Treceți la conținutul principal

Un pas înainte și doi înapoi


Ăsta e ritmul vieții în perioada asta. Ba îmi iese câte ceva, ba brusc se dă totul peste cap și se anulează ce s-a început. De unde mă băgaseră în corzi cu munca de nu mai știam pe unde să scot cămașa, brusc marea firmă și-a schimbat responsabilul de proiect, așa ca n-a mai avut cine sa îmi mai dea de muncă. Organizare beton, frate! Ba hei-rup, haos, ba ciao și la revedere. Mă rog, nu-i treaba mea, habar n-am cum funcționează marea firmă de traduceri, așa că descurcă-se în ograda lor. Cert e că se pare că a fost un proiect manageriat în sistem de panică și urgență - deci supus unor mari riscuri.
Bun, asta-i prima. Pe urmă, dansurile. Grupa de la hobbydance a suferit de lipsă de participanți, nu s-au ținut cursurile (mi-a fost o ciudă imensă că am plătit și pe urmă mai mult de jumătate din cursuri nu s-au ținut). În fine, ieri, în sfârșit, am putut să ajung și eu la curs, și, culmea! s-a ținut și cursul - samba am făcut, greu cu reamintitul, nici acum nu-mi ies pașii cum îmi ieșeau pe vremuri...).
Apoi la școala de tango. Acolo clar o să mă duc orice-ar fi, dar Dana a chiulit data trecută... A virusat-o maleficu'. Mă tem să nu se lase pe tânjală; sper totuși să vină dățile viitoare...
Am reușit să duc la bun sfârșit și site-ul pentru stația de betoane, au mai rămas doar câteva amănunte de rezolvat...
Un lucru bun - am reușit sâmbătă să mă duc la cmpionatul național de 10 dansuri, de la Polivalentă, ca s-o văd pe Rali concurând. De unde mi-era teamă că o să ajung prea târziu și-o să o ratez (inițial erau programați la 16:30), organizatorii au amânat concursul seniorilor până foarte târziu (cred că după ora 22:00). Până spre ora 20 am fost doar eu, plictisindu-mă, apoi au ajuns rând pe rând și fetele și-a fost mai ok. Am stat până la final, la ora 24, am vazut-o pe Rali pe podium (pe locul 2 de astă dată, dar las' că se ambiționeaza și probabil la următorul concurs va fi pe 1, așa cum îi șade bine).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş