Desigur c-am mai făcut referire la cântecul ăsta. De-atunci tot n-am reușit să elucidez de ce îmi place acest cânec, cu versurile lui bizar-morbide. Probabil că-s io dark and twisted somewhat. Și culmea că mă inspiră această zi de import, comercială, și toate manifestările "politicaly corect" prilejuite de ea. Și de cele anti-. Și de diferitele postări facebook-iste cu iz tematic. Adică unii care proslăvesc dragostea eternă, alții care, amar, se gândesc la chestii gen "Love is a losing game". Fiecare după experiența personală și faza vieții în care se află. Cu vreo cinci ani în urmă aș fi înclinat spre tabăra cu "losing game". Dar trăind diverse experiențe, printre care și dragostea (și aia solida ca o stâncă, și aia care arde ca o flacără), pot spune cu tărie că dragostea NU este un joc, o joacă, nu e ceva absolut inefabil. Dacă o tratezi ca pe-un joc, da, atunci cineva va pierde, cu siguranță. Că așa-s jocurile, cineva pierde, cineva câștigă (iar dragostea e categorie specială, lose-lose dacă te joci). Dar, după cum spuneam, true love is not a game, is not a flame. Și din asta înveți. Sau așa ar trebui. Personal, am învățat că uneori poți să fii îndrăgostit/ă până peste cap de cineva, iar asta să nu conteze, pentru că celălalt pur și simplu nu simte ce trebuie, gândește alceva, vrea altceva, și atunci s-alege praful. Cealaltă persoană makes all the difference. Poți să fii tu cum oi fi, dacă celălalt nu e persoana potrivită la momentul potrivit, degeaba. Și experiențele soldate cu game over, you've lost, sunt - sau ar trebui să fie - trepte în evoluția noastră ca oameni mai buni, mai înțelegători, mai puțin încrâncenați, mai puțin concentrați pe propria persoană și propriile nevoi. Dacă celălalt nu te/nu te mai iubește asta e, nicio pagubă, dragoste cu sila nu se poate. Și nici măcar nu-i vina ta. E situația. E viața. E nașpa, dar trece. Move on, ieși din mlaștina auto-compătimirii, redescoperă-te, nu umbla cu cioara vopsită și măști, află cine ești și fii tu însuți/însăți. Și mai ales don't get desperate. Nu e sfârșitul lumii. Ce dacă pentru moment ești singur/ă? Bucură-te de ce ai, nu plânge că n-ai aia sau aialaltă. Bucură-te de timpul în care poți face ce vrei și vezi ce vrei, ce ai fi vrut să faci și n-ai putut din cauza celuilalt. Ai vrut să mergi pe Everest (sau whatever)? Du-te, frate. Că după aia poate iar n-o să mai ai cum.
Și, cred, sper, dacă te porți așa cum ești, fără să te dai mai frumos/deștept/bun/interesant decât ești, și cineva tot te place așa cum ești, cu toate ale tale, bune și rele, sunt mari șanse să fie persoana potrivită. Or not - you never now - că-n viață (altă lecție a vieții, cu cucuie de la lovit pragul de sus) nu există garanții.
Whatever. Bat și eu câmpii fără sens. Don't worry, be happy.
Comentarii