de talent la design. un pic de imaginație. niște picuri. pic, pic, pic. de toate și nimic. pe un's-o iau, ce să fac, puii mei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş