Treceți la conținutul principal

"și e foarte bine că-i așa"

Nu e așa de simplu să-ți găsești ceva potrivit de muncă în zilele noastre. Anunțuri sunt, găsești. mă rog, acu' spre vară mai puțin - exceptând IT-ul, care "duduie". Zîu că regret că nu mi-am dat la momentul potrivit șuturi în fund ca să mă îndrept către o astfel de carieră. Da, am fost io mai deșteaptă, ha, DTP, ziaristică, publicitate, design... bullshit. Cred că dacă mă făceam mașinist tipograf eram (poate) mare șmecheră acum, dacă reușeam să mă pun la punct cu tehnologiile noi, să mă perfecționea prin străinătățuri... mă rog, acu' asta e, stai fato și fierbi de nervi în suc propriu că degeaba se pare c-ai învățat atâtea rahaturi. A, dar cum e cu joburile? Păi simplu. Deci anunțuri - gârlă. Aplici la alea la care ai tangență, la alea care sunt fix pe profilul tău, la unele care au vaaagi tangențe, dar poate-poate. La alea unde ești fix candidatul ideal, cu experiență, știi tot ce le trebuie ba chiar în plus... nimic. CV-ul nu este nici măcar citit. Ai mai multe șanse pe domeniile unde ești mai la început, măcar te cheamă la interviuri - deh, dacă are o legătură cu faimosul IT care acum e simgurul care mai mișcă... În fine, m-am plictisit, m-am săturat. Mi-e și silă să mai trimit CV-uri, aplicații, scrisori de intenție, portofolii și alte bullshituri.
Mă calcă pe nervi și faptul că acum am timp liber, dar n-am bani ca să-l fructific cum ar trebui. Puii mei, poate puteam porni un rahat de business oarecare... sau mă duceam să ma plimb cu gașca-n turul țării... sau mă duceam la înot, la o mizerie de piscină. Mă rog, degeaba mă vait, că și-așa tot frec menta. Singurele chestii pozitive sunt plimbările pe bicicletă sau pe role, măcar sunt în formă. Tot ziceam că m-apuc să învăț aia sau ailaltă, sau să despachetez și să arunc, sau.... sau... și ce să zic, mare chestie am mai făcut. Așa că-s dublu ofticată, și pe mine, și pe lume. Și e cald și n-am chef de nimic din ce-ar trebui. Sper să nu mă transform în genul "parazit", m-aș disprețui veșnic.
Altfel... timpul trece pe nesimțite. Am fost și la parastasul de un an pentru Alex - a fost mai devreme, că atunci au putut rudele lui, și din păcate a coincis și cu acțiunile celor de la PTPT de la Sâmbăta, așa că n-au putut veni. Ce să zic, slujba a fost frumoasă... Am revăzut mormântul și deși nu mă așteptasem, credeam că sunt mai tare acum, am bocit iar ca disperata. Oricum, a fost frumos și m-am bucurat că am fost acolo, împreună cu toți acei oameni de treabă...
N-am mai vorbit cu nimeni, nici nu prea am mare chef... doar dacă pare că cineva chiar vrea. Ce pana mea să vorbești cu oamenii și să-i deprimi cu problemele tale... Și văd că și gașca mea începe să mă uite. De astă dată fără să existe vreun alex indezirabil... Ce să mai zic, asta este... n-ai bani, ai probleme, mai ești și solo... cui să-i pese și de ce. Datoria de prieteni și-au făcut-o, vreme de aproape un an... Acum lucrurile intră în normal. Fiecare are treburile și familiile sale, se adună cu oameni asemenea ca să se simtă bine și cu asta basta. So, mai subțire cu gașca. Și așa de evenimente gen botezuri și nunți n-am fost chiar în formă și mi-am propus să le evit cu orice preț o vreme. Vrând-nevrând, o s-o răresc cât se poate cu ieșirile, măcar din motive financiare. Și poate e mai bine așa. Asta mi-aduce aminte de o replică dintr-o piesă de la teatrul de comedie, cred că Ubu înlănțuit se chema.... "și e foarte bine că-i așa"... pentru orice dezastru, orice nenorocire, concluzia finală era... "și e foarte bine că-i așa".

Comentarii

Anonim a spus…
Draga Liuba....nu ma cunosti, am vorbit doar o singura data la telefon, in ziua in care eu am aflat ca Alexandru nu mai este printre noi. Citind ce ai scris mai sus, parca auzeam cuvintele rostite de el...stiu ca a trecut deja un an, insa mai stiu ca este si va fi mereu in preajma noastra...chiar daca nu este fizic, este spiritual si mai stiu ca a luptat mult si cu sudoare....eu te salut si iti doresc numai bine, Alexandra Olaru
liuba grecea a spus…
Mulțumesc mult, Alexandra!
Da, cu siguranță, si eu simt că el este cumva alături de noi; și am simțit mai accentuat acest lucru zilele trecute - o senzație extrem de greu de descris, dar care m-a liniștit mult.
Numai bine și ție!

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş