Treceți la conținutul principal

Such an ugly day

Zi de februarie. Cenușie, rece, cu vânt. Mai nou și cu ploaie. Mai rea ca o zi urâtă de noiembrie. The perfect day! O perfectă zi de weekend. Nici nu-ți poți dori mai mult. Să devii abur rece, cețos peste pământul plumburiu. Plumb-lacustră, the most beautiful combination. Mi-ar plăcea ca lumea întreagă să hiberneze în această zi urâtă. Iar eu sa clipesc, primăvara rece de iarnă să devină o primăvară de toamnă, vântul să se oprească la taclale cu frigul la un vin fiert, iar eu să mă preumblu pe străzile ude și pustii. Fiica ploii.


Dragobete? Valentine's day? Nu mi-a păsat niciodată de chestiile astea. Nici pe cand ar fi putut avea un rost. [Ba mi-era și milă de bieții oameni (bărbați) care musai, dacă așa zice la regulament, de ziua x tre'să facă cutare sau cutare chestie - scos gagica ori nevasta undeva, sau și mai rău, de 1/8martie să fie gentili cu toate gagicile din firmă/împrejurimi etc (chit că le place, chit că n-au nici în clin nici în mânecă cu gesturile respective)]. Darămite acu'. Mai bine ziua ploii. Ziua peștelui prăjit. Ziua ceții. Și alea când e cazul, la momentul potrivit. Adică ziua ceții în ziua când e ceață etc etc.
Deci, ce pot face să salvez ziua? Pai iaca, simplu. Dimineața mers la sală, pentru combaterea lenei. Pe urmă făcut una bucată omletă fantezistă. Văzut un film bun. Ascultat muzici bune. Citit o carte bună. Gătit chestii. Spălat pe cap. Băut vin fiert. D-astea, mărunte pentru, vorba chinezului, "wellnes". Las'să plouă, să ningă, să bată vântul, poa' să fie și prăpăd, ce-mi pasă mie?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş