Nu am chef aaaazi... nu am chef de nimiiiic... poate doar să aberez niţel. Ieri m-am convins că gata, e primăvară. De ce? Am văzut în sfârşit albine. Era un pomişor pe lângă piaţa Domenii, cireş sau ce-i fi el, cu flori roz, care mereu înfloreşte mai devreme - că stă cumva apărat de bloc, la soare - care începuse să înflorească, pe partea dinspre bloc. Şiiii... o albină, două, trei... nu! multe, multe! Zumzăiau şi se înghesuiau la cele câteva floricele deschise. Da, a venit primăvara. Chiar mă miram, cum de până acum nu văzusem picior de albină, când vorba aceea, de 1 şi 8 martie vremea a fost caldă, flori gârlă pe tarabe. Ei, foarte bine. Să vină. Pa, tanti iarnă! Să mai vii când te-oi chema eu!
În altă ordine de idei... mă gândeam să scriu o serie de povestioare cu personajul Tâmpiţica. Nuş' de ce, s-ar putea să iasă un mare bullshit. Dar ia să încercăm.
Tâmpiţica era genul care îşi face probleme din orice. Dacă făcând cutare lucru a fost bine sau rău. Dacă spunând sau nespunând ceva a rănit pe cineva. Dacă chestia aia e aşa sau e invers. Căci doar se ştie, orice lucru poate fi văzut, privit sau înţeles în mii de feluri, toate diferite, uneori complet opuse. Păi d-aia se şi chema Tâmpiţica. Aşa, deci. Şi cum stătea Tâmpiţica să despice toate firele în 4, în 10, în 100, în mod fractal... are brusc o revelaţie. Cum că, exact cum îi şoptise piticul de pe creier, uneori, în ciuda aparenţelor şi a stroboscoapelor, un bullshit e un bullshit. Da, norocul Tâmpiţicii cu piticii de pe creier. În genere, au faimă proastă, că-s rău sfătuitori etc. Da' iată ca acum e pe dos, dacă ea e cum e, mai tâmpiţică, măcar piticii de pe creier par a fi înţelepţi. Există un echlibru în toate, se pare. Zice-se. Chiar dacă la unii nici vorbă de-aşa ceva. O fi mai globală treaba. Cum era şi tâmpenia aia de afirmaţie virgiliană cum că suma viciilor este constantă - o aberaţie, total greşită, verificată special. De fapt, Tâmpiţica sfătuită de propriii săi pitici pe creier, a ajuns la concluzia că majoritatea chestiilor pe care le luăm de multe ori drept adevăruri sunt de fapt tâmpenii grave. După care ne mai şi conducem viaţa. Uneori, ca să rămâi normal la cap, e mai bine să eviţi turma de nebuni. Pe principiul truismului (posibil fals, I don't know) că dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.
Cam lame Tâmpiţica asta. Stă şi gândeşte aşa, aiurea-n tramvai. Parcă n-ar avea ceva mai bun de făcut. Dar să terminăm povestea asta, că începe să mă plictisească, n-are cap, n-are coadă, e o aberaţie. mai bine ascult ceva frumos.
Sometimes it's not me, it's you.
În altă ordine de idei... mă gândeam să scriu o serie de povestioare cu personajul Tâmpiţica. Nuş' de ce, s-ar putea să iasă un mare bullshit. Dar ia să încercăm.
Tâmpiţica era genul care îşi face probleme din orice. Dacă făcând cutare lucru a fost bine sau rău. Dacă spunând sau nespunând ceva a rănit pe cineva. Dacă chestia aia e aşa sau e invers. Căci doar se ştie, orice lucru poate fi văzut, privit sau înţeles în mii de feluri, toate diferite, uneori complet opuse. Păi d-aia se şi chema Tâmpiţica. Aşa, deci. Şi cum stătea Tâmpiţica să despice toate firele în 4, în 10, în 100, în mod fractal... are brusc o revelaţie. Cum că, exact cum îi şoptise piticul de pe creier, uneori, în ciuda aparenţelor şi a stroboscoapelor, un bullshit e un bullshit. Da, norocul Tâmpiţicii cu piticii de pe creier. În genere, au faimă proastă, că-s rău sfătuitori etc. Da' iată ca acum e pe dos, dacă ea e cum e, mai tâmpiţică, măcar piticii de pe creier par a fi înţelepţi. Există un echlibru în toate, se pare. Zice-se. Chiar dacă la unii nici vorbă de-aşa ceva. O fi mai globală treaba. Cum era şi tâmpenia aia de afirmaţie virgiliană cum că suma viciilor este constantă - o aberaţie, total greşită, verificată special. De fapt, Tâmpiţica sfătuită de propriii săi pitici pe creier, a ajuns la concluzia că majoritatea chestiilor pe care le luăm de multe ori drept adevăruri sunt de fapt tâmpenii grave. După care ne mai şi conducem viaţa. Uneori, ca să rămâi normal la cap, e mai bine să eviţi turma de nebuni. Pe principiul truismului (posibil fals, I don't know) că dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.
Cam lame Tâmpiţica asta. Stă şi gândeşte aşa, aiurea-n tramvai. Parcă n-ar avea ceva mai bun de făcut. Dar să terminăm povestea asta, că începe să mă plictisească, n-are cap, n-are coadă, e o aberaţie. mai bine ascult ceva frumos.
Sometimes it's not me, it's you.
Comentarii