Treceți la conținutul principal

Micul guguștiuc poznaș

În dosul blocului, în dreptul bucătăriei, a crescut, în mai mulți ani, un dud. Care acum e măricel. Și o pereche de guguștiuci l-au găsit interesant. Și l-au adjudecat. Locuiesc în acel dud de vreo doi ani. Abia anul ăsta, de când m-am mutat înapoi la mama, i-am avut sub ochi în fiecare zi. Așa, cu voie, fără voie, i-am văzut mereu.
Iarna au stat tot timpul cocoțați în dud, băgați unul în altul, ca să-și țină de cald. Mai zburau un pic să se dezmorțească din când în când. Unul mai cenușiu, altul cu o vagă nuanță mai maronie. În zilele când a nins și totul era acoperit cu zăpadă nici nu s-au mișcat de pe creangă. Dormitau acolo, și din când în când se mai scuturau de zăpadă. Și mi-a trecut atunci prin minte: dar ce-or să mănânce amărâții ăia? Totul sub ditai nămeții... Și le-am pus niște firimituri de la o lipie care se uscase. A avut mare succes. Și le-am mai tot dat câte ceva, ba grăunțe, ba firimituri, toată perioada cât totul era înzăpezit. Apoi brusc unul dintre ei a dispărut. Unul rămăsese singur în dud. Ce s-o fi întâmplat, mă întrebam. Să fi pățit ceva? Sau să pregătească ceva? Între timp s-a încălzit, a venit primăvara iar guguștiucul rămas singur în dud a început să dispară și el cu zilele. Era scump la vedere. Dar nu dispăruse de tot, mai venea din când în când pe pervaz să ciugulească. Și mai făcea ordine (adică dacă alți guguștiuci se așezau pe dudul "lui", se agita și-i zburătăcea până intrușii se cărau). La un moment dat mi s-a părut că i-am văzut iar pe amândoi, dar au plecat repede, nu mi-am dat seama dacă erau "locatarii" dudului sau alții. Asta până ieri dimineață. M-am trezit devreme, trebuia să ajung devreme la serviciu. Îmi făceam o cafea. Stând în bucătărie, văd că tot zburau niște guguștiuci. Ba în sus, ba în jos. Îl văd pe cel cenușiu că se tot foiește prin jur. Îi pun niște firimituri pe pervaz. Vine, ciugulește. Pleacă. Cafeaua mai să dea în foc. O scot de pe foc și cu ocazia asta mă benoclez pe geam să văd unde s-a cărat guguștiucul. Și ce văd? Pe o creangă, mai jos, în dud, un guguștiuc mic. Un pui. Și cenușiul venise să-l hrănească. Pe urmă apare și celălalt mai maroniu, amândoi îl bibilesc de mama focului. Puiul, năzdrăvan, probabil s-a gândit să zboare dar nu l-au ținut aripile și a aterizat pe una din crengile de jos ale dudului. Și acolo a rămas, mort de frică. Probabil cuibul este undeva mai sus, undeva pe lângă un aparat de aer condiționat de la etajele superioare. Cei doi se tot foiau, pleca unul, venea celălalt, era acolo un du-te-vino continuu. Oricum, puiul năzdrăvan a fost norocos c-a reușit să se prindă de creangă, dacă ajungea pe jos era pradă sigură pentru pisicile care patrulează pe-acolo. Am plecat la muncă întrebându-mă oare ce va mai face puiul buclucaș? Va reuși să se întoarcă în cuib? Dacă nu, va supraviețui unei nopți reci în afara cuibului?
Azi dimineață micuțul era pe altă creangă, puțin mai sus. Deci cum-necum a încercat să zboare - a și reușit un pic.
Update: Azi dimineață, deci a treia zi după căderea din cuib, micul poznaș a prins puteri și curaj și a zburat înapoi către cuib. În două etape, dar a reușit.

Comentarii

văzul monstruos a spus…
Ala un pic cafeniu si cu gherute mai groase si mai rozalii e "mama". Ala cu gherute subtiri si vinetii e "tata". O sa vina si puiul pe pervazul tau, mai peste vreo saptamana. Iar pe urma, parintii or sa-l bata si-or sa-l alunge ca "intrus", desi el o sa fluiere si-o sa scuture din aripi, in continuare. Asa-i la ei.
Sa nu uiti sa le pui apa - o sa aprecieze.

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş