Treceți la conținutul principal

Bla, bla, bla

Nu am chef aaaazi... nu am chef de nimiiiic... poate doar să aberez niţel. Ieri m-am convins că gata, e primăvară. De ce? Am văzut în sfârşit albine. Era un pomişor pe lângă piaţa Domenii, cireş sau ce-i fi el, cu flori roz, care mereu înfloreşte mai devreme - că stă cumva apărat de bloc, la soare - care începuse să înflorească, pe partea dinspre bloc. Şiiii... o albină, două, trei... nu! multe, multe! Zumzăiau şi se înghesuiau la cele câteva floricele deschise. Da, a venit primăvara. Chiar mă miram, cum de până acum nu văzusem picior de albină, când vorba aceea, de 1 şi 8 martie vremea a fost caldă, flori gârlă pe tarabe. Ei, foarte bine. Să vină. Pa, tanti iarnă! Să mai vii când te-oi chema eu!
În altă ordine de idei... mă gândeam să scriu o serie de povestioare cu personajul Tâmpiţica. Nuş' de ce, s-ar putea să iasă un mare bullshit. Dar ia să încercăm.
Tâmpiţica era genul care îşi face probleme din orice. Dacă făcând cutare lucru a fost bine sau rău. Dacă spunând sau nespunând ceva a rănit pe cineva. Dacă chestia aia e aşa sau e invers. Căci doar se ştie, orice lucru poate fi văzut, privit sau înţeles în mii de feluri, toate diferite, uneori complet opuse. Păi d-aia se şi chema Tâmpiţica. Aşa, deci. Şi cum stătea Tâmpiţica să despice toate firele în 4, în 10, în 100, în mod fractal... are brusc o revelaţie. Cum că, exact cum îi şoptise piticul de pe creier, uneori, în ciuda aparenţelor şi a stroboscoapelor, un bullshit e un bullshit. Da, norocul Tâmpiţicii cu piticii de pe creier. În genere, au faimă proastă, că-s rău sfătuitori etc. Da' iată ca acum e pe dos, dacă ea e cum e, mai tâmpiţică, măcar piticii de pe creier par a fi înţelepţi. Există un echlibru în toate, se pare. Zice-se. Chiar dacă la unii nici vorbă de-aşa ceva. O fi mai globală treaba. Cum era şi tâmpenia aia de afirmaţie virgiliană cum că suma viciilor este constantă - o aberaţie, total greşită, verificată special. De fapt, Tâmpiţica sfătuită de propriii săi pitici pe creier, a ajuns la concluzia că majoritatea chestiilor pe care le luăm de multe ori drept adevăruri sunt de fapt tâmpenii grave. După care ne mai şi conducem viaţa. Uneori, ca să rămâi normal la cap, e mai bine să eviţi turma de nebuni. Pe principiul truismului (posibil fals, I don't know) că dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.
Cam lame Tâmpiţica asta. Stă şi gândeşte aşa, aiurea-n tramvai. Parcă n-ar avea ceva mai bun de făcut. Dar să terminăm povestea asta, că începe să mă plictisească, n-are cap, n-are coadă, e o aberaţie. mai bine ascult ceva frumos.



Sometimes it's not me, it's you.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş