Treceți la conținutul principal

Agape



Mi se părea mie că n-am mai scris demult nimic... Ca de obicei, cand sunt multe de povesti, n-apuci. Deci, pe scurt muncă-muncă-muncă-muncă, dar și distracție-distracție-distracție-distracție. Adică nici nu-i rău. Doar cu timpul stau prost, n-apuc să fac mai nimic. Ei, și ce dacă! La muncă învăț chestii noi, reînvăț chestii pe care le uitasem parțial, e interesant. Am avut și supliment de viteză, adică niște colaborări - modificări pentru un site și paginarea unei reviste a școlii. Din păcate am atît de puțin timp disponibil, e frustrant. Și sunt în urmă cu somnul. Grătar cu fetele noastre de la dansuri la Cristina - minunat. Apoi o iesire pe nepusă masă în Oaia Neagră, unde am nimerit fix cand se sărbătorea Codrina, adică iar prilej de băut și de distrat, ba chiar și de cântat.

Apoi ieșirea la Fântâna Doamnei, la o chermeză cu ied la groapa cu jar.
Fantastic. Mi-a plăcut mult peisajul locului. Iar satul... un loc de retragere ideal pentru alcoolicii anonimi care vor să se lase de antialcoolism. Sîmbătă și duminică am întâlnit pe ulițe numai oameni beți turtă.

Amuzant, oricum. Eu i-aș fi zis satucului "La baetii veseli" - ca-n ilustrata de epoca peste care am dat pe net si care asa de tare mi-a placut ca musai trebuia sa-i gasesc un loc in ză blog.

Acum iar un weekend de semipauză, că o să trec pe la Diana și Petre... Iar următorul weekend va fi dărâmător, cu party for Rali și imediat a doua zi serbare la moșie la Ottu. Iar eu stau și mă gândesc cum pana mea să fac, că și de-aș vrea să mă serbez și eu nu prea am loc. Dar oare vreau? Nu pot să dau pe repede înainte peste ziua de 4, să nu știe nimeni c-a fost, nici măcar eu?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş