Treceți la conținutul principal

Pestrițoșenii obosite

Obosite-s că-s io obosită, cu gripa de gât - stare incertă, care pe care - și pestrițe pen' că n-au nicio logică.
Așa, carevasăzică, după ce mi-am dat șuturi în cur să fac naibii ceva să combat tendințele latifundiare anchilozatoare ale statului la birou x ore cu ochii pironiți în monitor, nervii în priză și mâna contopită cu mouse-ul (stranie ființă e omul-monitor-mouse-calculator-birou-scaun), o făcui și p-asta. Abonament la sală, aseara prima oră, cu instructor personal pentru sfaturi și indicații. Sigur, am o părere nu prea grovază despre mersul la sală, pentru că e în sală, în aer închis, că e plin de lume etc. Dar cum până una-alta, până se face mai cald, se stabilizează vremea și-ți mai vine să te plimbi, să mergi cu rolele etc, bună și-asta. Până se termină abonamentu' taman bine adun și eu suma pentru biclă și-mi fac și curaj să merg cu ea prin ză big uaild siti către munci. Mda. Și reușesc io să ajung la timp la sală, cardul de membru nu e gata, mi se dă unul provizoriu, ok, vestiare... În viața mea n-am mai văzut atâta lume într-un vestiar! Era bătaie pe dulăpioarele pentru haine. M-am umplut de nervi, of course, într-un târziu am nimerit secunda în care una eliberase un loc. This sucks! Mă rog. Apoi dau de antrenor. Un tip mărunt de înălțime, cam cât mine, subțirel rău și cu mușchi tatuați pe el. Genul de băiat firav care s-a dus la sală, a tras de fiare și a făcut mușchi. De treabă, mi-a explicat cum funcționează toate aparatele alea (amețisem, că treceam de la un aparat la altul fără altă ordine decât că se elibera loc) și ale naibii nu se mai terminau odată. Sala plină-ochi, popor gârlă. Hate this. Rămâne de văzut ce-oi mai ține minte, dar noi sa fim sănătoși. Am reținut ordinea corectă a tipurilor de activități, măcar atât. Omuț s-a dus în treaba lui, că trecuse o oră deja și avea alt client, eu am rîmas la banda de alergare, am alergat ce-am alergat (benzile ăstora-s mai șmechere decât ce știam eu, au tot felul de trăsnăi, inclusiv faptul că după un timp prestabilit bagă "coold down", adică scade viteza și după câteva minute se oprește, spunându-ți că repriza s-a terminat. Oricum, s-a orit la timp. Cam obosisem. M-am târâit la vestiare - acu' la plecare nu mai era prăpădul de la venire - am băut apa și m-am cărat. Deși pe moment nu simțisem, acum devenea clar că făcusem mișcare. Toți mușchii mergeau în relanti. Mușchi de gumă. Abia așteptam s-ajung odată acasă să zac nițel. Probabil a contat cumva și starea gripală, și faptul că dimineață, în grabă, uitasem să mănânc etc. Cert că eram vioaie ca o cârpă. Și la fel de vioaie m-am trezit dimineață, c-un chef de viață lipsă complet. Am băgat două cafele, cam degeaba, mă rog, a doua cafea totuși parcă a mai îmbunătățit situația. Picioare de gumă, dureri difuze (nu de febră musculată, p-aia o știu, o cunosc) cap de cîlți, sictir cât China, durere-n gât, o stare de nota minus zece. Abia spre seară am început să dau vagi semne de viață. Dar sper să fie o excepție faza asta de cacao.
Otră șoză. Mă sună un nene de la care cumpărasem astă-toamnă niște săpunuri handmade care-mi plăcuseră. Ofertă, 6 lei bucata, un nou ambalaj bla-bla, bine, mai iau trei. Zis și făcut, le-am luat azi. În drum spre 41 văd o figură cunoscută. Andra, sora lui Lusien. Bună bună, mă bucur că te-am văzut. M-am amuzat, chiar mă gândeam că a trecut deja mult timp de când nu mi s-a mai întâmplat să dau nas în nas cu cineva cunoscut pe stradă. Mai ales că de când cu noul job dimineața umblu teleghidată iar seara... e oricum târziu, nașpa și în afara traseelor oamenilor cunoscuți. Dar marele câștig e că măcar folosesc timii ăștia morți ca să citesc. Recuperez.
Daaa... și acu' să vedem ce s-alege de reunirile de grupuri preconizate. Cu fetele de la master poate-om reuși să ne vedem până să plece Elena peste mări și țări. Iar fetele de la dansuri... să sperăm să nu ne dau iar țeapă ca sâmbăta asta. Da, a fost ok, am țopăit, dar nu eram cu tonții, ceata lui pițigoi... Dacă știam mai devreme că se fâsîie treaba mă duceam la clătitele Mariei, să-i văd pe Raluca și Luca, la o șuetă casnică neperturbați de cei trei doamne și toți trei copiii. Dar asta e, n-ai cum să faci chiar tot ce-ai vrea mereu, mai trebuie să și alegi.
În rest... tocană de nervi cu garnitură de stres. Azi o fată de la client service și-a dat demisia, n-a mai suportat... Pe de altă parte s-a câștigat un pich, și încă în fața unor agenții mari... Om trăi și om vedea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş