Treceți la conținutul principal

Viața ca o ficțiune

sau invers.

Mă gândeam în repetate rânduri ce iubim noi, oamenii, ficțiunile. Poveștile. Orice care să ne scoată din fricile zilnice și să ne dea oarece siguranță. Siguranța de a ști ce trebuie să facem în situația X. Dacă se întâmplă Y. Dacă Z zice nu-știu-ce. etc. Socoteam odată, în pragul tulbure dintre somn și nesomn, dintre nesomn și vise că... viața noastră e atât de plină de povești, ficțiuni, d-astea, că dacă am renunța la ele... am fi pierduți. Asta, la cum suntem. De ce? Păi dacă 99% din viața noastră se construiește pe și din ficțiuni, basme, povești, legende, cum o fi să le zici.
Religia - o colecție de povești, mai frumoase, mai sângeroase, după caz. Rolul omului în societate - alte basme. Ce tre' să faci să fii fericit - alte basme. Ce trebuie să mănânci. Să bei. Să fumezi/să nu fumezi. Să ... orice. Ne luăm unii după alții, orbi conduși de alți orbi. Și? Și e minunat. Avem minunata ficțiune a vieții noastre, cu grijă constuită, întărită, baricadată, înfrumusețată etc. Și ținem la ea ca la ochii din cap. Uneori - ghinion! - crapă pe alocuri, se năruie mai mult sau mai puțin. Și e grav. Constatăm că nu era așa cum eram noi foarte siguri că e. Ptiu! Și-acu? La naiba, trebuie să construiești altă ficțiune pe rîu în jos, alta... mă rog, era cu podul de piatră, dar same shit. Eu una m-am săturat până-n gât de ficțiuni cu pretenții de adevăr, le vânez, seek and destroy. Cu basmele care se declară basme n-am nimic, îmi plac în continuare. Ba mai tapetez și eu pe ici pe colo cu câte-o poveste. Da. Deci. Adică. D-aia sunt frate semi deprimată. Dacă tot ucid la basme... Rămân cu ograda goală. Nicio dulce iluzie autoiluzorie care să mai dea culoare. Lasă, frate, e culoare destulă și în realitate. Uneori prea multă, de te dor ochii. Uneori doar cenușiu tern. Alteori alte chestii.
În fine. Vorba lungă, sărăcia omului. Talk less, do more.

PS. Am o colecție personală de ficțiuni-superstiții-bullshituri de care nu știu exact de ce nu am chef să scap. Sunt conștientă că-s niște tâmpenii. Dar le păstrez, în cunoștință de cauză. Din motive personale. Ilogice, ca și mine. noroc că nu-s multe. Oricum, mi le asum ca ficțiuni personale, proprii, fără sens, fără rost, poate fără cauză.

Pe de altă parte, despuierea lumii de ficțiuni în mod barbar, c-așa îmi place mie, poate duce la aberații gen A clockwork Orange. Adică... iar extremism. Din extrema ficțiunii totale în extrema dezvrăjirii lumii și a exacerbării egoului, egoismului și a lipsei de limite. Cum o dai, tot o porcărie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş