Treceți la conținutul principal

Fără sens, fără rost, fără cauză


Calm, șșșșt! Nu te enerva. S-or rezolva toate... cică. nu zău.
Aștept. Și ma apucă pandaliile de atâta așteptat! În puii ei de treabă, trece naibii viața și eu tre' s-aștept. Că și dacă mă dau cu capul de pereți, fac, dreg, mă agit, rezultatul final e tot ala, doar că însoțit de mai multe cucuie. Sunt ca-n anii de tinerețe, cand nu suportam sa stau s-aștept. La o vreme mă cică înțelepțisem, am văzut că sunt unele momente când absolut orice ai face, te agiți degeaba, ba poate îți faci mai mult rău, pe principiul celui căzut în mlaștină.

Dușmanul ăsta, Timpul. De trecut el trece, ne trece, prin noi trece, prin el ne trecem, ne petrecem. Și așa mai departe. Timpul n-are nicio treabă, doar noi ne terminăm la un moment dat. Și brusc, hop, a expirat abonamentul, ești fumat, dus, dead and gone și te trezești că n-ai făcut nimic nemaipomenit, că ai așteptat să... ceva, orice, mereu ceva... și nimic. Da' și dacă ai făcut, ce să zic, ce mare chestie ai făcut. Ai dus eventual o viață standard, ai făcut ce fac toți. Și? Sau ai descoperit energia nucleară sau mai știu eu ce chestie la care te-ai gândit că va fi folosită pentru binele omenirii... și când colo evident a fost folosită doar pentru distrugere. Sau ai fost ze lachi oan, n-ai dus niciodată lipsă de nimic, ai făcut ce-ai vrut dar te-ai plictisit de moarte până la moarte. Foarte tare! Adică, cum, orice faci, oricum o dai și-o întorci, tot aia e? Cum, n-avem o rețetă de succes despre cum să te simți fericit c-ai trăit și fericit și împăcat că mori? E, nu veniți acum cu șmecheria aia cu creștinismul și moartea, că dacă ar fi, ăia de cică cred asta cu tărie chiar ar trebui să nu se teamă de moarte, nici de-a lor nici de-a celor dragi, n-ar mai exista drame, tragedii și bocete la mormânt. Or, toată lumea dă din gură, dar când e vorba de fapte... hai s-o lăsăm baltă.
Suntem niște ipocriți. Chiar și când ne închipuim că suntem sinceri, dacă stăm și ne gândim la rece la contradicțiile pe care le provocăm trăind în lume, vedem cât de falși suntem. Și unii nici nu-și dau vreodată sema că sunt falși!

De-aia zic io că e sănătos să nu ne luăm prea în serios. Să nu ne credem mare brânză. Să ne tragem singuri o pereche de palme din când în când ca să ne trezim. Ca să nu ne trezească la realitate altcineva care ne da palme. Sau chiar soarta, dacă nu e nimeni disponibil. Ce, ți-ai planificat viața, zici? Ce drăguț! Aha, zici că trăiți până la adânci bătrâneți, faceți copii, aveți o casă la țară, cu grădină și alte acareturi? A, și stupi, zici? Și te bucuri că n-o să mai fii nevoită să stai la oraș și să lucrezi pentru un salariu cu care să supraviețuiești de la o lună la alta, fără nicio perspectivă? Te bucuri, hai? Atunci, na, poftim! Ștergem tot, resetăm sistemul, acuma hai, descurcă-te, să te văd! Să nu care cumva să mai zici că te plictisești sau că ți s-a urât cu binele. Dar nu e nimic personal, stai liniștită.

Și d-aia uneori râd ca proasta de una singură când aud Suntem stăpânii vieților noastre După cum îți croiești viața, așa o ai Poți face orice îți propui în viață Trebuie să gândești pozitiv și totul se va rezolva, Dacă ți s-a întâmplat cutare e din cauză că ai gândit într-un fel la un moment dat și așa ai atras întâmplări sau persoane care au determinat ce s-a întâmplat etc etc. Toate astea sunt adevărate până la un punct. Până în punctul unde intervine CEVA/CINEVA care nu depinde de tine. Și îți dă totul peste cap.

Cum mai vrem noi să ne iluzionăm că putem ordona, sistematiza, îmblânzi viața... Da, putem. E ca și cu natura. O îmblânzești, ai falsa siguranță că totul e sub control. Și brusc, ceva o ia razna și te trezești la realitatea micimii și neputinței tale. Să nu ne iluzionăm. Asta ca să nu ne dez-iluzionăm mai târziu. Neprevăzutul de-aia e neprevăzut, pentru că nu îl poți prevedea. Decât post factum.

Omule, nu ești centrul universului. Nu poți fi niciodată 100% stăpân pe viața ta, pe soarta ta, nu te împăuna, nu te mai crede buricul pământului. Da' vezi să nu cazi în partea ailaltă, să stai cu frica-n oase mereu, cu mintea paralizată, mort încă de viu. Doar fă-ți valiza, fii gata să pleci când bate gongul fără văicăreli. Stai cu mintea trează, să nu te prindă vreo schimbare majoră dormind. Și scapă naibii de frica aia ticăloasă de la care ți se trag toate relele. Că tot de frică te iluzionezi că tu controlezi totul - și ce bine știi să te minți singur!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş