Treceți la conținutul principal

Vârtejuri


Alergam cu ochii la cerul amenințător. Alergam prin mirosul de tei omniprezent, omnipotent. Și, ca o nebună, mă îndreptam taman către locul de unde se revărsau norii. Lumina devenea tot mai piezișă, mai galben-portocalie, mai neliniștitoare. Norii se umflau din ce în ce, mai groși, mai amenințători, pe alocuri aveau irizații portocaliu-rozalii, deși tronau în partea opusă zonei unde dădea să se ascundă soarele. Din spate, urale, pe stadionul de rugby de la Arcul de Triumf începea un meci. Am coborât spre lac, unde m-au întâmpinat niște tunete și câte un fulger. Abia acum am văzut castelul de nori care urmărea soarele, tras de bidivii vântoși. Lacul se frământa neliniștit, se zbuciuma în vălurele multicolore, sălciile dădeau din plete, făceau temenele în toate părțile. Am alergat spre nori, mergeam fix spre centrul tunetelor. Mirosul de tei îmbătător aurea tot, oameni, lac, nori, soare, câini, porumbei, vrăbii, bănci, biciclete. La um moment dat am decis că mai bine mă refugiez la metrou înainte să mă prindă ploaia în plină goană prin mijlocul parcului, așa c-am mers exact pe traseul crosului de duminică și-am ieșit la metrou, cu norii aproape bătându-mi pe umărul stâng și șoptindu-mi cu tunete joase run, forrest, run! Am prins însă ploaia de-un picior la ieșirea din metrou.

Na, și când te gândești că-n metrou mă gândeam că de-o vreme cuvintele s-au ascuns în idei, ideile în scoici, scoicile în pietre iar eu mă tot învârt fără idei și fără cuvinte într-un pustiu arid, fără apus sau răsărit, fără zi sau noapte, fără să am o țintă sau vreun rost. Iacătă c-au ieșit nu știu de unde niște cuvinte și s-au înșirat aici ca mărgelele pe ață. Cert e ca sunt într-o secetă cumplită, îmi prinde bine câte o ploaie pe spinare, pare-se.

acum, dacă tot m-am pornit, să las mai jos și ce-ncepusem a scrie mai devreme, before alergarea de seara:

Aseară, cum terminam de corectat catalogul de arcuri şi începuse furtuna, mă gândeam ce bine că nu-s afară. Mai târziu, zgomotul ploii. Şi mă gândeam la o lume lacustră, o lume a apelor. Unde plouă mereu, o ploaie caldă, de vară, mai puternică, mai slabă, iar când nu plouă, aburii se ridică şi devin nori din care plouă, totul e umed, aerul e apos. O lume luxuriantă, multă verdeaţă dezlănţuită cotropind pământul, sau apa. Cumva ca nuferii de pe lacul din parcul Circului. Cu miros de tei atât de puternic de-ai putea să-l și bei, să-l pipăi și să urli: este! Lume de ape... Microcosmos acvatic. Câte mii, milioane de microorganisme și chestii uni-multi sau pluri- celulare, apoi chestii mai măricele, iar mii și sute... O forfotă micro-macro incredibilă.

Fără nicio legătură. Poveste fără sfârşit, de Michael Ende. Fantazia. Îmi place la nebunie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş