Treceți la conținutul principal

Și s-a dus naibii și 2011...

... au fost vorbele lui Baftă cu vreo oră înainte de Revelion.
Da, iar s-a mai dus un an. Un an ciudat - pentru mine - plin de schimbări venite din senin, de planuri făcute, de planuri zdrobite, de construire și de de-construire, de muncă, de agitație, de probleme, un an început cu un Revelion în doi, acasă, în tihnă, cu muzica noastră, cu mâncarea și băutura noastră, cu gândurile și planurile noastre, un revelion vorbit pănă la ziuă - și încă am mai fi vorbit dacă nu ne dobora băutura... și încheiat la Arcuș, printre vechii prieteni din gașcă, parcă prea repede și fără destul aplomb... Dar, parcă cumva, cercul s-a închis. Mi-era teamă puțin de un Revelion la Arcuș care să-mi amintească de precedentul (revelionul din 2009), când am fost și cu gașca, și cu Alex la același Arcuș, la aceeași pensiune, în aceeași cameră... Dar a fost bine. Cumva am simțit că, deși Alex nu mai este aici, acum, cu noi, ca noi, totuși este. Altfel, dar este.

Revelionul de anul ăsta, în sine, n-a fost mare brânză, dar a fost pur și simplu un prilej de-a ne simți bine cu toții. N-a fost ceva festiv, fantastic de povestit, ceva de care să îți aduci aminte. A venit ora 12, am ciocnit paharele de șampanie, ne-am urat toate cele... A fost haioasă faza cu chestia care făcea bule de săpun, s-au aprins câteva petarde - care cred c-au băgat în sperieți pisicile de pe lângă casă, că până pe 2 ianuarie n-au mai apărut... Ne-am așezat la masa pusă de doamna Rozi, am halit cu toții, am băut și ne-am întins la vorbă. Nu s-a putut dansa, că fiecare zicea să schimbe muzica... Oricum, timpul a trecut repede. Și la fel și ziua următoare, pe urmă gata, plecarea... și hop!... înapoi la muncă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş