Treceți la conținutul principal

Iluzia unei insule reloaded



Desigur c-am mai făcut referire la cântecul ăsta. De-atunci tot n-am reușit să elucidez de ce îmi place acest cânec, cu versurile lui bizar-morbide. Probabil că-s io dark and twisted somewhat. Și culmea că mă inspiră această zi de import, comercială, și toate manifestările "politicaly corect" prilejuite de ea. Și de cele anti-. Și de diferitele postări facebook-iste cu iz tematic. Adică unii care proslăvesc dragostea eternă, alții care, amar, se gândesc la chestii gen "Love is a losing game". Fiecare după experiența personală și faza vieții în care se află. Cu vreo cinci ani în urmă aș fi înclinat spre tabăra cu "losing game". Dar trăind diverse experiențe, printre care și dragostea (și aia solida ca o stâncă, și aia care arde ca o flacără), pot spune cu tărie că dragostea NU este un joc, o joacă, nu e ceva absolut inefabil. Dacă o tratezi ca pe-un joc, da, atunci cineva va pierde, cu siguranță. Că așa-s jocurile, cineva pierde, cineva câștigă (iar dragostea e categorie specială, lose-lose dacă te joci). Dar, după cum spuneam, true love is not a game, is not a flame. Și din asta înveți. Sau așa ar trebui. Personal, am învățat că uneori poți să fii îndrăgostit/ă până peste cap de cineva, iar asta să nu conteze, pentru că celălalt pur și simplu nu simte ce trebuie, gândește alceva, vrea altceva, și atunci s-alege praful. Cealaltă persoană makes all the difference. Poți să fii tu cum oi fi, dacă celălalt nu e persoana potrivită la momentul potrivit, degeaba. Și experiențele soldate cu game over, you've lost, sunt - sau ar trebui să fie - trepte în evoluția noastră ca oameni mai buni, mai înțelegători, mai puțin încrâncenați, mai puțin concentrați pe propria persoană și propriile nevoi. Dacă celălalt nu te/nu te mai iubește asta e, nicio pagubă, dragoste cu sila nu se poate. Și nici măcar nu-i vina ta. E situația. E viața. E nașpa, dar trece. Move on, ieși din mlaștina auto-compătimirii, redescoperă-te, nu umbla cu cioara vopsită și măști, află cine ești și fii tu însuți/însăți. Și mai ales don't get desperate. Nu e sfârșitul lumii. Ce dacă pentru moment ești singur/ă? Bucură-te de ce ai, nu plânge că n-ai aia sau aialaltă. Bucură-te de timpul în care poți face ce vrei și vezi ce vrei, ce ai fi vrut să faci și n-ai putut din cauza celuilalt. Ai vrut să mergi pe Everest (sau whatever)? Du-te, frate. Că după aia poate iar n-o să mai ai cum.
Și, cred, sper, dacă te porți așa cum ești, fără să te dai mai frumos/deștept/bun/interesant decât ești, și cineva tot te place așa cum ești, cu toate ale tale, bune și rele, sunt mari șanse să fie persoana potrivită. Or not - you never now - că-n viață (altă lecție a vieții, cu cucuie de la lovit pragul de sus) nu există garanții.
Whatever. Bat și eu câmpii fără sens. Don't worry, be happy.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş