Treceți la conținutul principal

Timp

Când mă-ntreabă cineva "ce-ai mai făcut" nu-mi vine nimic in minte, doar răspunsul standard, bine, ca de obicei, nimic deosebit. Și totuși, dacă stau să mă gândesc, acest timp e populat de tot felul de mici întâmplări, mici peripeții, mici stresuri, neliniști, tristeți, gânduri cu miile. Dar nimic extraordinar de povestit. Și totuși. Pe marginea fiecărui gând s-ar putea însăila poate un mic eseu. Fiecare întâmplare mică poate deveni interesantă, depinde cum e povestită. Când faptele sunt mici, valoare le poate fi adăugată prin punere în context și țesătura de comentarii și gânduri înlănțuite ale povestitorului. Cum face, să zicem, Saramago (că tot îl citesc în perioada asta). Poate cândva voi îndrăzni să scriu și eu așa. Deocamdată nu-s în stare.
Cassia, shikakai, amla și alte asemenea - caut să mențin direcția pe care am luat-o de ceva vreme, adică să folosesc, pe cât posibil, lucruri cât mai naturale. Mi s-a mai pus o pată, să-mi iau și un mojar de piatră - e mult mai bun pentru măcinat chestii tari față de cel de lemn, pe care oricum l-am promis Mirelei ca amintire de la Alex. Între timp (că propoziția anterioară am scris-o joi, iar de reluat am reluat azi, marți) am cumpărat și mult-visatul mojar de granit. Veri gud!
Iar sâmbătă-duminică am fost iarăși cu gașca la munte... Am mers la cabana Ciucaș. Ideea era să fie aproape, la cabană să se ajungă relativ ușor iar de-acolo să putem face trasee. Dar, ca de obicei, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg... În zona Cheia ploua. Și încă foarte intens. Din fericire, până am ajuns la locul de unde se făcea drumul către cabană s-a rărit bine de tot ploaia. Am lăsat mașinile la începutul drumului și-am pornit-o la pas pe drumul forestier. Pornise și un vânt de mai mare dragul, noroc că nu ne ajungea decât rareori, prin vârfuri vântul viu vuia... Pe măsură ce urcam pantele drumului ceața și-un fel de burniță ne însoțeau. A durat vreo două ore urcușul. Peisajul era de iarnă, de basm, brazi cocoșați de zăpadă, stratul de omăt gros peste tot... Către platou, drumul era săpat în zăpada de un stat de om. Ajunși acolo, ne-a surprins o priveliște aparte: un brad scheletic bătut în mii de piroane de gheață, printre cețurile care pentru moment se despărțiseră cât să vedem la vreo 20 de metri, pe fundalul norilor cenușii. Apoi ceața s-a lipit iar într-un perete lăptos, ne-a înconjurat, fulgii alungați cu sălbăticie de văntul ascuțit ne șfichiuiau obrajii, abia puteai vedea drumul. Am ajuns și la cabană, care abia de se zărea prin ceață.
În condițiile date n-am mai făcut niciun traseu, unii au încercat, dar, nevăzănd nici la 3 metri în jur s-au lăsat păgubași. Stăteam în sala de mese, afară era urgie, iar ceața ne izola, eram ca pe-o corabie pe marea lăptoasă din afara lumii. Ce pot să zic, a fost frumos, cu mici excepții.

Dar revenind la tematica de început... timpul. Timpul, un animal ciudat. Animal - ne-animal. Viu și neviu. Pretutindeni și nicăieri. concret și impalpabil. Lent dar comprimabil la infinit, alert dar deșirându-se în miliarde de fire ale clipelor. Stabil, imuabil și într-o clipă întorcând pe dos un univers. Timp al cețurilor vii, care, după voia lor proprie, adaugă mister sau topesc măști agreabile, lăsând la vedere chipuri ascunse, nebănuite, înfricoșătoare. Măști și chipuri purtate de cețuri prin timp, revelându-se, acunzându-se, dupa voia ceții. Ciudată e ceața, cum poate ea voala sau dimpotrivă, devoala, ascunde sau dezvălui...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş