Treceți la conținutul principal

Ninge, ninge!


Azi ninge ca la balamuc. Am ieșit cu Ovidiu sa ne vedem cu Cătălina în pauza de masă. Ne-am întâlnit la Aurel Vlaicu, bodega unde se putea mânca ieftin și ok era închisă, așa că ne-am dus la coferărie. Am mers pe lângă edificul muncii capitaliste, pasajul Pipera (sau cum i-o zice). În tot locul câini făcuți colac prin zăpadă, ninși și resemnați. Orașul e, de astă dată, cu adevărat cotropit de ninsoarea deasă.
În rest... ieri am ieșit cu maică-mea până la Domenii, pe jos, prin zăpadă, aveam ca pretext sa luăm de la crama Murfatlar de la Domenii niște vin din care să putem face vin fiert. A fost o plimbare destul de plăcută, cu toate că vântul bătea cam tare pe alocuri. Apoi m-am apucat de "croșetat" la site-ul pentru floraria simona, a mers relativ ok, dar am înghețat bocnă (camera unde am instalat calculatorul și firele pentru net era cea mai friguroasă ieri, bătea vântul de-acolo, iar geamul, mulțumită meșterilor lui pește care mi-au renovat casa, nu se închide bine).
Sâmbătă am ieșit în expediție până la Crângași, tot cu maică-mea după mine, să facem cumpărături. Drept care am pierdut vreo trei ore cu misiunea asta... a, asta după ce dimineață ieșisem, am tras o fugă până la piața 1 Mai, la plafar, ca dădusem pe net o comandă și voiam să o ridic, și la întoarcere mi-am făcut și abonamentul pe ratb și metrou - în expediția asta de dimineață am cam dârdâit, că vântul bătea nasol de tot, iar zăpada era formată din multe biluțe înghețate și ace care înțepau orice părticică de piele neacoperită.
Vineri, după muncă, m-am dus la dansuri, unde, pentru că ne adunaserăm doar 3 cursanți, nu s-a mai ținut cursul...
În drumurile cu metroul spre și dinspre serviciu citesc "Anul morții lui Ricardo Reis" de Saramago. Am redescoperit plăcerea cititului în timpii morți ai călătoriilor cu metroul după ce împrumutasem de la Conu Marele Gatsby. Apoi am scos din raft "Diavoliada", o culegere de povestiri și scrieri de Bulgakov, și m-am distrat copios citind-o. În special "Inimă de câine" - o citeam și râdeam, abia așteptam să merg cu metroul. Ultima scriere era "Roman teatral", pe care încercasem cândva, când eram mică, s-o citesc și nu-mi plăcuse, dar de astă dată am savurat-o. Interesant cum se schimbă percepția și înțelegerea cu timpul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş