Treceți la conținutul principal

timp fără nume

O zi ciudată. Tristețe, apatie și o ciudat de antagonică liniște și convingere că "va fi bine". N-am avut chef să ies din casă, dar n-am vrut să o las pe maică-mea să iasă singură. Trecând prin parcul întunecat, m-am gândit că trebuie să-l înmormântez pe Alex, mi-am imaginat că-l las undeva într-o poiană la munte, pe un pat de crengi, sub un cer albastru ireal, sub o lumină blândă de primăvară-vară, acompaniat de un stol de păsări migratoare. Ciudat gând.
N-am reușit să mă văd cu prietenele cu care voiam sa ma văd. Am o stare de mare rahat. Fără un motiv anume. Poate e răceala. Și gândurile sumbre aferente.
2012... timp fracturat între două date din calendar. O convenție. Ce-a fost această împărțire convențională pentru mine? Să vedem... Câteva dezamăgiri grave, care cred că m-au marcat... Niște eșecuri nu prea plăcute... Cîteva momente luminoase... Câteva călătorii frumoase... un șomaj, niște căutări... o vacanță săracă în bani dar bogată în libertate de mișcare și în griji pentru viitor... câteva chestii pe care nu le înțeleg, cam bulversante... câteva situații la care a trebuit să mă adaptez... nenumărate momente de tristețe, multe altele de bucurie sau de frumusețe, câteva momente de cumpănă și derută... câteva momente în care m-am simțit străină de mine și de orice și oricine... câteva frici, câteva bravuri... multă auto-analiză... și o senzație subterană de separare a continentelor... adică continentul eu de continentele restului lumii. Deci un an plin, aș zice.
Și totuși... nimic cu adevărat bun. Nimic care să mă facă să gândesc: pentru chestia asta, a meritat trăit anul ăsta. Noroc că nu îmi măsor timpul cu măsura anului, altfel puteam foarte bine să mă împușc, la cît de gol de viață a fost pentru mine. Nu de viața întâmplărilor care vin penste mine, că astea au fost multe, pestrițe, spectaculoase. De viața interioară profundă și frumoasă a fost lipsit anul ăsta. Pot spună că mă îngrijorez de-a binelea pentru faptul că au fost câteva ocazii în care aveam destule motive să mă simt bine, să mă bucur... și totuși, trăiam acele clipe fără să mă pot bucura de ele. Am trecut prin ele fără a le fi trăit cu adevărat. Și asta mă sperie. Să nu devin un om cenușiu cu suflet gol! Nu-mi dau încă seama de ce mi s-a întâmplat asta, ce mă face ca din când în când să mă pierd pe mine și să încetez brusc a trăi. Sper ca astfel de momente să nu se mai insinueze.
Pentru mine, acest 2012 a fost o perioadă fără mare relevanță. Anul critic a fost din august 2011 până in iulie 2012. A mai fost o perioadă de tranziție, din iulie până în octombrie. Iar din octombrie a început o nouă eră, tânără încă, haotică, neclară, o perioadă de schimbare. Ce va mai fi? Om trăi și om vedea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş