Treceți la conținutul principal

Scara lui Stan, Trialoguri la Arcub, gânduri severe și prea de tot

Mă apuc să scriu chestiile astea ca să nu uit să le dezvolt nițel mai târziu. Poimâine.

Scara lui Stan, impresii, drum, emoții, întâmplări hazlii și mini epifanii.

Trialoguri cu Aurora Liiceanu la Arcub
discuții prea ușurele, ca un soi de bârfe intelectuale.
individul agățător și tema culturosului care caută să agațe gagici la chestii psiho-literare pentru gagici.

superficialitatea unor abordări. Și la Trialoguri. Și în articolul despre Crimeea, Rusia, China. Și în atâtea discuții cu colegii la muncă.

starea de lehamite și de aș da dracului tot și mi-aș lua câmpii. ceea ce s-ar putea întâmpla. nu mai suport.

schiță de schiță


Am revenit. desigur, nu poimâine cum ziceam, ci mai târziu.

Scara lui Stan. Un traseu mișto, solicitant, cu priveliște, frumos. Înainte de plecare mi-era nițel frică, că mi-era că o sa fie nașpa, că nimeni din grup nu mai făcuse acest traseu, că o să fie gheață etc etc. Dar a fost frumos, soare, mi-a plăcut, la un simgur moment mi-a fost ceva teamă, când trebuia să sar pe niște pietre, pest râu, iar în stânga era ditamai căscăduța. În rest tot aveam tendința să o iau înainte. Scări de metal, lanțuri, chestii. Și o must have trecere prin apă în picioarele goale, că n-aveai cum să treci altfel. Așa durere în tălpi, glezne, așa cruntă n-am mai simțit niciodată ca de la jumătatea trecerii prin apă acolo. Noroc că n-a fost foarte lungă, iar după ce-am ieșit la uscat și ne-am pus șosetele și ne-am ăncălțat a fost chiar lux.
Apoi am lăsat albia râului în urmă, am urcat o pantă frunzos-alunecătoare și am ajuns într-o poiană largă plină de brândușe mov. După care a fost drum fără dificultăți, frumos, o vreme prin pădure, apoi pe un drum forestier care ne-a dus către lacul de acumulare (Vidraru), pe malul căruia am mers până la baraj și apoi încă destul până am dat de locul unde parcaserăm mașinile, unde intraserăm pe traseu.
De acolo am mers cu mașinille tot pe mal până am depășit Valea cu Pești și-am dat de indicatorul către Pensiunea Vidraru. Am ajuns în faptul serii, fericiți. Ne-am cazat - camere mari, chiar un pic prea mari - apoi am coborât la masă. Sala de mese imensă și ea. Dau să sun - semnal ciuciu. Ies afară - tot așa. Îl întreb pe băiatul de la bar - nu e semnal în nicio rețea, zice. Da, nasol moment, dar asta e, ce să facem. Și fix în momentul ăla cade curentul. Stați liniștiți, ne zic gazdele, vine repede. curentu'. Ei, la momentul ăla în mințile noastre s-au dezvoltat instantaneu scenarii de filme de groază. Apoi a venit curentul și totul a fost ok. Dar așa am stat nițel cu frica-n sân. Dree s-a alarmat cel mai tare, deja mutrele celor de la pensiune îi erau suspecte, așa c-a insistat să dormim 4 într-o cameră. Ce-i drept, la cât spațiu era, puteam dormi și toți 10 într-o singură cameră și tot ar fi fost destul de lejer față de înghesuiala de la Omu.
Noaptea s-a făcut cald, caloriferele duduiau, am dormit prost. Și n-a venit niciun psihopat să ne kilărească.
A doua zi ne-am dus cu mașinile către Bâlea, în ideea merge până unde dăm de drum închis. Și asta a însemnat până la cabana Capra. Am mers un pic pe zăpadă, am făcut poze fotogenice, ne-am adunat și am făcut cale întoarsă, cu gândul să ne oprim să vizităm cetatea Poenari. Cealaltă mașină se grăbea și n-au mai vizitat. Noi ne-am făcut de cap și am suit toate cele o mie și nu știu câte trepte, am colindat-o în lung și-n lat, ne-am pozat, am plecat.


Trialoguri la Arcub - tema Femeile din umbra creatorilor celebri
Suna mai interesant decât a fost. Sau sunt eu prea cârcotașă. Nu pot spune că a fost chiar pierdere de vreme, dar nici ceva câștigat n-aș putea spune că a fost. Am sentimente foarte amestecate (dar parcă preponderent nu de bine) față de dialogul trialog. Mi-a plăcut fără rezerve cum cânta flautistul. Și ambientul, ceainăria, inclusiv ceaiul și brioșa. Pe de altă parte... cât de deep putea să fie o astfel de discuție cu public? Să fim serioși. Pe urmă a fost individul agățător, care și-a adjudecat finalul serii, cel puțin în ce le privește pe Elena și pe prietena ei. De fapt nu am fost pe fazî să văd dacă amica Elenei l-a agățat pe el sau invers. Eu m-am cărat oricum, n-aveam ce căuta în povestea lor. Elena s-a dat la fund așa că n-am mai aflat ce-a mai fost după aceea.

Abordările superficiale. Văd că mă lovesc tot mai des de abordări foarte "la suprafață" în subiectele care mă interesează. Și mă enervez la culme. Mă enervez când îmi dau seama cât de varză suntem, cât de duși cu turma pe imaș. Parcă nimeni nu mai gândește de capul său, parcă toți merg cu un val sau altul. De ce zic asta? Pentru că, în discursul lor, merg cu valul drept, neclintit, nici nu-și pun problema că poate fi văzută chestiunea și din altă parte. Aici nu includ discursul Aurorei Liiceani, acolo se vedea că e vorba de cineva obișnuit să întoarcă lucrurile pe toate părțile. Acolo era vorba de substanța pusă în discuție, mai mult semne de întrebare retorice. În fine. Cred că, deși mă deranjează cumplit, în cine știe câte chestii voi fi și eu superficială.

Lehamitea. Da, marea lehamite. Nu mi-a trecut. Trebuie să-mi trag șuturi în cur și să fac ceva. Nu doar să scrâșnesc din dinți, să înjur și să fierb în suc de nervi clocotiți. Trebuie să îmi eliberez timpul. Pentru că-mi simt timpul suferind. Pentru că îmi pierd aripile. Îmi pierd strălucirea. Devin o mumie. Și mai ducă*se pe pustii toți temnicerii timpului. Căci timpul e viu, e viață. Nu e timp - ghici ce nu e...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş